VEŞTI BUNE PENTRU LUKOIL ROMÂNIA  Instanţa i-a înjumătăţit sechestrul asigurător, iar DNA ia carburanţi de la ei

Ziarul BURSA #Companii #Bunuri de Larg Consum / 23 septembrie 2015

Instanţa i-a înjumătăţit sechestrul asigurător, iar DNA ia carburanţi de la ei

Tribunalul Prahova a scăzut sumele asupra cărora se instituie sechestrul asigurător pe conturile Petrotel Lukoil Ploieşti şi Lukoil Europe Holdings BV Olanda, dispunând măsuri asigurătorii până la concurenţa sumei de 1,2 miliarde de euro, iniţial fiind puse sub sechestru peste două miliarde de euro.

Tribunalul Prahova a admis, ieri, contestaţiile formulate de SC Petrotel Lukoil Ploieşti şi Lukoil Europe Holdings BV Olanda privind instituirea sechestrului asigurător în dosarul în care cele două firme au fost trimise în judecată de către procurorii români pentru infracţiuni la legea societăţilor comerciale, transmite Mediafax.

Astfel, magistraţii au dispus scăderea sumei asupra căreia procurorii au dispus sechestru asigurător pe conturile celor două firme cu peste 800 de milioane de euro, de la 2.007.103.675 euro la 1.184.547.546 euro.

Soluţia publicată pe portalul instanţelor de judecată precizează: "Admite contestaţiile formulate de inculpatele S.C.Petrotel Lukoil S.A. Ploieşti (...) şi Lukoil Europe Holdings BV Olanda (...) împotriva Ordonanţei nr. 254/P/2014 din 03.07.2014 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti. Desfiinţează în parte Ordonanţa atacată. Modifică punctul 3 al Ordonanţei, în sensul că instituirea măsurii asigurătorii asupra conturilor bancare menţionate ca aparţinând inculpatei S.C.Petrotel Lukoil S.A. Ploieşti şi asupra sumelor ce se vor vira ulterior în acestea, se face până la concurenţa sumei de 642.285.263,48 euro. Modifică punctul 4 al Ordonanţei, în sensul că instituirea măsurii asigurătorii asupra conturilor bancare menţionate ca aparţinând inculpatei Lukoil Europe Holdings BV Olanda şi asupra sumelor ce se vor vira ulterior în acestea, se face până la concurenţa sumei de 542.262.283,28 euro".

Decizia luată de magistraţii Tribunalului Prahova privind scăderea valorii sumelor asupra cărora se instituie sechestrul asigurător nu poate fi atacată.

În iulie, procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti care instrumentează dosarul Lukoil au extins măsurile asigurătorii, punând sechestru asupra unor bunuri ce aparţin companiei Lukoil Europe Holdings Bvatrium Olanda până la concurenţa sumei de două miliarde de euro.

Dosarul în care Lukoil şi reprezentanţi ai săi sunt suspectaţi de spălare de bani şi folosirea cu rea-credinţă a creditului societăţii a fost trimis în judecată, printre inculpaţi fiind Petrotel Lukoil Ploieşti, Lukoil Holdings Bvatrium, dar şi români şi ruşi din conducerea rafinăriei din Ploieşti.

Procurorii care au instrumentat dosarul Lukoil au dispus disjungerea cercetărilor şi urmărirea penală a SC Petrotel Lukoil şi a directorului acesteia, Andrey Bogdanov, pentru evaziune fiscală şi spălare de bani, alte 39 de firme având calitatea de suspect pentru complicitate la cele două infracţiuni.

Compania va furniza carburanţi de 4,7 milioane lei pentru maşinile DNA

Lukoil România va furniza carburanţi pentru maşinile Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), după ce instituţia a atribuit companiei un contract de 4,7 milioane lei, fără TVA, în urma unei licitaţii deschise.

Acordul cadru se va întinde pe o perioadă de patru ani şi vizează livrarea de benzină fără plumb şi de motorină, pe baza cardurilor de credit şi a bonurilor valorice, la benzinăriile companiei.

Contractul a fost atribuit în urma unei licitaţii deschise desfăşurată prin Sistemul Electronic de Achiziţii Publice.

"La licitaţie s-au înscris trei ofertanţi, iar oferta câştigătoare a fost declarată în conformitate cu dispoziţiile legale în materia achiziţiilor publice, respectiv criteriul «preţul cel mai scăzut». În urma clasamentului făcut în funcţie de criteriul sus menţionat a fost declarată câştigătoare oferta SC Lukoil România SRL. În termenul prevăzut de lege, nu a fost depusă nicio contestaţie de către ceilalţi competitori participanţi la licitaţie, prin urmare contractul cadru a fost încheiat la data de 16.09.2015", arată DNA, într-un comunicat.

Direcţia Anticorupţie menţionează că, potrivit OUG 34/2006 privind achiziţiile publice, autorităţile contractante nu pot elimina din procedura de licitaţie persoanele fizice sau juridice care fac obiectul unor anchete penale.

Comanda carte
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5521
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2944
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9517
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.9182

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
rommedica.ro
hipo.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb