Europarlamentarul PSD ictor Negrescu apreciază că este firesc ca planul de pace propus de Statele Unite pentru Ucraina să deschidă o nouă etapă în discuţiile internaţionale, dar avertizează că pacea trebuie să fie durabilă şi să nu vină cu preţul slăbirii suveranităţii Ucrainei sau al securităţii europene, potrivit news.ro.
”Blocul democratic transatlantic trebuie să rămână unit şi ferm”, transmite Negrescu.
”Planul de pace propus de Statele Unite pentru Ucraina a deschis o nouă etapă în discuţiile internaţionale. Este firesc ca orice iniţiativă care poate apropia sfârşitul unui război brutal să fie analizată cu seriozitate. Obiectivul comun al ţărilor democratice este ca pacea să fie durabilă şi să nu vină cu preţul slăbirii suveranităţii Ucrainei sau al securităţii europene. Iar eforturile administraţiei americane sunt lăudabile”, a scris, sâmbătă, pe Facebook, europarlamentarul PSD Victor Negrescu.
Potrivit acestuia, orice plan trebuie să includă garanţii reale de securitate, să respecte dreptul internaţional şi să evite concesiile unilaterale care ar putea crea precedente periculoase pentru întreaga regiune.
”În acelaşi timp, Europa şi România trebuie să fie parte activă în acest proces. Securitatea noastră comună depinde de modul în care gestionăm acest moment. România şi Uniunea Europeană au susţinut constant dreptul Ucrainei de a decide asupra propriului viitor şi vor continua să sprijine împreună cu Statele Unite o soluţie care aduce pace, dar şi stabilitate pe termen lung. O pace negociată cu responsabilitate, împărtăşită şi garantată de parteneri, poate oferi şansa reală la reconstrucţie şi securitate durabilă”, a mai transmis eurodeputatul.
Potrivit lui Negrescu, ”blocul democratic transatlantic trebuie să rămână unit şi ferm”.
”Pacea trebuie să fie un angajament care protejează oamenii şi valorile noastre comune”, a conchis Victor Negrescu.
Ucraina şi aliaţii săi europeni se mobilizează, sâmbătă, pentru a găsi urgent un răspuns la planul american care vizează să pună capăt invaziei ruseşti care durează de aproape patru ani, Donald Trump somându-l pe Volodimir Zelenski să îl accepte rapid, relatează AFP.
”Va trebui să-i placă, iar dacă nu-i place, atunci, ştiţi, vor trebui să continue să lupte”, a replicat preşedintele american în faţa respingerii de către Kiev a propunerilor sale, considerate de mulţi în Ucraina ca o capitulare.
Noua schimbare de poziţie a lui Donald Trump cu privire la cel mai sângeros conflict din Europa de după al Doilea Război Mondial, acest document în 28 de puncte care prevede concesii teritoriale din partea Kievului şi renunţarea la NATO, a provocat o frenezie a schimburilor diplomatice.
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat că liderii europeni, prezenţi la Johannesburg pentru summitul G20, se vor reuni sâmbătă pentru a discuta acest subiect.
Printre numeroasele apeluri şi videoconferinţe organizate în regim de urgenţă vineri, şeful diplomaţiei ucrainene, Andriï Sibiga, a declarat că a discutat cu mai mulţi omologi europeni, printre care cei din Franţa şi Regatul Unit, despre ”următorii paşi” de urmat.
În timp ce europenii, din nou ţinuţi la distanţă, se străduiesc să-şi strângă rândurile, preşedintele rus Vladimir Putin a considerat că planul american ar putea ”servi drept bază pentru o soluţionare paşnică definitivă” a conflictului declanşat în februarie 2022.
În cazul unui refuz din partea Ucrainei, ”evenimentele care au avut loc la Kupiansk se vor repeta inevitabil în alte sectoare cheie ale frontului”, a ameninţat el, referindu-se la un oraş din estul Ucrainei, a cărui capturare a fost revendicată joi de armata sa.
Mass-media, printre care şi AFP, au publicat aceste propuneri americane, care preiau mai multe cereri formulate de Kremlin de multă vreme, punând ucrainenii în faţa unei situaţii prezentate în termeni foarte gravi de preşedintele Zelenski într-un discurs vineri.
”Ucraina s-ar putea confrunta cu o alegere foarte dificilă: pierderea demnităţii sau riscul de a pierde un partener cheie”, Statele Unite, a declarat el, considerând că ţara sa traversează ”unul dintre cele mai dificile momente din istoria sa”.
Propunerile americane prezic ”o viaţă fără libertate, fără demnitate, fără justiţie”, a adăugat Zelenski.
”Voi prezenta argumente, voi convinge, voi propune alternative”, a mai spus el, adăugând: ”Nu voi trăda niciodată (...) jurământul meu de loialitate faţă de Ucraina”.
De asemenea, Zelenski a discutat cu vicepreşedintele american JD Vance, asigurându-l că ”va continua să respecte” dorinţa lui Donald Trump de a pune capăt războiului.
Cancelarul german Friedrich Merz a discutat cu miliardarul republican, asigurându-l că ”au căzut de acord asupra următoarelor etape”.
Conform textului american, cele două regiuni ale bazinului minier şi industrial Donbass, Doneţk şi Lugansk (est), precum şi Crimeea anexată în 2014, ar fi ”recunoscute de facto ca ruseşti, inclusiv de către Statele Unite”, iar Moscova ar primi alte teritorii ucrainene care se află încă astăzi sub controlul Kievului.
Rusia ar vedea, de asemenea, sfârşitul izolării sale faţă de lumea occidentală odată cu reintegrarea sa în G8 şi ridicarea progresivă a sancţiunilor, precum şi dorinţa sa de a îndepărta pentru totdeauna Kievul de Alianţa Atlantică, consacrată în Constituţia ucraineană.
Kievul ar trebui să-şi limiteze armata la 600.000 de militari şi să se mulţumească cu protecţia avioanelor de luptă europene staţionate în Polonia, în timp ce NATO s-ar angaja să nu staţioneze trupe în Ucraina.
Potrivit unui oficial american, planul include totuşi garanţii de securitate din partea Washingtonului şi a aliaţilor săi europeni echivalente cu cele ale NATO în cazul unui viitor atac.
Aceste asigurări nu au fost suficiente pentru a convinge mulţi ucraineni, care intră într-o nouă iarnă de război, supuşi bombardamentelor zilnice ale armatei ruse, printre care un atac miercuri asupra unui bloc de locuinţe din Ternopil (vest), care a făcut 32 de morţi, dintre care şase copii, potrivit unui nou bilanţ.
”Este clar că toate acestea nu sunt deloc bune pentru Ucraina. Trebuie pur şi simplu să luptăm, să ne luptăm. Nu există altă soluţie”, a estimat Volodimir Oleksandrovici, un pensionar de 75 de ani.




























































1. Salata de cuvinte lipsita de onestitate de la Buis
(mesaj trimis de Opinie în data de 22.11.2025, 13:42)
Pentru ca planul lansat acum de Witkoff are si o parte financiara, dincolo de cedarile de teritorii, reducerea armatei si dreptul de a folosi rusa in Ucraina.(pe care toti o stiu oricum!). Si partea respectiva propune ca 100 miliarde din activele inghetate ruse sa fie predate sua prin investitii si sua sa incaseze jumatate din profitul acestora! Si tot efortul de reconstructie post razboi in Ucraina sa implice capitalul si cheltuielile de capital din America etc.. Si alte prevdderi onesided, pe care sinecuristii din Parlamentul european le ignora pentru ca prefera sa repete papagaliceste ce li s a impus de altii, ruinind presupusa democratie comuna europeana si orice viitpr al acestui proiect avangardist care e Uniunea Europeana! Si macar de s ar ajunge la pace chiar si asa, tot ar fi mai bine!
2. Mda
(mesaj trimis de Oarecare în data de 22.11.2025, 13:48)
Păi da, trebuia să se bage în seamă și ăsta și să scrie pe FB că doar e ditamai vicepreședinte al parlamentului european. Aceeași imbecilitate cu pacea durabilă.
Propaganda slinoasă continuă cu spusele unui boșorog ucrainean care cică vrea să lupte în continuare. Înrolarea lui urgent și pe linia de front, cu alternativa internarea la Obregia:)
Dacă s-ar face un sondaj corect, sunt convins că majoritatea cetățenilor ucraineni ar zice bidaproste pentru acest plan de pace care include și alegeri libere.
Nu vor scăpa de beleaua Zele și de banderistii susținuți de UE până la primăvară altfel decât printr-o "revoluție" orchestrată de americani, așa cum a fost și Euromaidanul din 2013.
Vor pierde probabil și Odesa la anul.
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 22.11.2025, 14:35)
minciuni, rusia va pierde acest razboi
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 22.11.2025, 14:26)
Un mic detaliu. ca si la alaska. acest plan nu a fost aprobat sau aceptat de putin.
Si nu va fi aprobat in acesta forma, cu alegeri democratice.
Pt ca de fapt asta e problema, ei nu vor o tara cu rusi originali sau frati democratica, prospera cu libetati si in EU.
Asta le-ar arata la rusnacii cu buda in curte si masini de spalat la riu, ca se poate , ca nu sunt ei diferiti de vest si incapabili sa se guverneze democratic, ca nu au nevoie de o mafie oligarhica sa i "conduca"(la buzunare).
Deci putin si oligarhia de partid ce partid tip mafieo rmai avea pe acolo, nu cred ca vor aproba planul in aceasta forma. Doar o forma tip belarus. Bine, ramane de vazut dar e greu de crezut.
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 22.11.2025, 17:25)
Negrescule, pune-te in locul alora care mor pana au politicienii timp sa tot mediteze la solutii pentru pace durabila.
4.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de anonim în data de 22.11.2025, 18:50)
da exact, niste martafoi care ar trebui trimisi pe front daca vor nu stiu ce taraganari. Cei din transee acasa.
4.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 22.11.2025, 20:14)
Exact, si nici macar nu e vorba de aia, ci de civili. Doar Rusia e in situtia sa aiba doar pe front victime (cu mici exceptii). Alde Negrescu vrea sa moara civili ucraineni in timp ce cei pe care-i admira se screm sa gaseasca pace durabila (in care vor ca Rusia sa nu obtina nimic :))) cum e aia durabila nu stiu nici ei, te fac putinist daca ajungi la discutia asta)
5. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 23.11.2025, 05:13)
ia gogoasa neamule !