Volodimir Zelenski: Presiunile lui Donald Trump pentru cedări teritoriale sunt inacceptabile

U.B.
Internaţional / 18 februarie, 07:13

Sursa foto: Facebook

Sursa foto: Facebook

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat marţi, într-un interviu telefonic acordat Axios, că preşedintele american Donald Trump exercită o presiune nejustificată asupra sa în încercarea de a găsi o soluţie la războiul ce durează de aproape patru ani între Kiev şi Moscova. El a mai spus că orice plan care ar impune Ucrainei să renunţe la teritoriile pe care Rusia nu le-a capturat în regiunea Donbas din estul ţării ar fi respins de ucraineni, dacă va fi supus unui referendum, conform sursei citate.

Axios îl citează pe Zelenski spunând că „nu este corect” ca Trump să continue să solicite public Ucrainei, şi nu Rusiei, să facă concesii în negocierile pentru un plan de pace. „Sper că este doar o tactică a lui şi nu o decizie”, a declarat Zelenski în interviul realizat prin telefon în timp ce negociatorii ruşi, ucraineni şi americani purtau discuţii la Geneva, adaugă publicaţia.

Trump a sugerat de două ori în ultimele zile că este responsabilitatea Ucrainei şi a lui Zelenski să ia măsuri pentru a asigura succesul discuţiilor, subliniază sursa menţionată. „Ucraina ar face bine să se aşeze repede la masa negocierilor. Asta e tot ce vă spun”, a declarat luni Trump reporterilor de la bordul Air Force One, potrivit publicaţiei.

Zelenski a sugerat în discuţia cu Axios că s-ar putea să fie mai uşor să se exercite presiuni asupra Ucrainei decât asupra Rusiei, dar modalitatea de a crea o pace durabilă nu este „acordarea victoriei” liderului rus Vladimir Putin.

El a avut grijă să-i mulţumească din nou lui Trump pentru eforturile sale de pace şi a declarat că discuţiile sale cu principalii negociatori americani, trimisul Steve Witkoff şi ginerele preşedintelui, Jared Kushner, nu au implicat acelaşi tip de presiune, conform sursei citate. „Ne respectăm reciproc”, a asigurat Zelenski, subliniază publicaţia. El a avertizat, pe de altă parte, că „nu este genul de persoană” care cedează uşor sub presiune, mai specifică sursa citată.

Zelenski a explicat că acceptarea cererii Rusiei de a prelua controlul asupra întregii regiuni Donbas - în condiţiile în care deţine în prezent aproximativ 88% din acest teritoriu - ar fi inacceptabilă pentru alegătorii ucraineni, dacă li s-ar cere părerea printr-un referendum, potrivit Axios. „Din punct de vedere emoţional, oamenii nu vor ierta niciodată acest lucru. Niciodată. Nu mă vor ierta pe mine, nu vor ierta (Statele Unite)”, a punctat Zelenski, adăugând că ucrainenii „nu pot înţelege de ce” li s-ar cere să renunţe la teritorii suplimentare, menţionează publicaţia.

Liderul ucrainean a cerut din nou îngheţarea poziţiilor la actualele linii de front ale conflictului. „Cred că dacă vom include în document că rămânem unde suntem pe linia de contact, cred că oamenii vor susţine acest lucru la un referendum”, a declarat Zelenski, potrivit Axios.

Zelenski a reiterat că cea mai bună modalitate de a găsi o soluţie în ceea ce priveşte teritoriul este ca Putin să se întâlnească cu el faţă în faţă, specifică sursa citată. El a spus că le-a cerut membrilor echipei sale să organizeze o viitoare întâlnire la nivel de lideri la Geneva, relatează publicaţia.

Mediatorii americani au propus ca forţele ucrainene să se retragă din părţile din Donbas pe care le controlează în prezent şi să permită ca acea zonă să devină o „zonă economică liberă” demilitarizată, adaugă sursa menţionată. Washingtonul nu a luat o poziţie cu privire la ţara care ar deţine suveranitatea în această zonă, conform Axios.

Zelenski este pregătit să discute retragerea trupelor, dar a cerut Moscovei să-şi retragă trupele la o distanţă echivalentă şi a respins pretenţia Rusiei asupra suveranităţii asupra zonei, menţionează Axios.

Zelenski a relatat că, în cadrul celei de-a doua runde de negocieri, oficialii ruşi au promis să se consulte cu Moscova şi să revină cu o poziţie detaliată cu privire la chestiunea teritorială, mai adaugă sursa citată.

Potrivit publicaţiei, Zelenski a precizat că Washingtonul şi Kievul au convenit că orice acord trebuie supus aprobării poporului ucrainean printr-un referendum.

Abordarea disputei într-un mod acceptabil pentru ambele părţi este obiectivul principal al lui Witkoff şi Kushner în negocierile din această săptămână, subliniază sursa precizată.

Însă delegaţia rusă şi-a schimbat şeful faţă de ultima reuniune şi acum este condusă de consilierul lui Putin, Vladimir Medinski, menţionează sursa citată. Având în vedere schimbarea conducerii, Zelensko se teme că delegaţia rusă va încerca să transforme negocierile într-o întâlnire de protocol sau să revină la punctul de plecare pentru a câştiga mai mult timp pentru Rusia pe câmpul de luptă, potrivit Axios. El a remarcat, de asemenea, că, la fel ca lui Putin, lui Medinski îi place să filosofeze despre „rădăcinile istorice” ale războiului, precizează sursa amintită. „Nu avem timp pentru toate aceste prostii. Aşadar, trebuie să luăm o decizie şi să punem capăt războiului”, a pledat Zelenski, conform publicaţiei.

În timp ce dialogul politic a avansat lent, Zelenski a spus că discuţiile militare cu Rusia de la Abu Dhabi au fost mai productive, mai adaugă sursa menţionată. Părţile au convenit în mare măsură asupra unui mecanism condus de SUA pentru monitorizarea încetării focului folosind drone, în cazul în care se va ajunge la un acord, a dezvăluit Zelenski pentru Axios.

Conform sursei citate, în timp ce grupul militar Rusia-Ucraina a continuat să înregistreze progrese în cadrul discuţiilor de marţi de la Geneva, negocierile din cadrul grupului politic au rămas „blocate”.

Zelenski a declarat că nimic nu este stabilit, dar este posibil ca noi alegeri prezidenţiale să aibă loc împreună cu un referendum, mai adaugă sursa citată. Zelenski a declarat pentru Axios în septembrie că, odată ce războiul se va termina, se va retrage din politică. Însă, în interviul de marţi, el a sugerat că ar putea avea loc alegeri în timpul unui armistiţiu fragil, iar într-un astfel de scenariu, ar putea fi candidat, potrivit publicaţiei. „Va depinde de oameni. Vom vedea ce vor ei”, a spus marţi preşedintele, relatează sursa citată.

El a menţionat, de asemenea, că, deocamdată, Rusia a acceptat doar un armistiţiu de o zi pentru ca Ucraina să organizeze şi să desfăşoare un vot naţional, în loc de cele 60 de zile pe care Zelenski le consideră necesare, conform Axios. El consideră poziţia Rusiei ca fiind absurdă şi un posibil indiciu că Moscova nu este pregătită pentru o pace autentică, specifică sursa citată.

Opinia Cititorului ( 6 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Triplul laureat Pulitzer, Thomas Friedman, spune in NYT ca administratia Trump este bine intentionata, dar este incompetenta in negocieri si viziune strategica.

    Si in imobiliare, si in diplomatie, ai nevoie de un leverage maxim cand intri in negocieri. Politica ”pace prin slabiciune” cu Putin este o prostie si nu va functiona.

    In diplomatie, leverage inseamna cata presiune economica poti aplica agresorului pentru a-l aduce cat mai repede la masa negocierilor. Nici UE, nici Biden si nici Trump nu au aplicat inca suficienta presiune economica, desi ar fi putut sa faca acest lucru, pentru a-l face pe Putin sa-si doreasca cu ardoare un armistitiu.  

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. De 14 zile macelarul Putin nu a mai fost vazut in public. Partenerul fara limite, Xi Jinping, incearca disperat sa dea de Putin la telefon si nu reuseste... :)

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Inteligenta Artificiala ar putea rezolva deficitul de inteligenta de la Kremlin...

      Sobolanul a avut toate datele sa transforme Rusia intr-o superputere economica, dar i-a dus pe rusi direct la cosul de gunoi al istoriei.

      China abia astepta sa puna mana pe resursele energetice si de apa potabila ale Siberiei. Si nu, nu va fi niciun fel de razboi, China nici nu trebuie sa ceara ceva, Putin si urmasul lui Putin se vor vinde ieftin pentru ca nu au de ales.  

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Lol... intai i-a bagat [...] (via Victoria Nuland) si apoi ii preseaza sa cedeze teritoriu :))

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. Bufonul primește pe față reacția Ucrainei, Putler nu vede niciun teritoriu de la Ucraina. :

      Bufonul a ajuns de batocura planetei. : 

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Ce matinală ești, Boccico și deja înspumată. Ai început cu spor o nouă zi de muncă la Vocea Obregiei :) Emiți în cladestinitate de pe patul spitalului.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Feb. 2026
Euro (EUR)Euro5.0965
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3037
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5932
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8503
Gram de aur (XAU)Gram de aur679.5488

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
oaer.ro
greenppa.ro
disb.ro
tophotelawards.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb