VICTOR SAFTA, NOBLE SECURITIES: "Leul a înregistrat cea mai mare apreciere a unei monede din Europa faţă de Euro"

F. A.
Comunicate de presă / 4 ianuarie 2013

Leul a marcat pe pieţele financiare , în luna decembrie, cea mai mare creştere a unei monede din Europa faţă de Euro (aproape 1,6%), se arată într-un comunicat de presă remis redacţiei.

Moneda naţională a recuperat, astfel, o parte din deprecierea suferită pe parcursul anului trecut şi a încheiat 2012 cu o scădere de cca 2,9% comparativ cu moneda unică europeană.

Leul a rămas singura monedă din UE care s-a depreciat anul trecut faţă de Euro.

Luna trecută, Leul a avut o creştere semnificativă pe pieţele financiare şi faţă de Dolarul american (cca 3%), astfel încât moneda naţională a recuperat aproape în totalitate devalorizarea din timpul anului 2012 faţă de USD.

"Au fost desigur, mai mulţi factori care au susţinut Leul în ultima perioadă, dar cel mai important dintre aceştia a fost stabilitatea adusă de alegeri şi confirmarea rapidă a unui nou guvern, fără tensiuni suplimentare. Acest lucru a accentuat impactul pozitiv al altor factori, precum reducerea deficitului bugetar şi evitarea recesiunii - spre deosebire de alte ţări din regiune: estimările privind creşterea economică pe 2012 se situează sub 1%, dar rămân pozitive. Desigur, au fost şi alte variabile punctuale care au contribuit la aprecierea monedei naţionale, precum intrările de Euro de la românii plecaţi în străinătate şi care vin în ţară de sărbători", a arătat Victor Safta, Director General Noble Securities- sucursala România, membru al grupului financiar european Getin Noble Bank Groups of Companies & Getin Holding.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Digitalizare şi Siguranţă Cibernetică”
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Iun. 2025
Euro (EUR)Euro5.0717
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3254
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4055
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9461
Gram de aur (XAU)Gram de aur464.6380

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
letapeseries.com
ccib.ro
aiiro.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb