Voiculescu îl avertizează pe Băsescu: "Nu mai calomnia România"

F.A.
Politică / 15 ianuarie 2014

Preşedintele fondator al Partidului Conservator (PC), Dan Voiculescu, l-a avertizat pe preşedintele Traian Băsescu, într-o postare pe blogul său, să nu mai calomnieze o ţară întreagă.

"Te-ai obişnuit să provoci doar drame şi pârjol în jurul tău (chiar şi la propriu - vezi cazul incendiului din portul Rouen), să creezi conflict şi să dezbini. Ai provocat revolte, ai dus România în criză, ai distrus destine şi simboluri naţionale. Este momentul să te opreşti din a face rău României, din a te răzbuna pe un popor care, cândva, te-a onorat cu încrederea lui. Încredere pe care ai început s-o pierzi din 2007, când, în calitate de preşedinte al Comisiei parlamentare de anchetă, am arătat poporului român adevărata ta faţă de impostor; atunci credulitatea acestei naţii te-a păstrat în funcţie - pentru ca în 2012 să te demită categoric, cu milioane de voturi ignorate şi să te trimită acasă", a scris Voiculescu.

"Învaţă din aceste lecţii, Traiane: nu mai minţi şi nu mai calomnia! Nu mai inventa catastrofe pentru ţară doar ca să-ţi faci ţie bine", a adăugat preşedintele fondator al PC.

Domnia sa susţine că este de acord cu şeful statului în privinţa independenţei justiţiei.

"În privinţa Justiţiei - aici suntem de acord! Justiţia trebuie să ajungă să fie independentă pentru ca, la finalul mandatului de preşedinte şi al imunităţii nemeritate, să-ţi judece dosarele penale care te vor prinde din urmă", menţionează Voiculescu pe blog.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
eximbank.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2436
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5565
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7073
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0676
Gram de aur (XAU)Gram de aur628.8126

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
explorebucharest.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb