Volodimir Zelenski, primit de regele Charles al III-lea, înaintea unei reuniuni a aliaţilor Kievului

R.S.
Internaţional / 24 octombrie, 18:43

Volodimir Zelenski, primit de regele Charles al III-lea, înaintea unei reuniuni a aliaţilor Kievului

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a fost primit vineri dimineaţă de regele Marii Britanii, Charles al III-lea, la castelul Windsor, înaintea unei întâlniri cu premierul Keir Starmer şi cu aliaţi ai Ucrainei pentru a discuta despre livrările de arme cu rază lungă de acţiune pentru Kiev, relatează AFP.

Preşedintele ucrainean, care participă la această reuniune la o zi după summitul european la Bruxelles, a fost primit de regele Charles cu ceremonie regală şi trecerea în revistă a unui batalion al gărzii regale. Liderul ucrainean se întâlneşte pentru a treia oară în acest an cu monarhul Regatului Unit.

Zelenski urma să se alăture în cursul după-amiezii premierului britanic Keir Starmer pentru a participa la reuniunea 'Coaliţiei voinţei' compusă din 26 de ţări, în special europene, dispuse să ajute Ucraina. Premierul danez Mette Frederiksen, omologul său olandez Dick Schoof şi secretarul general al NATO, Mark Rutte, se vor afla la Londra, în timp ce alţi 20 de lideri vor participa prin videoconferinţă, potrivit Downing Street.

Liderul guvernului laburist, care coprezidează această coaliţie împreună cu preşedintele francez Emmanuel Macron, va face un apel la 'plasarea Ucrainei în poziţia cea mai puternică pe măsura apropierii iernii' în faţa forţelor ruse, potrivit unui comunicat al guvernului britanic.

Ucraina a fost în ultimele săptămâni ţinta unor atacuri ruseşti din ce în ce mai puternice asupra infrastructurilor energetice, care ameninţă să priveze de electricitate şi încălzire populaţia ucraineană pe măsură ce iarna se apropie.

Keir Starmer urmează să ceară aliaţilor Kievului o sporire a livrărilor de 'arme cu rază lungă de acţiune' către Ucraina pentru a-i întări poziţia.

Ucraina produce unele rachete de acest tip (Flamingo, Neptun) şi primeşte de la europeni rachete Scalp (de la Franţa) şi Storm Shadow ( de la britanici), însă în cantităţi mici.

Kievul cere, fără succes, deocamdată, rachete germane Taurus. Americanii au refuzat până acum să-i livreze rachete Tomahawk pe care Zelenski spera să le primească. Preşedintele rus Vladimir Putin a avertizat că o astfel de livrare ar constitui 'o nouă escaladare'.

Pentru a finanţa furnizarea 'sistemelor cu rază lungă de acţiune' Ucrainei, Starmer urmează să ceară partenerilor săi să-şi 'finalizeze munca' privind utilizarea activelor ruseşti îngheţate, potrivit Downing Street.

În acest domeniu, liderii europeni reuniţi joi la Bruxelles au făcut un prim pas timid, cerând Comisiei să exploreze mijloacele de a finanţa Ucraina în următorii doi ani, lăsând deschisă posibilitatea aplicării unui împrumut care s-ar baza pe aceste active.

Imobilizate din cauza sancţiunilor occidentale, aceste active ruseşti reprezintă aproximativ 210 miliarde de euro, notează AFP.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. " Volodimir Zelenski, primit de regele ch arles al III-lea " A fost primit ca să ia la cunoștiință de nota de plată ce o are de achitat , nimic nu este gratis !!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Noi. 2025
Euro (EUR)Euro5.0839
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3783
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5032
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7585
Gram de aur (XAU)Gram de aur595.9054

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targuldeturism.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb