Veniturile Allianz-Ţiriac, îmbunătăţite cu 45% după primele 6 luni

F. A.
Comunicate de presă / 28 noiembrie 2011

Activitatea desfăşurată de Allianz-Ţiriac în perioada iulie-septembrie din anul curent a generat un profit trimestrial înainte de impozitare de 2,5 milioane de lei, potrivit unui comunicat de presă transmis redacţiei.

Această cifră indică o îmbunătăţire cu 45% a nivelului profitului înregistrat după primele 6 luni din acest an, până la o valoare de 8 milioane de lei ce reprezintă profitul înainte de impozitare aferent perioadei ianuarie-septembrie.

În ceea ce priveşte volumul afacerilor, în trimestrul al treilea, Allianz-Ţiriac a obţinut venituri totale din activitatea de asigurări generale şi de viaţă (cumulat) de 211 milioane de lei.

Rangam Bir, directorul general al Allianz-Ţiriac Asigurări a declarat:"mediul de afaceri dificil, incertitudinile privind evoluţiile economice viitoare şi prelungirea politicilor de austeritate publice, dar şi în administrarea bugetelor din mediul privat afectează, în continuare, cererea de produse de asigurare. Presiunea asupra preţurilor protecţiei a rămas la cote foarte ridicate, iar acest lucru a amplificat volatilitatea pe piaţa asigurărilor. Contextul actual a afectat afacerile Allianz-Ţiriac, mai ales în ceea ce priveşte volumul subscrierilor pe clasele auto. Scăderea veniturilor din prime este una asumată, în condiţiile în care prudenţa este principalul atribut al modului în care înţelegem să dezvoltăm afacerile Allianz-Ţiriac. Reuşim astfel să realizăm ceea ce ne-am propus sub aspectul profitabilităţii şi, mai ales, să avem garanţia stabilităţii şi solidităţii financiare a afacerilor noastre pe termen mediu şi lung".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Iun. 2025
Euro (EUR)Euro5.0290
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3430
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3511
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8984
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.7638

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
letapeseries.com
aiiro.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb