Varşovia: Rovana Plumb propune definirea unei strategii privind locurile de muncă verzi

F.A.
Politică / 22 noiembrie 2013

Ministrul al Mediului şi Schimbărilor Climatice, Rovana Plumb, a propus, la Varşovia, în cadrul Conferinţei ONU privind schimbările climatice, definirea unei strategii privind locurile de muncă verzi, ca parte a dezvoltării durabile, potrivit unui comunicat de presă.

Rovana Plumb, a participat, alături de omologii săi din Marea Britanie, Danemarca, Croaţia şi Slovacia, la o discuţie informală cu reprezentanţii Grupului de Creştere Economică Verde (Green Growth Group / GGG).

Discuţiile s-au concentrat pe viitorul cadru 2030, în domeniul energiei şi schimbărilor climatice, cu accent pe beneficiile pe care acţiunile privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră le vor avea asupra creşterii economice şi a cetăţenilor.

"S-a evidenţiat, de asemenea, rolul pe care îl poate avea GGG în ceea ce priveşte asigurarea unui cadru pentru schimbul de informaţii şi bune practici în implementarea măsurilor de combatere a schimbărilor climatice", potrivit sursei citate.

GGG este un grup informal, constituit din miniştrii Mediului din 14 State Membre UE, precum: Marea Britanie, Germania, Franţa, Italia, Spania, Olanda, Belgia, Portugalia, Suedia, Danemarca, Finlanda, Slovenia, Estonia şi România.

Scopul GGG este promovarea unei agende UE ambiţioase şi eficiente în privinţa costurilor pe care le implica trecerea la o economie cu emisii reduse de carbon.

Ministrul Rovana Plumb a fost invitată să facă parte din Green Growth Group în luna iulie a acestui an, cu ocazia vizitei, în România, a lui Edward Davey - Secretarul de Stat pentru Energie şi Schimbări Climatice din Marea Britanie.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3414
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7280
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3029
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb