ZIARUL BURSA

09 septembrie 2014
Ediţia din 03.02.2023
Bursă pe picioarele statului

Bursă pe picioarele statului

ADINA ARDELEANUPiaţa de Capital / 9 septembrie 2014

Bunăvoinţa statului în materie de procedură de privatizare a condus la creşterea performanţelor Bursei de Valori Bucureşti, fără ca piaţa să fi procedat la vreo îmbunătăţire de atitudine, ori de strategie.

Un progres este vizibil dacă analizăm comparativ indicatorii BVB, în primele opt luni ale ultimilor cinci ani. Însă, Bursa nu reuşeşte prin forţe proprii.

"Linia de comunicare anti-Băsescu este cea mai sigură şi facilă în turul al doilea al prezidenţialelor"

ANALIŞTII POLITICI DESPRE SUSPENDAREA PREŞEDINTELUI:"Linia de comunicare anti-Băsescu este cea mai sigură şi facilă în turul al doilea al prezidenţialelor"

ANCUŢA STANCIUPolitică / 9 septembrie 2014

Actualizare 21:52 Tăriceanu: "Nu am făcut cererea de suspendare a preşedintelui ca să-l graţiez pe Voiculescu"

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat în această seară că nu a făcut cererea de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu pentru a ajunge preşedinte interimar şi a-l graţia ulterior pe Dan Voiculescu, calificând această idee drept "un atac al adversarilor", scriu surse din presă.

"Summit-ul NATO nu ne va aduce un cadou, ci mai multă responsabilitate"

ADRIAN CIOROIANU:"Summit-ul NATO nu ne va aduce un cadou, ci mai multă responsabilitate"

A consemnat CĂTĂLINA N. MĂNOIUPolitică / 9 septembrie 2014

Alianţa Nord-Atlantică şi partenerii occidentali ai ţării noastre au conştientizat, odată cu declanşarea conflictului din Ucraina, importanţa "flancului estic", din care şi România face parte, ne-a declarat într-un interviu domnul Adrian Cioroianu, decan al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii Bucureşti şi ministru al afacerilor externe în guvernul Tăriceanu (n.r. 2007-2008).

"Listarea Complexului Oltenia, în noiembrie 2015"

LAURENŢIU CIUREL:"Listarea Complexului Oltenia, în noiembrie 2015"

A.T.Companii / 9 septembrie 2014

Listarea producătorului de energie pe bază de lignit Complexul Energetic Oltenia a fost amânată pentru noiembrie 2015, în urma votului de ieri al acţionarilor, ne-a declarat Laurenţiu Ciurel, directorul general al companiei. Iniţial, operaţiunea era programată pentru toamna acestui an.

ActiveWatch a pârât Antena 3 la CNA

O.D.Media-Advertising / 9 septembrie 2014

ActiveWatch, organizaţie de drepturile omului ce promovează comunicarea liberă în interes public, a decis să sesizeze Consiliul Naţional al Audiovizualului vizavi de anumite reacţii necontrolate, difuzate în direct, ale unui realizator TV al postului Antena 3.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Protecţia Consumatorilor

General Motors va produce primul Cadillac autonom

P.B.Companii / 9 septembrie 2014

General Motors (GM), cel mai mare producător auto din Statele Unite ale Americii, va introduce din 2017 un model Cadillac care va putea circula pe autostradă fără ca şoferul să fie nevoit să controleze volanul sau să acţioneze pedalele, potrivit...

Şase ani de închisoare pentru Cătălin Chelu

F.A.Companii / 9 septembrie 2014

Omul de afaceri Cătălin Chelu a fost condamnat definitiv, ieri, de Curtea de Apel Bucureşti, la şase ani de închisoare în dosarul "Mită la MAI", pentru tentativa de mituire a fostului secretar de stat în Ministerul de Interne, Dan...

Qui prodest?

Cristian PîrvulescuPolitică / 9 septembrie 2014

Cui foloseşte suspendarea preşedintelui? Care ar putea fi sensul ultim al unei a treia suspendări a lui Traian Băsescu? În afara unei improbabile revanşe "morale" - să se facă "dreptate" majorităţii care a votat demiterea...

3, 2, 1... începe circul!

Cătălin AvramescuEditorial / 9 septembrie 2014

Cătălin Avramescu

Zilele acestea s-au împlinit 50 de ani de la difuzarea a ceea ce a fost, probabil, cel mai influent clip de reclamă politică din toate timpurile. Este vorba despre celebrul Daisy (Margareta).

PÂRVAN, AOAR:"Industria va susţine creşterea PIB"

P.B.Macroeconomie / 9 septembrie 2014 /

Industria va susţine creşterea produsului intern brut, având o contribuţie majoră în formarea acestuia, respectiv 34,4%, ne-a declarat, ieri, Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR).

Proiect pentru transferul ELCEN la Primăria Capitalei

A.Z.Companii / 9 septembrie 2014 /

Departamentul pentru Energie a finalizat şi publicat proiectul de Hotărâre de Guvern privind transferul, cu titlu gratuit, al tuturor acţiunilor deţinute de stat la Societatea Electrocentrale Bucureşti (ELCEN) (69.798.128 acţiuni reprezentând...

MACRO NEWSLETTER 9 septembrie 2014

MACRO NEWSLETTER 9 septembrie 2014

Internaţional / 9 septembrie 2014

Producţia industrială din Norvegia a scăzut cu o rată anuală de 2,8% în iulie 2014, după un avans de 3,2% în luna precedentă, pe fondul unei scăderi lunare de 0,6%, după o creştere de 6% în luna anterioară.

REVISTA PRESEI 09.09.2014

Willy HomnerRevista Presei / 9 septembrie 2014

ADEVARUL 

Ce efecte au acuzele de nazism ale lui Ponta

Premierul Victor Ponta a făcut o comparaţie nefericită duminică seară, într-o intervenţie la România Tv, între urmările mandatului preşedintelui Traian Băsescu asupra societăţii româneşti...

A Stock Exchange standing on the legs of the government

A Stock Exchange standing on the legs of the government

Adina Ardeleanu (Translated by Cosmin Ghidoveanu)English Section / 9 septembrie 2014

The kindness of the government when it comes to privatizations has led to the increase of the performance of the Bucharest Stock Exchange, without the market having displayed any improvement in its attitude or in its strategy.

A progress is...

Conferinţa “Securitatea cibernetică”
Avocat Ianul Alexandra
cautavocat.ro
BTPay
danescu.ro
arsc.ro

Curs valutar BNR

03 Feb. 2023
Euro (EUR)Euro4.9005
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4823
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9076
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4945
Gram de aur (XAU)Gram de aur275.3749

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo