VASILE BLAGA: "Avocatul Poporului ar trebui să fie ales de naţiunea română"

Andrei Stan
Politică / 23 ianuarie 2016

Vasile Blaga, copreşedinte al Partidului Naţional Liberal, a declarat că Avocatul Poporului ar trebui să fie ales de naţiunea română, transmit surse din presă.

Blaga spune că Avocatul Poporului ar trebui ales prin vot direct, de către electori.

"Eu cred că Avocatul Poporului, e o părere personală pe care nu am discutat-o în partid, ar trebui ales de naţiunea română pentru că este o funcţie atât de importantă încât ar fi foarte bine dacă nu ar mai fi desemnată pe criterii politice. Avocatul Poporului este singura instituţie din ţara asta care poate opri imediat o Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului, indiferent de ce coloratură politică este, dacă i se pare că se încalcă Constituţia sau democraţia în ţară", a afirmat Vasile Blaga.

Liberalul a precizat că acest punct de vedere personal urmează să fie discutat în partid.

"Nu am văzut ca în cazuri flagrante domnul Ciorbea să atace o ordonanţă de Guvern. Şi vă spun de Ordonanţa 55. Ce are Ordonanţa 55 cu democraţia? Ce are Ordonanţa, care încalcă flagrant votul alegătorilor, s-au ales pesediştii cu peste 500 de primari, din care 496 numai de la PNL, pe care i-a plătit regeşte.(...) Asta înseamnă democraţie? Nu ne interesează doar Avocatul Poporului, ci instituţia în ansamblul său", a spus Blaga.

Copreşedintele PNL a subliniat că "Avocatul Poporului ar trebui să fie avocatul poporului în faţa oricărui guvern şi a oricărei instituţii, pentru că este reprezentantul, până la urmă, al cetăţeanului".

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Si BLAGA pentru cate magarii a facut sa ia 25 de ani de parnaie

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3501
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7801
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7355
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3236
Gram de aur (XAU)Gram de aur633.0241

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb