VIRGIL POPESCU: "Remedierea condiţiilor de transport pentru angajaţii de la CE Oltenia este în curs de rezolvare"

V.G.
Politică / 26 ianuarie 2023

"Remedierea condiţiilor de transport pentru angajaţii de la CE Oltenia este în curs de rezolvare"

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat astăzi că a dispus remedierea de urgenţă a condiţiilor de transport în cazul personalului de la Complexul Energetic Oltenia, urmând ca noua conducere să prezinte la finalul săptămânii viitoare un plan clar de investiţii privind exploatarea în siguranţă a obiectivelor şi asigurarea echipamentelor necesare de protecţie a muncii pentru angajaţi, potrivit Agerpres.

El a prezentat, astăzi, în şedinţa de guvern, la solicitarea premierului Nicolae Ciucă, concluziile unui raport preliminar întocmit de Corpul de control al Ministerului Energiei după accidentul produs la Cariera Jilţ, judeţul Gorj, din care reiese că tragicul eveniment a avut drept cauză principală folosirea unor mijloace de transport inadecvate pentru transportul muncitorilor la lucru şi starea proastă a drumurilor.

"Am solicitat noilor membri ai directoratului şi Consiliului de supraveghere să remedieze de urgenţă condiţiile de transport persoane şi, la această oră, evident, şi cu sprijinul ITM, am făcut acest lucru. La această oră este în procedură de verificare tot parcul auto închiriat şi completarea acestuia ca să poată fi funcţional în condiţii de siguranţă. La ora aceasta, minerii merg în carieră cu autovehicule. 29 din cele 48 închiriate sunt la momentul de faţă apte pentru a reintra în lucru şi Complexul Energetic Oltenia va fi suplimentat cu alte 14 mijloace de transport, mijloace care nu sunt 6x6, dar sunt 4x4, dar pot intra în momentul de faţă pentru a transporta minerii la fronturile de muncă", a afirmat Virgil Popescu în cadrul şedinţei de guvern.

Ministrul a menţionat că a cerut ca, în termen de cel mult 15 zile, directoratul Complexului Energetic Oltenia să prezinte un plan de investiţii privind exploatarea în siguranţă a obiectivelor, asigurarea echipamentelor necesare de protecţie a muncii pentru personalul din exploatare, efectuarea transportului angajaţilor în condiţii de siguranţă, precum şi orice alte măsuri necesare.

"Vă anunţ că din aceste 15 zile au trecut deja 7, deci mă aştept ca până la sfârşitul săptămânii viitoare să prezinte directoratul acest plan şi mă voi asigura apoi prin Consiliul de supraveghere că măsurile sunt îndeplinite", a mai declarat Popescu.

În acelaşi context, ministrul a făcut o prezentare a principalelor cauze ale accidentului produs la Cariera Jilţ în data de 17 ianuarie, în urma căruia au decedat trei persoane şi zece au fost rănite.

"Principala cauză a fost că cele două echipe de reparaţii care s-au deplasat de la locul reparaţiei la sediul carierei au fost îmbarcate într-un mijloc de transport marfă, mijloc care nu putea transporta persoane împreună cu echipamente, scule. Acesta s-a răsturnat într-o pantă pe un drum destul de greu, chiar foarte greu de practicat de acea maşină în acea perioadă, şi trei persoane au decedat, principala cauză fiind tocmai folosirea unui autovehicul de transport marfă pentru transportul persoanelor, practic fără absolut nicio protecţie pentru persoanele respective care erau în acel autovehicul", a spus ministrul Popescu.

El a precizat că prima măsura pe care a dispus-o a fost schimbarea din funcţie a mai multor directori din cadrul CE Oltenia, a celor responsabili de toate exploatările miniere din cadrul complexului, precum şi a directoratului de la Cariera Jilţ.

"Acest lucru a fost realizat. Corpul de control a venit imediat la Complexul Energetic Oltenia, a încheiat raportul, raportul preliminar. (...) Şi, în urma concluziilor preliminare, în data de 23 ianuarie, am cerut schimbarea din funcţie a ultimilor doi membri ai directoratului Complexului Energetic Oltenia, a directorului general, domnul Burlan, şi a domnului Negru, membru al directoratului. Acest lucru s-a produs prin eliberarea acestora din funcţie în urmă cu două zile de către Consiliul de supraveghere", a explicat Popescu.

Ministrul a menţionat că a cerut şi schimbarea din funcţie a directorului de investiţii de la CE Oltenia, pornind şi de la faptul că o altă cauză constatată la Jilţ a fost "starea proastă a drumurilor" din cadrul unităţii miniere.

Acesta a adăugat că activitatea Corpului de control al Ministerului Energiei va continua şi "este extinsă la absolut toate achiziţiile, pentru a vedea şi monitoriza exact contractele de achiziţii şi ceea ce s-a întâmplat acolo".

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a prezentat, la rândul său, cele constatate pe linia respectării condiţiilor de muncă.

"Ceea ce noi am constatat în primă fază (...) a fost că, imediat după producerea evenimentului, perimetrul nu a fost asigurat şi au apărut nişte modificări acolo, starea de fapt a fost modificată şi am considerat că s-au alterat urmele lăsate de autoutilitară. În rest, ce a părut frapant pentru noi a fost că imediat după acest eveniment, în data de 23, când a fost acea grevă spontană, imediat ne-am deplasat la faţa locului şi am ataşat şi poze la raportul preliminar, practic, erau maşini cu cauciucuri deteriorate şi tot în condiţii care nu erau tocmai propice acestui transport. (...) De precizat că, de-a lungul timpului, din 2016 până acum, s-au efectuat 158 de controale cu 210 măsuri şi au fost aplicate amenzi în valoare de 436.000 de lei, amenzi care, în totalitate, au fost contestate la instanţă. Până în prezent, în proporţie de 95%, Inspecţia Muncii a câştigat toate aceste amenzi în instanţă", a explicat Budăi.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Felicitari Media!Fara voi nu se intimpla nimic.

    Calca pe cadrave si sta in functie. PNL a distrus toata energia si independenta energetica a Romaniei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6275
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2861
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9683
Gram de aur (XAU)Gram de aur404.7692

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
fleetconference.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb