Wizz Air anunţă reduceri de până la 50% la zboruri selectate

G.U.
Comunicate de presă /

Wizz Air anunţă reduceri de până la 50% la zboruri selectate

Wizz Air a anunţat pentru astăzi reduceri de până la 50% pentru zboruri selectate, conform unui comunicat de presă. Promoţia este valabilă pentru toţi clienţii (până la ora 23:59), călătoriile putând avea loc la orice dată. Rezervările se pot efectua pe wizzair.com sau prin aplicaţia de mobil WIZZ.

Wizz Air le recomandă pasagerilor să adauge WIZZ Flex la rezervare, ca măsură suplimentară de protecţie. Astfel, pasagerii îşi pot anula zborul cu până la 3 ore înainte de plecare fără nicio taxă şi pot recupera 100% din tariful achitat iniţial imediat, sub formă de credit, şi pot schimba datele sau chiar rutele de oricâte ori doresc.

Potrivit comunicatului, Wizz Air a fost una dintre primele companii aeriene care au introdus o serie de măsuri de igienă îmbunătăţite, pentru a asigura sănătatea şi siguranţa pasagerilor şi a echipajului său. Ca parte a acestor noi protocoale, pe tot parcursul zborului, atât echipajul de cabină, cât şi pasagerii sunt obligaţi să poarte măşti, echipajul de cabină având şi mănuşi. Aeronavele Wizz Air sunt supuse periodic unui proces de nebulizare performant cu o soluţie antivirală şi, ca urmare a programului de curăţare zilnic strict al WIZZ, toate aeronavele sunt dezinfectate peste noapte cu aceeaşi soluţie antivirală. Pentru toate achiziţiile de la bord se recomandă plata contactless. Pasagerii sunt rugaţi să urmeze măsurile de distanţare fizică introduse de autorităţile locale de sănătate şi sunt încurajaţi să efectueze toate achiziţiile premergătoare zborului online (de exemplu: bagaje de cală, WIZZ Priority etc.) pentru a minimiza orice posibil contact fizic la aeroport.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS
BTPay
elco

Curs valutar BNR

27 Noi. 2020
Euro (EUR)Euro4.8735
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0875
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5081
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4471
Gram de aur (XAU)Gram de aur237.6576

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cramele Cotnari
Aratoys
hygienium.com
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale

ENGLISH SECTION

more articles

Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie