Europarlamentarul PNL Virgil Popescu, fost ministru al Energiei, declară, în contextul ridicării plafonării preţurilor la energie, de la 1 iulie, că liberalizarea pieţei de energie nu înseamnă că statul renunţă la responsabilitate iar piaţa liberă nu e sinonimă cu „fiecare pentru el”, potrivit news.ro.
El mai spune că Ministerul Energiei nu are voie să stea pe margine iar statul trebuie să intervină acolo unde piaţa riscă să penalizeze consumatorii casnici, mai ales pe cei cu venituri mici şi medii.
”Pare că de-abia acum se descoperă liberalizarea pieţei de energie. Dar, dacă vrem să fim corecţi, e timpul să spunem clar cum s-au petrecut lucrurile”, spune fostul ministru al Energiei, pe Facebook.
Virgil Popescu arată că în 1 ianuarie 2018, sub guvernarea PSD, România liberalizează piaţa de energie, numai că, doar la doar câteva luni, guvernul controlat de Liviu Dragnea emite celebra OUG 114/2018, care a distorsionat complet logica de piaţă.
”Ce a făcut PSD prin OUG 114? A impus preţuri plafonate artificial pentru energie, obligând producătorii români să vândă mai ieftin. A păstrat aceleaşi preţuri finale pentru consumatori, fără beneficii reale pe factură. A favorizat marile companii de furnizare. A creat o schemă care a adus inclusiv procedura de infringement din partea Comisiei Europene. România a fost pe marginea prăpastiei: risc de pierdere a fondurilor europene pentru investiţii, blocaj investiţional major şi o piaţă complet dezechilibrată”, subliniază Popescu.
Europarlamentarul PNL arată că, în calitate de ministru al Energiei, a abrogat OUG 114 în ianuarie 2020, imediat după preluarea mandatului.
”Acest lucru a însemnat: revenirea la preţuri corecte; pprirea deturnării de bani către "băieţii deştepţi" din energie; restabilirea încrederii investitorilor, care fuseseră alungaţi de taxele absurde şi intervenţiile impredictibile; deblocarea fondurilor europene, inclusiv cele pentru energie. Am eliminat taxe impuse pe cifra de afaceri, am redeschis dialogul cu industria şi am susţinut o tranziţie echilibrată, în care şi consumatorul şi producătorul român să fie protejaţi”, menţionează Virgil Popescu
. El mai declară că ”preţurile la energie nu au crescut în 2020, când piaţa a redevenit liberă iar adevărata explozie a avut loc în a doua jumătate a lui 2021, înainte de războiul din Ucraina, din cauza manipulării pieţei gazelor de către Rusia”.
”Atunci, ca ministru, am introdus schema de plafonare şi compensare a preţurilor la energie electrică şi gaze. Rezultatul? Peste 90% dintre români au fost protejaţi prin această schemă. Cei cu consum mediu (54 kWh/lună) au plătit doar 37 de lei/lună. Hidroelectrica a oferit cel mai mic preţ din piaţă - 0,25 lei/kWh - şi a rămas totuşi o companie profitabilă. Am susţinut constant industria de producţie locală. Fără ea, România devine vulnerabilă. Toate măsurile luate - de la reforme fiscale până la debirocratizare - au urmărit un singur obiectiv: să protejăm producătorul român şi securitatea energetică naţională”, a mai spus Popescu.
Virgil Popescu anunţă că, în calitate de europarlamentar PPE, a continuat să ridice în Parlamentul European problema lipsei de interconectare energetică între Europa Centrală şi de Est, care generează diferenţe majore de preţ şi vulnerabilităţi pentru România.
”Acum, la 1 iulie 2025, urmează un nou pas în liberalizarea completă a pieţei. Dar această liberalizare trebuie gestionată. Hidroelectrica anunţă creşteri abrupte ale preţului - de la 280 lei/MWh la peste 450 lei/MWh. Asta e o alarmă. Ministerul Energiei nu are voie să stea pe margine. Statul trebuie să intervină acolo unde piaţa riscă să penalizeze consumatorii casnici, mai ales pe cei cu venituri mici şi medii”, subliniază eurodeputatul liberal.
Potrivit lui Virgil Popescu, ”liberalizarea pieţei de energie nu înseamnă că statul renunţă la responsabilitate”.
”Din contră. Piaţa liberă nu e sinonimă cu „fiecare pentru el”. E timpul ca adevărul să iasă la suprafaţă. Jurnalişti, economişti, cetăţeni: vă invit să privim faptele, nu declaraţiile”, mai spune el.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 30.06.2025, 17:20)
de ce ai inchis 2.000 mw productie de energie din carbune in conditii de criza si razboi la frontiere? de aici avem lipsa de energie
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 30.06.2025, 20:10)
Asta cînd va fi luat la întrebări? Ați distrus tara, ticăloșilor și acum vreți solidaritate. Dar e mai bine așa pentru un popor vegetal.
3. Virgil Popescu tradatorul
(mesaj trimis de Gogu în data de 30.06.2025, 20:11)
Cum vine treaba asta Virgile...pai statul și distribuitorii huzuresc pe banii românilor...mă uitam le eon energie România pe lista firme și am observat că rulajul într-adevăr a scăzut dar profitul este foarte bun la 723 de angajați iese un profit/angajat de 31000 de euro.
Statul câștigă și el spre 40% din energie.
Economia și privatul se duc la munca doar că să plătească taxe și impozite in timp ce voi aveți grijă de distribuitori și de salarile și combinațiile voastre.Este foarte bine pentru voi in politica nu aveți nici o responsabilitate și nici o asumare...doar grija umflării propriilor conturi.
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 30.06.2025, 20:14)
Trebuie oprita urgent orice închidere de centrale. Și eliminate subvențiile verzi. Orice altceva este trădare de tara. Poiana cînd mai stați în genunchi mă ticăloșilor?