Administraţia preşedintelui american Donald Trump a declarat miercuri că armata SUA deţine suficiente muniţii pentru a-şi duce la bun sfârşit campania împotriva Iranului, sugerând că războiul împotriva Republicii islamice ar putea dura până la opt luni, informează Agerpres.
Însă, după cum relatează joi portalul israelian Ynetnews.com, Comandamentul Central al SUA (United States Central Command/CENTCOM) ar fi solicitat Pentagonului să trimită ofiţeri suplimentari de informaţii militare la sediul său din Tampa (Florida) pentru a sprijini operaţiunile împotriva Iranului timp de cel puţin 100 de zile, dar probabil până în septembrie.
'Ar putea fi patru săptămâni, dar ar putea fi şi şase, opt sau trei', afirmase într-o conferinţă de presă la Pentagon ministrul de război, Pete Hegseth, care asigurase că SUA şi Israelul sunt cele care dictează în totalitate 'ritmul' războiului.
Hegseth a spus că 'în mai puţin de o săptămână, cele două cele mai puternice forţe aeriene din lume vor avea controlul total asupra spaţiului aerian al Iranului', iar din acel moment SUA vor începe să utilizeze 'bombe ghidate (sau kituri ghidate) de înaltă precizie cu GPS şi laser de 500, 1000 şi 2000 de livre', din care SUA au 'stocuri nelimitate'.
Conform informaţiilor din open source, 'Laser/GPS Guided Munitions (500 lb) 1,000 & Dual Mode (2000 lb) 1,100' sunt sunt bombe care folosesc un sistem dublu de ghidaj (Dual Mode), combinând tehnologia laser (pentru precizie maximă asupra ţintelor mobile) cu sistemul GPS/INS (Global Positioning System / Inertial Navigation System, pentru acţiune în orice condiţii meteorologice). Ele pot fi bazate pe kituri JDAM (Joint Direct Attack Munition) sau Enhanced Paveway.
La rândul său, şeful Statului Major Interarme, Dan Caine, a declarat în aceeaşi conferinţă de presă că Washingtonul dispune de 'suficiente muniţii de înaltă precizie pentru sarcinile din teren, atât în plan ofensiv, cât şi în cel defensiv', dar a adăugat că nu va oferi cifre exacte din motive de siguranţă operaţională.
Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, a subliniat, de asemenea, că Pentagonul nu se confruntă cu o lipsă de muniţii.
'Cât priveşte muniţiile şi arsenalele, Statele Unite au o capacitate mai mult decât suficientă nu doar pentru a executa cu succes Operaţiunea Epic Fury, ci şi pentru a merge mult dincolo de aceasta. În plus, avem arsenale în locuri de care mulţi oameni din această lume nu ştiu', a afirmat Leavitt.
În pofida declaraţiilor contradictorii cu privire la justificarea atacului, a afirmat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Washingtonul are patru obiective principale în bombardarea Iranului: distrugerea arsenalului şi a capacităţilor sale de a produce rachete balistice, anihilarea marinei sale, garantarea faptului că grupările 'intermediare' din Teheran nu vor mai avea influenţă în regiune şi nu vor mai ataca interesele americane, precum şi împiedicarea Iranului să obţină arma nucleară.

















































Opinia Cititorului