VIOREL ŞTEFAN, LA PLECAREA DE LA MFP:  "Ministerul are poate cea mai bună echipă de specialişti"

Andrei Stan
Politică / 30 iunie 2017

Viorel Ştefan (Sursa foto: captură Youtube)

Viorel Ştefan (Sursa foto: captură Youtube)

Viorel Ştefan, fostul ministru de Finanţe, a declarat astăzi, la finalul mandatului, că pleacă cu sentimentul datoriei împlinite, iar ministerul pe care l-a condus are poate cea mai bună echipă de specialişti, relatează News.ro.

Într-o conferinţă de presă, Ştefan a afirmat: "Astăzi pot să vă spun cu certitudine că echipa care rămâne aici, în frunte cu Ionuţ Mişa, va continua ceea ce am început împreună. Cred în capacitatea şi profesionalismul lui Mişa. Este format, educat în sistemul Ministerului de Finanţe, iar ceea ce o să vedeţi în perioada următoare nu va fi decât confirmarea spuselor mele. Proiectul merge mai departe şi lucrurile vor avea evoluţii bune".

El a precizat că experienţa de şase luni i-a arătat că Ministerul Finanţelor Publice (MFP) dispune de specialişti de calitate.

"Are oameni cu experienţă, oameni care au scris istoria acestui minister în ultimii 20 de ani şi, deopotrivă, are o echipă de oameni tineri, formaţi la nivel european, oameni care vor construi viitorul acestui minister", a menţionat Ştefan.

Fostul ministru a conchis: "Plec cu sentimentul datoriei împlinite şi cu încredere că cei care rămân aici vor continua proiectul de maniera în care eu voi fi mândru de realizările lor. Nu voi fi departe de ei, voi fi la câteva sute de metri, de unde vom continua colaborarea. Va fi o colaborare bună, mai bună decât a fost până acum, între comisia de specialitate a Parlamentului şi Ministerul Finanţelor Publice".

Viorel Ştefan s-a întors ieri în funcţia de preşedinte al Comisiei de buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor.

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0795
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3468
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4530
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8584
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.5238

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb