Wolf Theiss, consultant juridic al vânzătorilor Romanian International Bank

F.A.
Comunicate de presă / 12 decembrie 2013

Firma de avocatură Wolf Theiss Bucureşti a acordat consultanţă juridică acţionarilor băncii Romanian International Bank în legătură cu vânzarea întregii participaţii deţinute de aceştia către banca poloneză Getin Holding, pe 4 decembrie, relatează un comunicat de presă trimis astăzi redacţiei.

Consultanţa a constat în definirea şi structurarea cadrului contractual, precum şi în negocierea documentelor aferente tranzacţiei.

Echipa a fost formată din Ancuţa Leach (Partener) şi Fabiola Meister (Avocat Senior), asistate de Bryan W. Jardine (Partener) şi alţi avocaţi din departamentul financiar-bancar şi cel de fuziuni-achiziţii ale biroului Wolf Theiss din ţara noastră.

Înfiinţată în 1957, Wolf Theiss este una dintre principalele firme de avocatură din Europa Centrală şi de Est, specializată în acordarea de asistenţă în domeniul afacerilor internaţionale. Cu 14 şi 340 de avocaţi, compania activează în România, Bulgaria, Ungaria, Ucraina, Austria, Cehia etc. şi acordă consultanţă în industrie, asigurări, comerţ şi servicii, precum şi în domeniul bancar.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3467
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7745
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7808
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3727
Gram de aur (XAU)Gram de aur615.8469

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb