Vînzările de ţigări în SUA - la cel mai redus nivel de după 1951

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 13 martie 2006

În Statele Unite ale Americii au fost vîndute, anul trecut, 378 miliarde de ţigarete, potrivit cifrelor Asociaţiei Naţionale a Procurorilor Generali, bazate pe informaţiile furnizate de Departamentul de Finanţe. Procurorii spun că nivelul consemnat în 2005 este cel mai mic din 1951 pînă în prezent şi subliniază că declinul a fost cauzat, în parte, de înţelegerea la care au ajuns, în 1998, guvernele locale cu producătorii de ţigarete. Valoarea acordului se ridică la 206 miliarde de dolari, iar documentul impune restricţii în privinţa publicităţii şi a marketing-ului în domeniu. Alţi factori ce au stat la baza scăderii sînt accizele mari. Începînd cu anul 1998, 43 de state americane şi Districtul Columbia au majorat taxele pentru tutun. În plus, 12 state, Districtul Columbia şi Puerto Rico aplică interdicţii pe segmentul tutunului, astfel că nu este permisă publicitatea pentru ţigări nici în restaurante şi baruri. Înaintea încheierii acordului amintit, numai California avea astfel de interdicţii.

Proporţia adulţilor americani care fumează a scăzut de la aproape 24% în 1998 la circa 21% în 2004, potrivit datelor Centrelor pentru Control şi Prevenire a Bolilor.

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Conferinţa BURSA “FORUMUL INVESTITORILOR - 2026”
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2581
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5223
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7265
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0777
Gram de aur (XAU)Gram de aur650.3914

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
explorebucharest.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb