Victor Ponta: "Nu cerem derogări la FMI"

F.A.
Politică / 17 iunie 2013

Premierul Ponta a declarat că Guvernul nu cere derogări Fondului Monetar Internaţional (FMI) fără referire la faptul că în scrisoarea trimisă FMI săptămâna trecută se afirmă, la 10 iunie, că Guvernul şi BNR au cerut o extindere cu trei luni şi "solicită" derogări la criterii de performanţă neîndeplinite, informează Mediafax.

"Nu cerem derogări, suntem cu toate prior action-urile, mai avem anunţarea câştigătorului la CFR Marfă şi cu toate celelalte suntem în regulă", a spus Ponta la o emisiune televizată.

Acesta a mai declarat: "Pentru a avea timpul necesar implementării măsurilor corective propuse, am solicitat o prelungire a programului cu trei luni, până la finele lunii iunie 2013. Având în vedere performanţa realizată de noi în cadrul programului susţinut de FMI, UE şi Banca Mondială, dar şi măsurile corective adoptate, Guvernul României şi Banca Naţională a României (BNR) solicită derogări pentru criteriile de performanţă neîndeplinite şi finalizarea evaluărilor şapte şi opt", se afirmă în documentul datat la 10 iunie.

În scrisorea transmisă FMI şi datată 10 iunie se arată că ţara noastră a îndeplinit doar două dintre cele cinci criterii de performanţă cantitative şi tot două dintre cele cinci ţinte indicative stabilite pentru finele lunii decembrie 2012, fiind ratate criteriul de performanţă privind activele externe nete ale Băncii Naţionale a României, cel privind soldul bugetului general consolidat şi cel privind arieratele bugetului de stat.

Ţintele indicative stabilite pentru cheltuielile primare ale bugetului general consolidat, arieratele autorităţilor locale şi arieratele întreprinderilor de stat au fost de asemenea ratate.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3414
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7280
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3029
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb