Europarlamentarul PNL Virgil Popescu a criticat, într-o postare pe Facebook, poziţia AUR privind votul din Parlament referitor la dislocarea unor capabilităţi americane în România, afirmând că partidul condus de George Simion a cerut în ianuarie declararea anului 2026 drept „Anul Statelor Unite ale Americii în România”, dar acum boicotează votul privind solicitările SUA, potrivit news.ro.
„Simioane, în ianuarie 2026 ai cerut, cu fanfară şi tam-tam, declararea anului 2026 drept "Anul Statelor Unite ale Americii în România". Astăzi, când americanii chiar cer ceva concret, dislocarea unor avioane de realimentare şi echipamente de comunicaţii la Kogălniceanu, AUR boicotează votul din Parlament. Nu aţi votat. Aţi dezertat. Tu însuţi ai declarat în plen: "Nu e o opoziţie antiamericană, e o poziţie românească." Nu, Simioane. E o poziţie moscovită. Spune-o corect”, a scris Virgil Popescu.
Acesta a afirmat că discursul liderului AUR din plenul Parlamentului nu ar fi fost redactat la Bucureşti sau la Washington, potrivit news.ro.
„A fost scris la Moscova - şi se cunoaşte după accent”, a adăugat europarlamentarul liberal.
Virgil Popescu a mai susţinut că poziţia adoptată de liderul AUR contrazice declaraţiile anterioare privind relaţia cu Statele Unite.
„Acum înţelegem tot tabloul, Simioane. În februarie ai trimis 40 de parlamentari în pelerinaj la Washington să se pozeze MAGA. Îl numeai pe Trump «cel mai important lider politic la nivel global». «Drill, baby, drill» îţi ieşea din suflet ca un imn naţional. Dar când Trump, prin Pentagon, trimite o solicitare oficială aliatului său România - avioane de realimentare, echipamente de comunicaţii, nimic ofensiv, zero armament - tu ai venit cu vuvuzele, cruci şi boicot. Exact ce şi-a dorit Kremlinul. Îţi dai arama pe faţă, Simioane. Dacă mai era cineva care nu ştia pentru cine lucrezi cu adevărat - acum ştie. România are aliaţi. Tu ai stăpâni. Nu e acelaşi lucru”, a scris Popescu.
Proiectul de hotărâre prin care Parlamentul a luat act de scrisoarea preşedintelui Nicuşor Dan referitoare la dislocarea temporară în România a unor echipamente şi forţe militare americane a fost adoptat în plenul comun cu 272 de voturi pentru, 18 împotrivă şi 5 abţineri, iar doi parlamentari nu au votat, potrivit news.ro.
În timpul şedinţei, parlamentarii AUR au protestat cu huiduieli şi vuvuzele, iar preşedintele Camerei Deputaţilor, Sorin Grindeanu, a supus votului suspendarea dezbaterilor, potrivit news.ro.
Liderul AUR, George Simion, a declarat în plen că este „o decizie luată pe genunchi care afectează destinul unei naţiuni”.
„Dragi români, jurământul nostru de credinţă a fost şi este faţă de poporul român şi nu faţă de vreo altă entitate. Alegem să rămânem loiali acestui jurământ şi anunţăm că nu putem vota şi nu ne dăm acordul pentru scrisorile şi garanţiile lui Nicuşor Dan venite de la domnul Grindeanu şi din alte părţi insalubre ale politicii româneşti”, a afirmat Simion.
Acesta a susţinut că nu există garanţii suficiente privind caracterul exclusiv defensiv al măsurilor propuse şi a cerut o analiză de risc privind securitatea României, potrivit news.ro.
„România trebuie să rămână o ţară sigură. Da, noi preţuim parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii, avem însă datoria şi responsabilitatea de a feri românii de război. Fiecare român contează. Nu trebuie să alarmăm inutil cetăţenii ţării, însă avem datoria să le spunem adevărul şi nu le putem garanta că în momentul ăsta nu există riscuri de securitate pentru ei. Vrem să transmitem un mesaj excelentei sale Darryl Nirenberg, ambasadorul Statelor Unite în România, citându-l pe poetul nostru naţional Mihai Eminescu: Cât suntem încă pe pace, vă spunem bine aţi venit”, a mai declarat liderul AUR.




















































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 11.03.2026, 22:11)
Si daca ar boicota, ce? De cand opozitia trebuie sa aiba aceeasi parere cu puterea?
Turul 2 Inapoi!!!!
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 11.03.2026, 22:12)
Si abia astept cand Trump va face pace in Ucraina si va cere ridicarea totala a sanctiunilor anti Rusia. Sa va vedem atunci cum va moare placa asta cu pro rusii si putler.