Victor Ponta: PNL a trădat PSD

R.P.
Ziarul BURSA #Politică / 21 mai 2007

Victor Ponta: PNL a trădat PSD

Rezultatele referendumului din 19 mai, care confirmă întoar­cerea lui Traian Băsescu în funcţia de preşedinte al Româ­niei, vor face obiectul unei analize extrem de serioase în prima şedinţă a Biroului Permanent Naţional al Partidului Social Democrat. Vicepreşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, ieri că social-democraţii "au fost trădaţi de liberali care şi-au văzut numai de afaceri şi au lăsat PSD să se ocupe de procedura de demitere a lui Traian Băsescu". În plus, Victor Ponta a declarat că social-democraţii au fost conduşi prost de la centru: "Sâmbătă, la orele 18, de la Kiseleff se dădeau mesaje în ţară că noi conducem şi că suntem înaintea lui Traian Băsescu. Aceasta ori este prostie, ori este manipulare şi cineva trebuie să răspundă".

Vicepreşedintele PSD a afirmat că, personal, nu va fi de accord cu sprijinirea de către PSD a unui Guvern PNL, "de incompetenţi", şi a reamintit că nu a fost printre votanţii Cabinetului Tăriceanu după plecarea PD de la guvernare. În opinia lui Victor Ponta, PSD are doar două soluţii: ori guvernează, ori stă în opoziţie.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3447
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7519
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7347
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.2764
Gram de aur (XAU)Gram de aur639.2010

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb