ZIARUL BURSA

01 octombrie 2010
Securizarea minciunilor la BVB

Securizarea minciunilor la BVB

MAKEPiaţa de Capital / 01 octombrie 2010

Aud că, în loc să fie preocupat de securizarea datelor confidenţiale ale BVB, Consiliul Bursei se agită să afle cum a ajuns în ziarul "BURSA" demisia lui Ţepeş, pe care acesta minţise că nu şi-a dat-o.

"Chevron" preia un zăcământ de la "Regal Petroleum"

A.T.Companii / 01 octombrie 2010

Compania britanică "Regal Petroleum", controlată, potrivit unor surse din piaţă de către Frank Timiş, urmează să vândă către "Chevron Romania Exploration and Production" BV perimetrul petrolier de la Bârlad, contra sumei de 25 milioane dolari. Potrivit unui raport publicat ieri pe site-ul "Regal Petroleum", tranzacţia se va încheia până la finele anului.

Statul reintră acţionar la "Rompetrol Rafinare"

Statul reintră acţionar la "Rompetrol Rafinare"

ŞTEFANIA CIOCÎRLANPiaţa de Capital / 01 octombrie 2010

Cu toate că şi-a făcut alte planuri, statul român s-a trezit ieri, din nou, acţionar la "Rompetrol Rafinare", la aproape zece ani de când a privatizat compania către "Grupul Rompetrol", controlat de omul de afaceri Dinu Patriciu.

Ştefan Boboc, în 2000.

MOŞTENIREA LUI BOBOC LA CNVMCum a ajuns arbitrul pieţei de capital să despăgubească investitorii FNI

ŞTEFANIA CIOCÎRLANPiaţa de Capital / 01 octombrie 2010

La zece ani după ce Ştefan Boboc, fostul preşedinte al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare a fost adus pentru prima dată în faţa instanţei în procesul FNI, arbitrul pieţei de capital a primit, săptămâna trecută, una dintre cele mai dure lovituri, fiind obligat să plătească zeci de milioane de euro în solidar cu mai mulţi inculpaţi, printre care şi doi foşti comisari de-ai săi.

Ediţia din 01.10.2010
AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Protecţia Consumatorilor
"Prăjitură şi pahar de vin", de Rubens Peale.

Paharul exprimă mesajul vinului

Emilia OlescuFrăţia Vinului / 01 octombrie 2010

Georg Riedel consideră paharul drept "instrumentul ideal care exprimă mesajul vinului, întrucât fiecare vin conţine o compoziţie unică de culoare şi de caracter, buchet şi gust".

Şampania - nelipsită la ceas aniversar

VINURI SPUMANTEŞampania - nelipsită la ceas aniversar

Emilia OlescuFrăţia Vinului / 01 octombrie 2010

Consumate, în special, la ocazii, şampania şi, respectiv, vinul spumant sunt asociate cu fericirea şi festivităţile. Şampania, care cândva reprezenta voluptatea şi amorul, a devenit, acum, simbolul rafinamentului, fiind, totodată, aducătoare de...

PIAŢA VALUTARĂLeul s-a apreciat în raport cu euro

G.C.Bănci-Asigurări / 01 octombrie 2010 /

Leul s-a apreciat, ieri, cu 0,10% faţă de moneda unică, iar Banca Naţională a României (BNR) a anunţat un curs de referinţă de 4,2674 lei pentru moneda europeană, în scădere cu 0,45 bani comparativ cu miercuri, când euro a fost cotat la 4,2719 lei.

"Romcarbon" Buzău îşi alege un nou administrator

"Romcarbon" Buzău îşi alege un nou administrator

OVIDIU VRÂNCEANU, BraşovPiaţa de Capital / 01 octombrie 2010 /

Acţionarii companiei "Romcarbon" Buzău se vor întâlni pe 1 noiembrie pentru a alege un nou administrator, după ce unul dintre membrii Consiliului de Administraţie, Cristinel Dobrotă, a demisionat, fiind înlocuit provizoriu cu cetăţeanul...

Propunere: Cuantumul minim al creanţelor necesar pentru declanşarea procedurii insolvenţei de către diverşii creditori să ajungă la 100.000 de lei.

ARB: Bancherii cer modificarea condiţiilor insolvenţei

VIVIANI MIRICĂCompanii / 01 octombrie 2010

Bancherii cer, prin vocea Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), modificarea legis-laţiei insolvenţei, astfel încât cuantumul minim al creanţelor necesar pentru declanşarea procedurii insolvenţei de către diverşii creditori să ajungă la 100.000 de...

14.000 de dosare de insolvenţă, în primele opt luni

VIVIANI MIRICĂCompanii / 01 octombrie 2010

Numărul dosarelor de insolvenţă deshise în primele opt luni ale anului se ridică la circa 14.000, a declarat, ieri, în cadrul unei dezbateri tematice, Arin Octav Stănescu, preşedintele Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România...

CRAMEZarea

Emilia OlescuFrăţia Vinului / 01 octombrie 2010

Compania ZAREA, producător autohton de vinuri spumante, moşteneşte expertiza lui Wilhelm Mott, de la 1912. Venit din Germania, după ce a lucrat câţiva ani la fabrica de spumant "Rhein", Wilhelm Mott a înfiinţat o mică fabrică proprie în...

"Lufthansa" va negocia preluarea LOT

ALINA VASIESCUInternaţional / 01 octombrie 2010

"Deutsche Lufthansa" AG, a doua companie aeriană din Europa, va negocia cu guvernul polonez pe marginea vânzării operatorului naţional de transport aerian "Polskie Linie Lotnicze LOT" SA către investitori privaţi, anunţă...

Deficitul bugetar al Irlandei va fi de aproximativ 32% din PIB în 2010.

Irlanda va prelua controlul la "Allied Irish Banks"

ALINA VASIESCUInternaţional / 01 octombrie 2010

Guvernul irlandez se pregăteşte să preia controlul la "Allied Irish Banks" Plc, res­pectiv să recapitalizeze "Anglo Irish Bank" Corp. şi "Irish Nationwide", potrivit anunţului făcut, ieri, de ministrul de finanţe de la...

Sibex lansează derivatele pe acţiunile BVB

Sibex lansează derivatele pe acţiunile BVB

A.A.Piaţa de Capital / 01 octombrie 2010 /

Bursa Monetar Financiară şi de Mărfuri Sibiu (Sibex) lansează la tranzacţionare, pe 4 octombrie, contractul futures pe acţiunile Bursei de Valori Bucureşti având simbolul DEBVB, şi contractul cu opţiuni pe contractul futures DEBVB, având simbolul...

Ce bunuri mai execută statul: de la imobile, la carne de pui

Ce bunuri mai execută statul: de la imobile, la carne de pui

VIVIANI MIRICĂCompanii / 01 octombrie 2010 /

Apartamente, terenuri, ca-se, păduri, vinuri de colecţie, îmbrăcăminte, carne de pui, cafea, mobilier, electrocasnice... sunt doar câteva dintre bunurile pe care statul le-a scos la licitaţie în luna septembrie, fie pentru a recupera din...

"Romtelecom" furnizează servicii de 300.000 euro

EMILIA OLESCUCompanii / 01 octombrie 2010 /

Începând din această toamnă, "Romtelecom" furnizează pentru magazinul "Cocor", din Bucureşti, primul serviciu complet integrat de Managed Digital Media Signs (DMS) din România, în parteneriat cu "Cisco" şi "Samsung".

File de criză

Cornel CodiţăEditorial / 01 octombrie 2010

Cornel Codiţă

Criza loveşte nemilos. Pe toată lumea, chiar şi marile firme. Acesta este mesajul unei ştiri care ne spune că din 120 de magazine, prezentare şi vînzări, o firmă cu renume şi reţea naţională a fost obligată să rămînă doar cu 27.

REVISTA PRESEI - 01.10.2010

Willy HomnerRevista Presei / 01 octombrie 2010

Dezvoltatorii imobiliari care şi-au construit case pe persoană fizică, fentând Taxa pe Valoarea Adăugată (TVA), plătesc acum sume suplimentare ca impozit pe proprietăţile rezidenţiale multiple.

The security of lies on the BSE

MAKE (Translated by Cosmin Ghidoveanu)English Section / 01 octombrie 2010

I hear that instead of concerning itself with the security of the confidential information of the BSE, its Board of Directors is scrambling to discover how did "BURSA" find out about the resignation of Daniel Ţepeş, which he had lied...

Ziarul BURSA

25 ianuarie
BTPay

Curs valutar BNR

25 Ian. 2021
Euro (EUR)Euro4.8744
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0105
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5228
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4892
Gram de aur (XAU)Gram de aur240.0052

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

The Diplomat-Bucharest Awards Gala 2021
Video

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo