ZIARUL BURSA

31 octombrie 2022
Ediţia din 10.10.2024
"Deja jumuliţi" / Capricii - Francisco de Goya (1746-1828)

RAMAYANA SAU Schiţa unei strategii pentru resuscitarea pieţei noastre de capital (III)

MAKEPiaţa de Capital / 31 octombrie 2022

MAKE

(IV) Dispariţia pieţei derivatelor 

Dispariţia pieţei derivatelor de la Sibiu ar trebui să figureze fie la categoria (II) Incompetenţa şi corupţia autorităţii de supraveghere (ASF/CNVM), fie la (III) Complicităţi între supraveghetor şi supravegheat,, dar pentru că Mahabharata o numeşte distinct printre cauzele subdezvoltării pieţei, o tratez şi eu ca şi când ar fi o categorie aparte.

Startul pentru prezidenţiale

Cristian PîrvulescuEditorial / 31 octombrie 2022

Cristian Pîrvulescu

Se pare că s-a lansat competiţia pentru setarea cadrului în care se vor desfăşura alegerile prezidenţiale programate pentru noiembrie 2024. După discursul din 4 octombrie de al UBB a lui Eduard Hellvig cu ocazia celor "15 ani de studii de securitate" ai programului de pregătire a noilor "securişti" al universităţii clujene, program iniţiat de altfel de unul dintre colaboratorii directorului SRI, Adrian Ivan, Mircea Geoană vine şi el, pe 27 octombrie la ASE, de data aceasta cu un discurs prezidenţialist.

Rusia interzice tranzacţiile cu acţiuni sau capital social pentru 45 de bănci străine

Rusia interzice tranzacţiile cu acţiuni sau capital social pentru 45 de bănci străine

A.V.Internaţional / 31 octombrie 2022

Printre acestea, sunt afectate diviziile Intesa, Credit Suisse, Raiffeisen, Citi, OTP Bank şi UniCredit Banca Rusiei menţine dobânda-cheie la 7,5% Cea mai mare bancă din Rusia îşi extinde capacităţile terminalelor financiare 

Rusia a decis, săptămâna trecută, să interzică tranzacţiile cu acţiunile sau capitalul social aparţinând unui număr de 45 de bănci sau divizii bancare, fie că acestea sunt deţinute de entităţi din ţări pe care Moscova le consideră "neprietenoase", fie că sunt controlate prin capital străin, informează Reuters.

Sursă foto/galerie foto: Facebook / Sorin Grindeanu

Municipiul Buzău, conectat la Autostrada A7 şi la Drumul Expres către Brăila, printr-un Orbital

ANA FELEACompanii / 31 octombrie 2022

Buzăul ar putea fi al doilea oraş din ţară, după Bucureşti, ce va avea un sistem "Orbital". Proiectul este în lucru de câteva luni şi a făcut paşi importanţi spre realizare. Practic, este vorba despre realizarea unui inel rutier ce va înconjura municipiul Buzău şi care va face legătura atât cu viitorul drum expres Buzău - Brăila, dar şi cu viitoarea autostradă A7, Bucureşti- Ploieşti - Buzău - Focşani - Paşcani - Siret.

Nu pariaţi pe cei care îşi demonizează adversarii

OPINII Nu pariaţi pe cei care îşi demonizează adversarii

CRISTIAN DOGARUMiscellanea / 31 octombrie 2022

Construcţiile bazate pe ură sfârşesc de cele mai multe ori prost. Preocupaţi să-şi demoleze adversarii, cei care mobilizează publicul focalizându-i adversitatea nu mai au vreme să gândească alternative coerente şi, în majoritatea cazurilor, nici pricepere pentru aşa ceva.

CE şi-a întărit rolul de principal achizitor al vaccinurilor anti-Covid

ÎN CIUDA ANCHETEI DESCHISE DE PARCHETUL EUROPEAN CE şi-a întărit rolul de principal achizitor al vaccinurilor anti-Covid

George MarinescuAnticorupţie / 31 octombrie 2022

Prin regulamentele adoptate în urmă cu o săptămână, Comisia Europeană şi-a întărit rolul de principal achizitor al vaccinurilor şi medicamentelor necesare în cazul confruntării cu o nouă pandemie, epidemie sau criză sanitară, ignorând faptul că Parchetul European a deschis în urmă cu 14 zile o anchetă penală privind achiziţia vaccinurilor în timpul pandemiei Covid 19.

Eduard Novak

Eduard Novak: Sportul are nevoie de o strategie

O.D.Sport / 31 octombrie 2022

Autorităţile au ajuns, în sfârşit, la concluzia că alunecarea pe tobogan a sportului autohton trebuie oprită. Deocamdată s-a ajuns la faza de proiecte, dar este şi acesta un pas înainte. Ministrul Sportului, Eduard Novak, consideră că sportul românesc a înregistrat un regres semnificativ şi că a fost nevoie de elaborarea Strategiei Naţionale pentru Sport ca să se ofere stabilitate acestui domeniu.

Vlad Mihai Hristea îi ia locul lui Cezar Stroe în funcţia de director general

SCHIMBĂRI LA CONDUCEREA IHUNT Vlad Mihai Hristea îi ia locul lui Cezar Stroe în funcţia de director general

ANDREI IACOMIPiaţa de Capital / 31 octombrie 2022

Cezar Stroe rămâne preşedintele companiei  

Consiliul de Administraţie al iHunt Technology (HUNT) la numit, în şedinţa din 27 octombrie, în funcţia de director general al companiei pe Vlad Mihai Hristea în locul lui Cezar Stroe, care va rămâne preşedintele Consiliului de Administraţie şi se va concentra pe dezvoltarea companiei, se arată în raportul retailer-ului online şi producătorului de telefoane mobile publicat la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
MACRO NEWSLETTER 31 Octombrie 2022

MACRO NEWSLETTER 31 Octombrie 2022

Macroeconomie / 31 octombrie 2022

Comenzile pentru bunuri durabile din SUA şi-au accelerat creşterea anuală în septembrie 2022, până la 11,3%, de la 9,2% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 0,4%, după un avans de 0,2% în luna anterioară.

Final de săptămână "verde" la bursa noastră

BVB Final de săptămână "verde" la bursa noastră

ANDREI IACOMIPiaţa de Capital / 31 octombrie 2022

Tranzacţii de numai 17 milioane lei, echivalentul a mai puţin de 20% din media zilnică a anului 

Toţi indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au încheiat ultima sesiune de tranzacţionare a săptămânii în creştere, pe fondul unui rulaj foarte redus.

Comanda carte
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5521
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2944
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9517
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.9182

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
rommedica.ro
hipo.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo