WORK FROM ASIA : România riscă sancţiuni din cauza lucrătorilor non-UE plecaţi ilegal în UE

M.P.
Comunicate de presă / 29 iulie, 13:19

WORK FROM ASIA : România riscă sancţiuni din cauza lucrătorilor non-UE plecaţi ilegal în UE

Yosef Gavriel Peisakh, general manager al WORK FROM ASIA, atrage atenţia, într-un comunicat remsi redacţiei, asupra riscului sancţiunilor pentru România şi pentru angajatorii care lucrează cu personal non-UE, din cauza plecărilor ilegale ale lucrătorilor în alte state europene.

Potrivit sursei citate:

„Tot mai mulţi angajatori români care lucrează cu personal asiatic se confruntă cu o problemă juridică delicată şi adesea neclară: ce se întâmplă în momentul în care un cetăţean non-UE părăseşte România fără respectarea procedurilor de transfer în alt stat membru al Uniunii Europene? Consecinţele pot fi severe atât pentru lucrători, cât şi pentru angajatori, în condiţiile în care autorităţile pot emite alerte în Sistemul Informatic Schengen (SIS), ceea ce atrage interdicţii de intrare în spaţiul Schengen şi compromite viitorul profesional al muncitorului în Europa.

Potrivit legislaţiei în vigoare, permisul de şedere pentru muncă în România este strict condiţionat de activitatea desfăşurată pe teritoriul naţional. În momentul în care un angajat nu se mai prezintă la muncă şi există indicii că a părăsit ţara pentru a lucra într-un alt stat UE fără transfer legal, angajatorul poate notifica Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI), care are la dispoziţie instrumentul semnalării în SIS. Acest sistem european de alertă poate bloca revenirea lucrătorului în România sau accesul său la alte forme de angajare legală în spaţiul comunitar pentru o perioadă care, potrivit reglementărilor, variază între trei şi cinci ani”.

Yosef Gavriel Peisakh, general manager al WORK FROM ASIA, subliniază că aceste situaţii au devenit din ce în ce mai frecvente şi că este nevoie de un cadru administrativ mai clar, însoţit de informaţii accesibile pentru toţi actorii implicaţi. „Nu cerem relaxarea normelor, ci pur şi simplu claritate şi dialog. Este esenţial să ştim şi să ştie şi muncitorii non-UE ce se întâmplă atunci când părăsesc România fără transfer legal. Sunt semnalaţi în SIS? Ce presupune această alertă? Pe ce perioadă este activă? Şi mai ales: cum pot preveni angajatorii şi lucrătorii aceste consecinţe prin măsuri corecte şi rapide?”, afirmă Yosef Gavriel Peisakh.

WORK FROM ASIA solicită, în acest sens, ca autorităţile să publice periodic date statistice referitoare la numărul de cetăţeni non-UE care au părăsit România în afara cadrului legal, câţi dintre aceştia au fost ulterior depistaţi în alte state UE şi câţi au fost introduşi în SIS. Informaţiile ar contribui la o mai bună înţelegere a fenomenului şi la prevenirea cazurilor de migraţie neregulată, care afectează nu doar muncitorii, ci şi reputaţia angajatorilor şi imaginea României ca stat responsabil şi predictibil în gestionarea forţei de muncă internaţionale.

„Suntem perfect conştienţi că fenomenul plecărilor neautorizate este unul real şi că uneori produce efecte negative în plan administrativ sau juridic. Tocmai de aceea, ne manifestăm deschiderea de a contribui, cu toate informaţiile pe care le avem din piaţă, la o eventuală analiză sau consultare pe această temă, dacă IGI consideră util acest lucru. Ne dorim soluţii care să protejeze drepturile muncitorilor, să ofere un cadru legal previzibil angajatorilor şi să menţină standardele de conformitate şi imagine ale României în relaţia cu celelalte state membre UE”, adaugă Yosef Gavriel Peisakh.

Aceeaţi sursă menţionează:

„În lipsa unor mecanisme de notificare simplificate, cum ar fi o opţiune directă în REVISAL sau un formular digital standardizat, mulţi angajatori mici întâmpină dificultăţi în a semnala eficient aceste cazuri, iar lucrătorii pleacă fără a conştientiza implicaţiile pe termen lung asupra dreptului lor de a lucra legal în Europa.

Yosef Gavriel Peisakh atrage atenţia că mulţi cetăţeni filipinezi, nepalezi sau indieni care au permis de muncă în România consideră că pot aplica pentru angajare direct în alte state UE în timpul unei vizite, fără să ştie că acest lucru este interzis de legislaţia europeană şi poate atrage sancţiuni severe, inclusiv interdicţia de intrare sau deportarea”.

„România trebuie să rămână un exemplu de corectitudine şi eficienţă în relaţia cu partenerii europeni. De aceea, credem că o abordare preventivă, bazată pe informare, transparenţă şi colaborare, este în interesul tuturor. Ne oferim întreaga disponibilitate pentru a contribui, în mod profesionist şi constructiv, la orice efort de clarificare şi îmbunătăţire a practicilor actuale”, a încheiat reprezentantul WORK FROM ASIA.

Opinia Cititorului ( 1 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Asta e rezultaTUL IMIGRARII ADMISE DE NOI

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0751
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3838
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4448
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8533
Gram de aur (XAU)Gram de aur468.8607

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb