VIDEOCONFERINTA BURSA THE POST PANDEMIC WORLD / KEVIN MELLYN, SENIOR ADVISER CBM GROUP: "Criza creează lucruri foarte ciudate în SUA care nu ar fi fost luate în considerare până acum"

Mihai Gongoroi
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 30 aprilie 2020

KEVIN MELLYN

KEVIN MELLYN

Mellyn se referă la stabilirea unui salariu minim la nivel naţional, măsuri ce privesc compoziţia board-urilor şi măsuri ce privesc schimbările climatice, acestea două din urmă ataşate programelor guvernamentale de salvare economică

Criza coronavirus creează o serie de "lucruri ciudate" la nivelul discursului politic, social şi economic din Statele Unite, spune Kevin Mellyn, senior adviser la CBM Group din New York, care atrage atenţia că anumite propuneri aruncate acum în piaţă nici măcar nu ar fi fost luate în considerare vreodată până înainte de criza din 2008-2009.

Mellyn a precizat că clinciul politic dintre Republicani şi Democraţi, în condiţiile crizei şi apropierii alegerilor prezidenţiale din noiembrie conduc la aceste "lucruri foarte ciudate". Acesta a adăugat: "O avem acum pe preşedinta Camerei Reprezentanţilor (Nancy Pelosi) propunând un venit minim garantat, avem pe masă un (proiect pentru) salariu minim de 15 dolari la nivel naţional. Noţiunea unui salariu minim naţional la acel nivel este... este prea jos pentru un loc ca New York, dar pentru majoritatea statelor este prea sus. Dar aceste lucruri sunt injectate direct în mainstream. Tot felul de măsuri extreme împotriva schimbărilor climatice, tot felul de măsuri extreme despre alte subiecte sociale ce ţin de equity: compoziţia boardurilor, organigramele naţionale ale corporaţiilor... Măsuri care nici măcar nu ar fi fost luate în considerare vreodată în sistemul politic american mai recent de administraţia Obama sunt acum ataşate acestor programe de salvare. Iar alegerile sunt în 180 de zile, deci asta va fi o perioadă extrem de interesantă.".

De altfel, unii economişti americani au propus ca, având în vedere preţurile actuale scăzute ale companiilor petroliere americane, guvernul federal să naţionalizeze întregul sector - achiziţia pachetului de control de 51% din capitalul social - cu doar 700 de miliarde de dolari, după care să le schimbe domeniul de activitate pentru ca acestea să nu mai polueze.

"Pentru prima dată în istoria noas­tră, cu excepţia Războiului Civil când alegerea lui Lincoln a fost respinsă de o parte bună din populaţie, am avut în esenţă o respingere a rezultatelor alegerilor din 2016 din partea Partidului Democrat, care a intrat într-un mod în care se crede Rezistenţa Franceză şi nici măcar nu fac lucruri de rutină cum ar fi confirmarea membrilor cabinetului", explică Mellyn situaţia politică din Statele Unite.

Acesta a completat spunând că 95% din funcţionarii din Washington sunt democraţi ca afilieră politică.

"Practic, toţi care lucrează pentru guvernul federal, la orice nivel în America, sunt democraţi. Şi e o bucată mare din populaţie, sunt 4-5 milioane de oameni care fac mai mulţi bani decât alegătorii lor şi care sunt total neafectaţi de criză. Şi depind de politică pentru binele şi prosperitatea lor. Ei vor în esenţă să (re)urce pe şa cu orice cost. Deci ai acest context binar, în care orice se poate face între acum şi noiembrie astfel încât criza să fie mai gravă şi să crească suferinţa populaţiei, din punct de vedere economic, îi favorizează pe democraţi. E atât de simplu. De aceea ai o situaţia în care oricât de incompetent sau iraţional poate să pară executivul actual, (se ajunge) fundamental la «cu cât e mai rău cu atât e mai bine», ca să-l citez pe Lenin", a afirmat Mellyn.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. N-am auzit bine, ce-a zis, ca functionarimea e democrata???

    Pentru un moment mi s-a parut c-a zis ca e pesedista... 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

APA NOVA
eximbank.ro
danescu.ro
boromir.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Mai. 2024
Euro (EUR)Euro4.9745
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5878
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0225
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8379
Gram de aur (XAU)Gram de aur356.2719

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
ccib.ro
tophotelconference.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
everythinghr.live
32.aicps.ro
roenergy.eu
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb