ZERO HEDGE:"Rusia va legaliza utilizarea criptomonedelor pentru comerţul internaţional"

Andrei Iacomi
Ziarul BURSA #Internaţional / 7 septembrie

"Rusia va legaliza utilizarea criptomonedelor pentru comerţul internaţional"

Banca Rusiei şi Ministerul de Finanţe au convenit că, în condiţiile actuale, "este imposibil" să continue fără să accepte criptomonedele drept mijloc legal de plată în tranzacţiile internaţionale, conform Zero Hedge, care citează TASS

Banca Naţională a Rusiei şi Ministerul de Finanţe de la Moscova şi-au reconsiderat poziţia faţă de criptomonede, recunoscând că legalizarea utilizării monedelor digitale în tranzacţiile transfrontaliere este necesară, conform unui raport al agenţiei ruse de ştiri TASS, scrie Zero Hedge.

Potrivit sursei citate, cele două organisme guvernamentale ale ţării au convenit că "este imposibil" să continue fără să accepte criptomonedele drept mijloc legal de plată în comerţul internaţional.

Mişcarea apare în condiţiile în care autorităţile de la Kremlin caută modul în care pot să reglementeze cel mai bine pieţele de Bitcoin şi criptomonede, în general. Rusia, care este cea mai mare ţără din lume, se află de jumătate de an sub tirul sancţiunilor ţărilor vestice ca urmare a invaziei Ucraine şi caută alternative la dolarul american, pentru tranzacţiile sale în special cu mărfuri.

În martie, preşedintele comitetului energetic al Congresului, Pavel Zavalny, a declarat că Rusia este deschisă să accepte plăţi în Bitcoin, pentru exporturile sale de gaze naturale şi alte resurse naturale,

"Ţărilor «prietenoase» cu noi, precum China sau Turcia, care nu ne presează, le-am oferit posibilitatea ca, pentru o vreme, să facă plăţile în monede naţionale, precum ruble sau yuani", a spus Zavalny atunci. "Pentru Turcia pot fi lire sau ruble. Pot fi o varietate de monede, iar aceasta este o practică standard. Dacă vor Bitcoin, vom tranzacţiona cu Bitcoin".

În mai, existau rapoarte că Rusia "discută activ" utilizarea criptomonedei în comerţul internaţional. Totuşi, anul trecut, preşedintele Vladimir Putin a respins o asemenea posibilitate, într-un interviu acordat la evenimentul Russian Energy Week de la Moscova.

"Cred că are valoare", a spus Putin atunci, referindu-se la Bitcoin. "Dar nu cred că poate fi folosit în comerţul cu petrol", a adăugat preşedintele Rusiei.

Conform agenţiei TASS, urmează să fie introdus cadrul de reglementare necesar pentru permiterea decontărilor transfrontaliere în criptomonede, în Rusia, mai scrie Zero Hedge.

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. Pravda Zero Hedge cântă prohodul dolarului de prin 2006. Cine i-a ascultat a pierdut bani pe commodities și crypto.

    Să fie sănătoși! 

    China a interzis crypto, deci Rusia va face multe tranzacții pe bitcoin cu China. :)  

    Moneda euro în mare pericol !!!

    $ în zona impredictibilitatii 

    1. Pe ce informatii pe bazezi? Ai citit in stela sau in presa libera din russia?

      Sau ti-a zis baba Vanga? 

      M-am uitat pe grafice: moneda euro s-a comportat asemenea unei monede bananiere devalorizându-se cu 14% față de dolar doar în ultimele 9 luni!

      S-a apreciat dolarul față de orice. Fiat, bani de hârtie, infinit plus se apreciază față de orice pentru că cele mai multe datorii sunt în dolari și a venit vremea să mai plătiți din dări.

      EURUSD a fost și 0,8 și va mai fi.

      Rudimentarul vede acum că paritatea s-a dus la nivel subunitar și se apucă de cumpărat dolari. E simplu, când iei țeapă cu aur, bitcoin și orice altceva, trebuie să iei țeapă și cu dolarul. :) 

    E si normal daca tot se spune ca crytomonedele sunt arma preferata a traficantilor si a teroristilor!

    1. disperare maxima pe rus...o sa inventeze cinezul 2-3 cryptouri noi si platesc petrol cu ele.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

GALA BURSA 2022
Avocat Ianul Alexandra
Apanova
BTPay
Electromagnetica
DIGI
arsc.ro
roovi.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Dec. 2022
Euro (EUR)Euro4.9207
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6726
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9903
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7178
Gram de aur (XAU)Gram de aur269.7555

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro