ZIARUL BURSA

26 septembrie

Inflaţia nu există, inflaţia este doar un produs al imaginaţiei noastre

Călin RecheaMacroeconomie / 5 ianuarie 2021

Călin Rechea

De câteva luni apar tot mai multe semnale care arată că dorinţa marilor bănci centrale, de a "stimula" inflaţia, este aproape de transformarea în realitate. Există şi destule opinii, inclusiv la nivelul consumatorilor, conform cărora rata oficială a inflaţiei, atât în economiile avansate cât şi cele emergente, nu reflectă adevărata creştere a preţurilor.

Ce ne asteaptă în 2021?

Ce ne asteaptă în 2021?

A.T.Miscellanea / 5 ianuarie 2021

Fiecare început de an vine cu noi planuri şi aşteptări, iar după furtunosul 2020 care ne-a pus în faţa unor situaţii nemaiîntâlnite, marcat de restricţii şi limitări de neconceput care în alte condiţii ar fi revoltat orice cetăţean, toţi ochii se îndreaptă cu speranţă şi încredere către 2021.

"Dacă instrumentele naţionale şi europene intră rapid în economie, aceasta îşi va reveni"

INTERVIU CU FLORIN JIANU, PREŞEDINTELE CNIPMMR:"Dacă instrumentele naţionale şi europene intră rapid în economie, aceasta îşi va reveni"

A consemnat George MarinescuCompanii / 5 ianuarie 2021

Reporter: Cum caracterizaţi situaţia IMM-urilor în acest moment?

Florin Jianu: Este o situaţie specială, pe care nimeni nu o anticipa la începutul anului 2020. Dacă în ianuarie 2020 vorbeam despre deficitul privind forţa de muncă, despre o creştere consistentă a companiilor, am ajuns ca la finalul anului trecut să vorbim despre menţinerea locurilor de muncă actuale şi despre menţinerea competitivităţii. Anul 2020 a fost unul special, pentru că a fost o criză specială, care nu a fost determinată de cauze economice.

Brokerii speră la cât mai mulţi emitenţi noi la BVB, în acest an

Brokerii speră la cât mai mulţi emitenţi noi la BVB, în acest an

Andrei IacomiPiaţa de Capital / 5 ianuarie 2021

Ovidiu Dumitrescu, Tradeville: "Pentru a atrage noi investitori la bursa locală este important să le oferim acestora cât mai multe alternative investiţionale"  

Dragoş Mesaroş, Goldring: "Pe lângă Hidroelectrica, Aeroporturi Bucureşti sau Salrom sunt alte companii de stat care chiar ar aduce un plus pentru piaţă"

Brokerii speră ca tot mai multe companii noi să vină la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) în acest an, atât prin listări de acţiuni cât şi de obligaţiuni, efectele benefice ale acestor operaţiuni urmând să fie resimţite nu doar la nivelul pieţei de capital ci şi la nivelul economiei în ansamblu.

Decăderea TVR

Cătălin AvramescuEditorial / 5 ianuarie 2021

Cătălin Avramescu

Chiar mă întreb la ce m-am gândit când am lăsat TVR în grila de programe. Eu am un obicei: scot tot ce nu mă interesează din lista canalelor setate pe televizor.. Aşa se face că am rămas doar cu câteva. Documentare istorice şi ştiri, cam asta este dieta mea zilnică. Posturile de scandal, în special, s-au dus.

Sursa foto: www.tennisworldusa.org

CORESPONDENŢĂ DE LA MELBOURNEUndă verde pentru Australian Open

Eugen IonescuSport / 5 ianuarie 2021

După luni de incertitudine şi negocieri interminabile - şi dacă nu intervine neprevăzutul -, pe 8 februarie, 132 de jucători şi tot atâtea jucătoare se vor prezenta la startul ediţiei 2021 a marelui turneu de tenis de la Melbourne. Se ştie, este vorba de primul dintre cele patru concursuri de Grand Slam organizate anual, printr-o impresionantă tradiţie, "ruptă" de apariţia blestematului virus covid 19.

Bitcoin, una dintre puţinele bule fără o poveste în spate

OPINIIBitcoin, una dintre puţinele bule fără o poveste în spate

Cristian DogaruBănci-Asigurări / 5 ianuarie 2021

De cele mai multe ori în istorie preţul unor active a explodat pe seama speranţelor că acestea urmau să genereze profituri colosale în viitor. Precum acţiunile companiei Marilor Sudului, unde exista un monopol asupra comerţului cu coloniile spaniole din America de Sud în secolul 18. Sau acţiunile de tehnologie în urmă cu mai bine de 20 de ani, când toată lumea visa că a identificat noul Microsoft.

CULTURĂPaşi mici spre revenirea la normalitate

O.D.Cultură / 5 ianuarie 2021

Un spectacol de teatru care se des­făşoară cu spectatori în sală este deja un eveniment. Paşi mici către revenirea la normalitate au început să fie făcuţi la începutul acestui an, deşi prezentarea măsurilor de protecţie sanitară este mai amplă decât aceea a spectacolelor.

Ediţia din 26.09.2022
AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Protecţia Consumatorilor

Efectele pandemiei: Boboteaza pe mai multe "voci"

O.D.Miscellanea / 5 ianuarie 2021

Pandemia şi măsurile impuse de criza sanitară au determinat conducerea Bisericii Ortodoxe Române să ia unele măsuri stricte legate de distanţarea persoanelor la marile sărbători religioase la care se produc aglomerări.

MACRO NEWSLETTER 5 Ianuarie 2021

MACRO NEWSLETTER 5 Ianuarie 2021

Macroeconomie / 5 ianuarie 2021

Preţurile producătorilor industriali din Franţa şi-au temperat uşor scăderea anuală în noiembrie 2020, până la 1,9%, de la 2% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 1,2%, după o scădere de 0,1% în luna anterioară. Preţurile din...

Debut pozitiv de an pentru indici

BVBDebut pozitiv de an pentru indici

Andrei IacomiPiaţa de Capital / 5 ianuarie 2021

Schimburi deal cu 73,3% din Cemacon, echivalentul deţinerii Dedeman Tranzacţii cu 18,2 milioane de lei cu titluri obligatare  

Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au avut în mare parte creşteri în prima şedinţă de tranzacţionare a...

Conferinţa “România - Strategia dezvoltarii”
BTPay
csalb.ro
Electromagnetica
marmomac.com
arsc.ro

Curs valutar BNR

23 Sep. 2022
Euro (EUR)Euro4.9437
Dolar SUA (USD)Dolar SUA5.0679
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1569
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6284
Gram de aur (XAU)Gram de aur269.8092

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo