Vlădescu: Titlurile de stat ar putea ajunge la Bursă

C.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 11 iunie 2007

Titulurile de stat ar putea fi introduse la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) în maxim două luni, a declarat, recent, Sebastian Vlădescu, secretar de stat în Ministerul Economiei şi Finanţelor (MEF).

Prezent la deschiderea sesiunii bursiere, cu prilejul începerii tranzacţionării obligaţiunilor în lei emise de Banca Europeană de Investiţii (BEI), Sebastian Vlădes­cu a precizat că din punctul de vedere al MEF listarea titlurilor de stat la Bursă este posibilă în orice moment, însă există câteva probleme tehnice care sunt discutate cu BVB şi Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM).

Sebastian Vlădescu a mai precizat că este un sus­ţinător al pieţei de capital autohtone şi a menţionat că a insistat pentru ca BEI să emită obligaţiuni în lei pe piaţa românească. Potrivit oficialului MEF, astfel de instrumente vor fi oferite în mod constant pe piaţa de capital, în primul rând de MEF, dar şi de instituţii financiare internaţionale. "Pilonul II şi Pilonul III de pensii au nevoie de astfel de instrumente de valorificare pe piaţa româneas­că. MEF va fi susţinătorul acestor instrumente", a precizat Vlădescu.

Consiliul de Administraţie al Bursei de Valori Bucureşti a decis la începutul săptămânii limitarea comisionului de tranzacţionare pentru titlurile de stat, la vânzare şi la cumpărare, la 0,001% pentru a facilita accesul unor emisiuni de titluri de stat la Bursa de Valori Bucureşti. Emisiunile de titluri de stat sunt de dimensiuni foarte mari, comparativ cu cele de obligaţiuni, şi pot ridica lichiditatea BVB. Ultimul obstacol în calea titlurilor de stat invocat de Ministerul Economiei şi Finanţelor a fost funcţionarea Depozitarului Central, care a devenit operaţional în luna aprilie 2007.

Totodată, conducerea Bursei de Valori Bucureşti a decis ca în conformitate cu strategia de atragere de noi emitenţi şi noi tipuri de instrumente financiare pe piaţa reglementată a BVB, în 2007 nu se vor percepe tarife de procesare şi admitere la tranzacţionare pentru drepturi şi titluri de stat.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2644
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5839
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5564
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1267
Gram de aur (XAU)Gram de aur644.7094

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb