Aproape 20% din populaţia ţării noastre are peste 65 de ani, iar 38% dintre seniori se află în risc de sărăcie sau excluziune socială, cel mai mare procent din Uniunea Europeană, a declarat europarlamentarul Victor Negrescu luni, în cadrul Congresului Naţional pentru Îmbătrânire Activă.
Negrescu a menţionat că, în calitate de vicepreşedinte al Parlamentului European şi coordonator al Sistemului de Analiză Prospectivă al Institutelor Europene, a susţinut realizarea primului studiu european de amploare pe tema echităţii între generaţii şi includerea lui în agenda Comisiei Europene.
Europarlamentarul a afirmat că: „Urbanizarea şi digitalizarea se accelerează iar presiunea pe resurse devine constantă. Toate acestea nu schimbă doar structura populaţiei, schimbă contractul social european. România se află într-un punct critic al acestei transformări. Aproape 20% din populaţie are peste 65 de ani. Numărul vârstnicilor depăşeşte cu peste un milion numărul copiilor iar 38% dintre seniori sunt în risc de sărăcie sau excluziune socială, cel mai mare procent din Uniunea Europeană''.
Negrescu a subliniat că aceste cifre reflectă transformările demografice profunde cu care se confruntă ţara noastră şi Europa: „Numărul vârstnicilor depăşeşte cu peste un milion numărul copiilor. Diferenţele între generaţii se adâncesc, iar presiunea asupra modelului social european creşte”, a precizat el în cadrul comunicatului.
„Concluziile sunt clare, schimbările demografice sunt rapide şi ireversibile iar diferenţele între generaţii se adâncesc. 81% dintre europeni consideră că diferenţele de venit sunt prea mari. Doar 47% cred că au şanse egale.78% cer investiţii mai mari în educaţie, sănătate şi protecţie socială. La nivel european, raportul de dependenţă al vârstnicilor va continua să crească până spre anul 2100'', a menţionat acesta.
De asemenea, europarlamentarul a evidenţiat şi disparităţile dintre mediul urban şi rural: în zonele izolate lipsesc medicii, transportul, infrastructura socială şi accesul la digitalizare, ceea ce agravează riscul de excluziune. „Inegalităţile de acces la servicii digitale devin cea mai rapidă formă de excludere, afectând în special persoanele în vârstă”, a explicat Negrescu.
„De aceea am cerut explicit ca digitalizarea serviciilor publice să includă măsuri împotriva excluderii seniorilor şi am promovat modelul european AI4People, cu protecţia grupurilor vulnerabile în centrul politicilor digitale. La nivelul Parlamentului European lucrăm deja la un cadru coerent. Vorbim de strategia pentru îngrijire pe termen lung, De asemenea, lucrăm la Planul European de Combatere a Cancerului şi a Bolilor Cardiovasculare, programul EU4Health, Fondul Social European Plus, dar de asemenea avem mai multe iniţiative pentru dezvoltarea competenţelor şi formarea continuă, inclusiv a seniorilor'', a detaliat europarlamentarul.
Europarlamentarul a susţinut elaborarea unei strategii naţionale pentru îmbătrânire activă, cu obiective ''clare'' în sănătate, prevenţie, locuire, mobilitate, digitalizare, dar şi pentru participarea comunitară.
În plus, a apreciat că este necesară crearea unei instituţii naţionale dedicată îmbătrânirii active, care să coordoneze politicile de sănătate, muncă, urbanism şi digitalizare şi să implice vârstnicii în procesul de decizie.
''Nu vorbim de birocraţie suplimentară, vorbim cu o coordonare mai bună. Avem nevoie de o politică modernă de îmbătrânire activă şi asta înseamnă, practic, pentru cetăţeni acces real la medicină primară, prevenţie, îngrijire la domiciliu şi servicii comunitare. Înseamnă, de asemenea, valorificarea experienţei seniorilor în educaţie, voluntariat şi mentorat. Vorbim de digitalizare incluzivă cu formarea adaptată fiecărei vârste. De asemenea, acel lucru se va traduce prin servicii sociale integrate cu modele de tip one-stop-shop sau programe pentru combaterea singurătăţii, centre de zi şi acţiuni intergeneraţionale'', a afirmat Victor Negrescu.
Europa are nevoie de ''un nou contract social între generaţii'', bazat pe echitate, demnitate şi solidaritate, a subliniat el.
''România trebuie să fie parte activă a acestei schimbări. Viitorul nu se măsoară doar în numărul anilor trăiţi, ci în calitatea lor. Responsabilitatea noastră este să oferim fiecărei persoane vârstnice din oraşe, sate şi zonele izolate condiţiile necesare pentru a rămâne activă, independentă şi implicată în comunitate'', le-a transmis Negrescu celor prezenţi la congres.
Congresul Naţional pentru Îmbătrânire Activă este organizat de Asociaţia Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă şi se desfăşoară luni şi marţi, la Palatul Parlamentului.



























































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 17.11.2025, 13:28)
Domnule Negrescu. Romanii de varsta a treia si mai mult de jumatate si dintre cei de varsta a doua, nu numai ca stiu dar si traiesc intr-o mare saracie. Ce nu inteleg romanii, este faptul ca PSD, al carui prim vicepresedinte sunteti sunt parte si voteaza alaturi de DEMOLATORII ROMANIEI, adica Partidele de DREAPTA, DISTRUGEREA TARII si SARACIREA ROMANILOR. La BRUXEL sunt salariile mari, birouri luxoase, limuzine de ultima generatie, iar dumneavoastra si PSD, in loc sa se OPUNA acestor masuri ABERANTE, va faceti ca plangeti pe umerii romanilor SARACI. SA VA FIE RUSINE.!
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 17.11.2025, 13:57)
Si ca sa nu spuneti ca nu am dreptate, iata ca premierul DRUJBA, tocmai ce ia anuntat pe Romani ca la intalnirea de azi a COALITIEI, o sa mai impartiti niste posturi la diferite institutii, iar PRADA, va fi impartita egal intre DEMOLATORII ROMANIEI adica PARTIDELA care compun COALITIA/Tot pentru JEFUIREA ROMANIEI, COALITIA, lucreaza din GREU, la vanzarea unor ACTIVE ale unor INTREPRINDERI care vezi doamne sunt NEPERFORMANTE. Nu puteti sa ii intrebati pe PARLAMEMTARI TARILOR din UE daca nu doresc si ei o HALCA din BOGATIILE ROMANIEI si poate mai tarziu si niste TERTORII.?
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 17.11.2025, 14:17)
Trebuie primiți în politică. Este cea mai bună formă de asistență socială .
1.3. auzi bai boule de ce nu le cumperi tu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 17.11.2025, 14:58)
cumpara combinatele metalurgice praduite de sefii tai rusi imbecilule, de ce traiesc la sate in saracie diliule? pentru ca nu au muncit nicio zi din viata lor traiesc doar din ajutorul social ,alocatie si stau in crasma de dimineata pana seara ,iar babele la poarta doar ca sa barfeasca , satele nu mai exista nicaieri in lume doar in proportie de maxim 20-25 % din populatie la noi 48 % ,stau degeaba ,nu muncesc ,avem +3.000 de primarii si 420.000 de salariati taietori de frunze,620.000 asistati social , asta este problema in Romania cei peste 3,5 milioane de speciali ca sa nu spun boschetari.
1.4. Comentariu eliminat conform regulamentului (răspuns la opinia nr. 1.3)
(mesaj trimis de Redacţia în data de 17.11.2025, 15:30)
...
1.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 17.11.2025, 15:42)
Cei ce au "distrus industria lui ceasca" sunt PSD istii mai draga. Fostii PCR isti, FSN istii au pus mana pe toate fostele fabrici ceausiste , pe care in mare parte le-au vandut la fier vechi si dezvoltatori imobiliari, sau investitori straini unde au putut.
1.6. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 17.11.2025, 15:46)
ESTI un NAZIST care trebuie sa fii arestat, cercetat si condamnat pe viata.!
1.7. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 17.11.2025, 15:49)
Asistenta sociala pe la sate ar trebui sa fie strict sub forma de produse roamanesti locale, numic altceva. Asa nu faci nici inflatie, nici datorii, ca cei de la care cumperi sunt producatori locali romani, trebuie sa-ti emita factura , platesc taxe, banii se duc la producatori, iar la asistatii sociali ajung produsele necesare traiului(mancare, haine ,curent, lemne, rechizite, medicamente romanesti dc au reteta, bautura nu e necesara da mna, 1 l de vin local pe saptamana eventual).
1.8. Comentariu eliminat conform regulamentului (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Redacţia în data de 17.11.2025, 17:45)
...
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 17.11.2025, 19:06)
partea proasta este ca insasi negrescu contribuie la saracirea acestei paturi sociale alaturi de bolojean, barna, ciolos, orban, etc si nu de azi de ieri, ci de 30 de ani...
daca as fi la tribuna ti-as zice hai scitir! cu argumente.
tu esti acolo pentru propia-ti imbuibare, tu si restul sinecuristilor de partide aruncati la ue.
voi saraciti romanii, nu altii.
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 18.11.2025, 07:29)
Negrscule bla,bla ești cu partidul cel mai mafiot ești la masa fura ionilor, lasă vrăjeala numai sunteți socialiști de mult sunteți pt bn vostru pt amantele și curvele voastre vă doare in cot de seniori, Bla bla sunteți niște golani ca și Grindianuuuu.
Bani contează restul este care ne de tun politic să-ți fie rușine golanule
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 17.11.2025, 19:58)
negrescu - dezvăluire despre Daniel Băluță, candidat la Primăria Capitalei: 'Este primarul care a accesat 5 miliarde de euro bani europeni'.
exprimare nefericita a lui negrescu, de fapt baluta a furat 5 mld de euro si i-a bagat in dintii psd.
recunoastem, suntem martori, asa este.
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 17.11.2025, 22:13)
Pai nu mai e feudalism, nu mai avem seniori.