Zentiva a investit anul trecut 25 de milioane de lei în modernizarea capacităţilor sale de producţie

C.B.
Companii / 30 aprilie 2020

Zentiva a investit anul trecut 25 de milioane de lei în modernizarea capacităţilor sale de producţie

Zentiva România, producător local de medicamente generice, a investit anul trecut aproximativ 25 de milioane de lei în echipamente noi şi în modernizarea capacităţilor existente, în special pentru zonele de fabricaţie peleţi şi soluţii injectabile, potrivit unui comunicat remis joi AGERPRES.

De asemenea, compania a mai investit în echipamente de laborator şi în alte zone de fabricaţie, pentru a acomoda noi produse în fabrică. Peste 50% din producţie este realizată pentru export, în ţări precum Germania, Marea Britanie, Franţa, Italia, Elveţia, Cehia şi altele.

Compania a raportat anul trecut o cifră de afaceri de 535,4 milioane lei, în creştere cu 16% faţă de anul precedent, şi un profit de 46,34 milioane lei.

Zentiva România este parte a grupului european Zentiva, unul dintre cei mai importanţi producători de medicamente generice din Europa. Grupul deţine unităţi de producţie la Bucureşti şi la Praga.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3370
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7748
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7316
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3193
Gram de aur (XAU)Gram de aur642.8367

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
eduprosummit.ro
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb