Zgonea: "România, interesată de experienţa Cehiei în sfera absorbţiei fondurilor europene"

F.A.
Politică / 23 septembrie 2013

Ţara noastră este interesată de experienţa Cehiei în sfera absorbţiei fondurilor europene, a declarat preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, în urma unei întrevederi cu preşedintele Senatului Republicii Cehe, Milan ©tìch.

"În cadrul întâlnirii, au fost abordate probleme de interes comun în domeniul economiei şi al politicii UE, subliniindu-se interesul pentru întărirea coordonării dintre România şi Republica Cehă la nivelul Uniunii Europene, de natură să permită o mai bună promovare a intereselor comune în dialogul cu factorii de decizie de la Bruxelles. Totodată, discuţiile au vizat aspecte privind dinamizarea cooperării economice bilaterale şi diversificarea schimburilor comerciale", potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Colaborarea inter-parlamentară are capacitatea de a deveni un important pilon al dezvoltării relaţiilor româno-cehe, prin intensificarea şi focalizarea pe teme de interes reciproc a dialogului si schimburilor de experienţă dintre membrii legislativelor, a susţinut Valeriu Zgonea.

"Apreciem în mod deosebit sprijinul constant al R. Cehe pentru aderarea României la spaţiul Schengen. Sunt încrezător că această abordare pozitivă va fi menţinută", a declarat preşedintele Camerei Deputaţilor.

La rândul său, preşedintele Senatului Republicii Cehe, Milan ©tìch, a dat asigurări că Praga va continua să adopte o conduită activă până la adoptarea unei decizii favorabile României în privinţa aderării la spaţiul Schengen, potrivit sursei citate.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3443
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7518
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8128
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4050
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.3179

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb