Vlad Oprea revine la Primăria Sinaia după ridicarea arestului la domiciliu

A.B.
Politică / 18 octombrie 2025

Vlad Oprea revine la Primăria Sinaia după ridicarea arestului la domiciliu

Primarul staţiunii Sinaia, Vlad Oprea, a anunţat sâmbătă pe Facebook că luni îşi va relua activitatea la primărie, după ce măsura arestului la domiciliu a încetat, potrivit unei decizii a Tribunalului Bucureşti.

„De luni, mă întorc la Primărie. Cu aceeaşi energie, acelaşi respect pentru oameni şi aceeaşi dorinţă de a duce mai departe proiectele începute pentru Sinaia (...). Oraşul are nevoie de oameni care muncesc, nu de cei care fac calcule politice pe spatele comunităţii”, a scris Oprea în mesajul publicat pe reţelele sociale.

Instanţa a constatat nulitatea absolută a propunerii DNA de prelungire a arestului la domiciliu, măsura încetând de drept la 17 octombrie 2025.

Vlad Oprea este urmărit penal de Direcţia Naţională Anticorupţie pentru luare de mită, trafic de influenţă, fals în declaraţii şi abuz în serviciu. În luna mai, edilul a fost arestat preventiv, fiind acuzat că a încălcat interdicţiile impuse în cadrul controlului judiciar, după ce ar fi exercitat atribuţiile de primar prin intermediul viceprimarului oraşului.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Mai are de furat individul...

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2567
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5542
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5739
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1421
Gram de aur (XAU)Gram de aur626.9528

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb