ZIARUL BURSA

10 iulie
Ediţia din 11.12.2023
Ciolacu devine premier, Guvernul taie adaosul comercial, deficitul bugetar continuă să crească

Ciolacu devine premier, Guvernul taie adaosul comercial, deficitul bugetar continuă să crească

George MarinescuMacroeconomie / 10 iulie

Finalul primului semestru a fost unul agitat, dacă ţinem cont că la începutul lunii iunie profesorii se aflau în grevă, iar la jumătatea lunii deja aveam un nou guvern.

După negocieri zilnice cu reprezentanţii federaţiilor sindicale din Educaţie, membrii Cabinetului Ciucă au găsit pe ultima sută de metri resursele financiare necesare pentru aprobarea unei majorări în tranşe a salariilor cadrelor didactice, ceea ce a dus la suspendarea grevei, la încheierea anului şcolar şi la organizarea Evaluării Naţionale şi a examenului de bacalaureat.

Luna iunie în cifre

Luna iunie în cifre

A.V.Macroeconomie / 10 iulie

2 iunie 

- BNR anunţă că, la data de 31 mai 2023, rezervele valutare la Banca Naţională a României se situau la 53.082 milioane de euro, faţă de 53.341 milioane de euro la 30 aprilie 2023. Nivelul rezervei de aur s-a menţinut la 103,6 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 6.110 milioane de euro.

Dezgheţarea fascismelor

CRISTIAN PÎRVULESCUEditorial / 10 iulie

CRISTIAN PÎRVULESCU

În poveştile populare, legende şi mituri din mai multe culturi şi regiuni ale lumii, eroul se trezeşte - precum în "Prâslea cel voinic şi merele de aur" din folclorul românesc - un zmeu adormit şi se angajează într-o luptă epică cu acesta pentru a salva prinţesa şi a dobândi comoara.

Aprecieri pentru indici, în luna ce a fost marcată de oferta Hidroelectrica

Aprecieri pentru indici, în luna ce a fost marcată de oferta Hidroelectrica

Andrei IacomiPiaţa de Capital / 10 iulie

Nou maxim istoric pentru BET-TR FP vinde 19,94% din Hidroelectrica, pentru 9,3 miliarde lei, printr-o operaţiune ce s-a încheiat la începutul acestei luni  

Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au avut creşteri în iunie, lună în care piaţa noastră de capital a fost marcată de oferta de vânzare de acţiuni Hidroelectrica, derulată de Fondul Proprietatea (FP).

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
MACRO NEWSLETTER10 Iulie 2023

MACRO NEWSLETTER10 Iulie 2023

Macroeconomie / 10 iulie

Producţia industrială din Germania şi-a temperat creşterea anuală în luna mai 2023, până la 0,7%, de la 1,7% în luna precedentă, pe fondul unei scăderi lunare de 0,2%, după o creştere de 0,3% în luna anterioară.

Electromagnetica
danescu.ro
domeniileostrov.ro
arsc.ro
raobooks.com
boromirmarket.com
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2023
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6131
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2443
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7989
Gram de aur (XAU)Gram de aur295.6592

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

cofetariiledelice.ro
avon.ro
dtoys.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ahkawards.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo