Zborurile ruseşti RSD369 şi RSD221, care au plecat joi din Moscova către New Delhi, transportându-l pe preşedintele rus Vladimir Putin şi delegaţia sa, au devenit cele mai urmărite curse aeriene din lume pe platforma Flightradar24, ce monitorizează în timp real traficul aerian global, relatează EFE, de la care relatăm cele ce urmează.
La ora 18:30 (13:00 GMT), peste 30.000 de utilizatori urmăreau simultan traseul aeronavelor care îl duc pe liderul de la Kremlin în India, marcând prima sa vizită în această ţară de la declanşarea invaziei ruse în Ucraina, în 2022.
Chiar şi aşa, cele două zboruri sunt departe de recordul absolut al platformei Flightradar24: cursa cu care Nancy Pelosi, fostă preşedintă a Camerei Reprezentanţilor din SUA, a zburat spre Taiwan, în august 2022, urmărită de peste 700.000 de persoane.
Putin urmează să aterizeze pe aeroportul Palam din New Delhi, unde, potrivit presei indiene, va fi întâmpinat de premierul Narendra Modi. Cei doi lideri vor avea o discuţie informală în cursul zilei de joi, urmând ca vineri să se reîntâlnească în marja celui de-al 23-lea Summit India-Rusia.
Călătoriile externe ale preşedintelui rus sunt rare şi, în general, limitate la state considerate apropiate Moscovei. În acest an, Putin a efectuat vizite în Alaska, unde s-a întâlnit cu preşedintele american Donald Trump, şi în China, unde a participat la parada dedicată marcării a 80 de ani de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial în teatrul de operaţiuni din Pacific, precum şi la summitul Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai, desfăşurat la Tianjin.




























































Opinia Cititorului