ZIARUL BURSA

26 septembrie
Desen de MAKE.

DEMISIAPalaţii Victroceni

MAKEMacroeconomie / 7 februarie 2012

Se spune că şi-ar fi dat demisia.

Nu putea.

Demisia este un act unilateral de voinţă.

NOTA AUTORULUI:

Ziarul a plecat în tipografie înainte de ora 20:00, de aceea, vorbesc despre Cătălin Predoiu, iar nu despre Mihai Răzvan Ungureanu.

Dar, ca-n bancul cu Eva, "Evalabil şi aşa".

Se ia prin respiraţie.

MAKE

Euro scade: investitorii se tem că Grecia nu va primi un nou sprijin

Euro scade: investitorii se tem că Grecia nu va primi un nou sprijin

A.V.Internaţional / 7 februarie 2012

Euro s-a depreciat ieri, pe pieţele internaţionale, consemnând cel mai important declin din ultima săptămână în raport cu dolarul, pe fondul temerilor legate de faptul că liderii politici din Grecia nu vor ajunge la un acord care să permită aprobarea celui de-al doilea pachet de salvare de la creditorii internaţionali.

Criza creditelor se înrăutăţeşte în Danemarca

V.R.Jurnal de criză / 7 februarie 2012

Criza creditor din Danemarca se înrăutăţeşte în condiţiile în care mediul de afaceri acuză băncile că îşi reţin fondurile în loc să acorde împrumuturi, iar autoritatea de reglementare financiară avertizează că deteriorarea calităţii activelor ar putea să scoată multe instituţii financiare din sistem, confrom Bloomberg.

37% dintre austrieci cred că pachetul de austeritate îi va afecta direct

V.R.Jurnal de criză / 7 februarie 2012

Un austriac din trei este de părere că va fi afectat în mod direct de pachetul de măsuri de austeritate care urmează să fie prezentat la începutul săptămânii viitoare de liderii coaliţiei aflate la guvernare în Austria, potrivit unui sondaj realizat de OGM (Österreichische Gesellschaft für Marketing - societatea austriacă pentru marketing) şi publicat ieri de Der Kurier, anunţă Agerpres.

Ediţia din 26.09.2022
AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Protecţia Consumatorilor

Câştigul Suzuki, în declin

ALINA VASIESCUInternaţional / 7 februarie 2012

Compania auto niponă "Suzuki Motor" Corp., deţinută în proporţie de 19,9% de "Volkswagen" AG din Germania, şi-a redus cu 2,8% profitul operaţional în ultimele trei luni din 2011, din cauza slăbirii pieţei de profil din Europa, a...

Scăderi pe tot parcursul şedinţei

BVB şi RASDAQScăderi pe tot parcursul şedinţei

F.A.Piaţa de Capital / 7 februarie 2012

Bursa de la Bucureşti a scăzut ieri cu 1,15%, după ce vineri a atins cel mai ridicat nivel din ultimele şase luni, într-o piaţă în care corecţia a fost determinată în principal de evoluţia burselor vest-europene şi mai puţin de demisia...

A patra amendă pentru acţionarii "Amonil" Slobozia

CRĂIŢA SIMIONESCUPiaţa de Capital / 7 februarie 2012 /

Acţionarii majoritari ai companiei "Amonil" Slobozia, "Jovline LTD Belize" şi Zalios LTD Belize", au fost sancţionaţi, joi, de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, fiind nevoiţi să plătească câte 50.000 de lei fiecare,...

Aristotel Căncescu, Gheorghe Ialomiţianu

Căncescu şi Ialomiţianu se atacă la caracter!

OVIDIU VRÂNCEANU Politică / 7 februarie 2012

După ce duminică fostul ministru de Finanţe, Gheorghe Ialomiţianu, l-a atacat pe preşedintele CJ Braşov, Aristotel Căncescu, susţinând că acesta este responsabil de închiderea a mii de locuri de muncă prin faptul că nu a intervenit pentru...

REVISTA PRESEI 07.02.2012

Willy HomnerRevista Presei / 7 februarie 2012

ADEVARUL

Directorul SIE, Mihai Răzvan Ungureanu, desemnat pentru formarea Guvernului

Ungureanu: "Intenţionez să folosesc experienţa MAE şi a SIE în eficientizarea guvernării".

REVISTA PRESEI INTERNATIONALE - 07.02.2012

V.R.Revista Presei / 7 februarie 2012

Glencore şi Xstrata au acceptat fuziunea în valoare de 90 miliarde dolari 

Traderul de materii prime Glencore şi producătorul de cupru Xstrata anunţă că vor fuziona printr-o tranzacţie în acţiuni, în urma căreia vor da naştere unui gigant cu...

The resignation of the symbiont

The resignation of the symbiont

MAKE (Translated by Cosmin Ghidoveanu)English Section / 7 februarie 2012

It is said that Emil Boc handed in his resignation.

But he couldn't have; not by himself.

A resignation is a unilateral act of will.

AUTHOR'S NOTE

The paper left for the printer before 20:00 hours, this is why the article...

Conferinţa “România - Strategia dezvoltarii”
BTPay
csalb.ro
Electromagnetica
marmomac.com
arsc.ro

Curs valutar BNR

23 Sep. 2022
Euro (EUR)Euro4.9437
Dolar SUA (USD)Dolar SUA5.0679
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1569
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6284
Gram de aur (XAU)Gram de aur269.8092

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

thediplomat.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo