Vizita lui Geithner în China - un pas în vederea reluării creşterii economice

A.G.
Internaţional / 31 mai 2009

Secretarul Trezoreriei americane, Timothy Geithner, va încerca să aplaneze diferendele de opinie dintre Washington şi Beijing în ceea ce priveşte stabilitatea economică, în cadrul vizitei oficialului american la Beijing, în perioada 30 mai - 2 iunie, informează cotidianul "Le Figaro".

China, primul creditor al datoriei americane, se teme de o depreciere a activelor sale. Statele Unite au nevoie de o finanţare a planului de 800 de miliarde de dolari. Puţine şanse deci ca Statele Unite să-şi vândă masiv bunurile de Trezorerie, riscând pierderi masive, iar China să-şi devalorizeze activele.

Relaţiile economice dintre cele două state au fost destul de agitate în ultimele luni. În ianuarie, Timothy Geithner vorbea despre o "manipulare" a yuanului. În martie, referirile repetate ale Chinei la adresa dolarului şi la finalul dominaţiei acestuia culminau cu declaraţiile guvernatorului Băncii Centrale de a adopta o altă monedă de referinţă.

Vizita lui Timothy Geithner ar trebui să încerce o revenire la pragmatism. La Beijing, unii oficiali lasă de înţeles că nu poate fi vorba de o renunţare la dolar pentru moment. Conducerea de la Washington sprijină planurile de relansare ale Chinei, bazate pe cererea internă. Destinul celor doi parteneri comerciali râmân strâns legate. China se interesează în continuare de titlurile pe termen scurt, dar interesul pentru dolar rămâne. În luna martie, China a investit aproape 24 miliarde de dolari în bunuri de Trezorerie. La începutul lui mai, Standard Chartered Bank estima că 82 la sută din cele 2.000 de miliarde de rezerve chineze sunt plasate în activele în dolari. Şi, chiar dacă yuanul atinge cel mai scăzut nivel din ultimele patru luni săptămâna aceasta, cele două părţi par foarte decise a se înţelege, de la egal la egal, pentru a găsi un echilibru care să le conducă la o reluare a creşterii economice.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

Conferinţa BURSA “Codul Insolvenţei”
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Mar. 2026
Euro (EUR)Euro5.0988
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4463
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5546
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8749
Gram de aur (XAU)Gram de aur651.7349

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
*reclama uniprest_2026.jpg*}
uniprest.ro
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb