ZIARUL BURSA

30 august
Ediţia din 29.11.2023
Cum se vede portofoliul FP după vânzarea Hidroelectrica şi plata dividendelor

Cum se vede portofoliul FP după vânzarea Hidroelectrica şi plata dividendelor

Andrei IacomiPiaţa de Capital / 30 august

Ovidiu Şerdean, IFB Finwest: "Pentru listarea deţinerilor, Fondul Proprietatea depinde, în unele cazuri, de decizia politică" 

Marcel Murgoci, Estinvest: "Cred că FP va încerca ieşirea din fiecare companie din portofoliu; primul candidat în vederea listării este Salrom"

Johan Meyer, Franklin Templeton: "Privim către FP versiunea 2.0., unde vom avea flexibilitatea să investim în noi oportunităţi, pentru a profita de potenţialul pe care îl oferă piaţa din România"

Defecte de sistem şi Dorei ca "patroni"

Defecte de sistem şi Dorei ca "patroni"

Gheorghe PipereaConsultanţă juridică / 30 august

Gheorghe Piperea

Pentru a putea derula efectiv o activitate conformă, societatea comercială trebuie să fie autorizată să funcţioneze.

Autorizaţiile administrative sunt emise în vederea certificării conformităţii locaţiei, dimensiunii, organizării, logisticii şi personalului cu cerinţele sanitare, sanitar veterinare, de protecţie contra incendiilor şi de protecţie a mediului. Lipsa conformităţii poate fi remediată, însă nerespectarea termenelor legale pentru remediere determină nulitatea sau, după caz, dizolvarea de drept a societăţii, pentru ilegalitatea/imposibilitatea realizării obiectului de activitate al societăţii.

Închideţi România... funcţionează ilegal!

Cornel CodiţăEditorial / 30 august

Cornel Codiţă

Aşa cum era de aşteptat, în urma crimei de la Crevedia, comentacii de serviciu au tras-o greu pe coarda statului eşuat. Ne-am ocupat de subiect. Nu este cîtuşi de puţin eşuat, doar dedicat altor activităţi decît cele trîmbiţate prin Constituţie şi legi.

Sursa foto: facebook / Clotilde Armand

Clotilde Armand, urmărită penal pentru conflict de interese

George MarinescuAnticorupţie / 30 august

Prejudiciul reclamat de ANI se ridică la 18.720 lei Pedeapsa prevăzută de Codul Penal pentru conflictul de interese este închisoarea de la 1 la 5 ani şi interzicerea ocupării unei funcţii publice  

Clotilde Armand, primarul Sectorului 1 al Capitalei, este urmărită penal de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în urma sesizării înaintată procurorilor de Agenţia Naţională de Integritate.

Sursa foto: www.amman.co.id_mare

IPO-ul major cu cea mai bună evoluţie în 2023 - Amman Mineral Internasional din Indonezia

ALINA VASIESCUCompanii / 30 august

Acţiunile companiei miniere au crescut cu peste 160% de la debut 

PT Amman Mineral Internasional Tbk, o companie minieră indoneziană, a reuşit cea mai bună performanţă la nivel mondial în rândul societăţilor care au lansat oferte publice iniţiale (IPO) majore în acest an, în condiţiile în care analiştii au promovat evaluarea atrăgătoare a ofertei, perspectivele de câştig şi potenţiala includere într-un indice local de referinţă, potrivit unei analize Bloomberg.

Priorităţile politicii externe, dezbătute de membrii corpului diplomatic român

Priorităţile politicii externe, dezbătute de membrii corpului diplomatic român

GEORGE MARINESCUPolitică / 30 august

Aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană şi primirea ţării noastre în Spaţiul Schengen sunt două dintre priorităţile de politică externă ale României, a declarat preşedintele Klaus Iohannis, ieri, în deschiderea ediţiei de anul acesta a Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Româneşti, eveniment a cărui temă este "O politică externă fermă a României: gestionând provocările şi maximizând oportunităţile".

"Prioritatea momentului constă în obţinerea deciziei politice de deschidere a negocierilor de aderare la Uniunea Europeană cu Republica Moldova şi Ucraina.

Dan Cârlan, preşedintele SCOR

Angajaţii din administraţia locală se opun desfiinţării posturilor vacante

George MarinescuCompanii / 30 august

Salariaţii din administraţia publică locală şi din asistenţa socială au protestat, ieri, în faţa sediului Guvernului, nemulţumiţi de măsurile de reorganizare a sistemului public anunţate, în urmă cu o lună, de premierul Marcel Ciolacu şi ministrul de finanţe Marcel Boloş, şi care se află prinse într-un proiect de ordonanţă de urgenţă aflat în transparenţă decizională şi care urmează să fie adoptat de Executiv într-una dintre şedinţele care vor avea loc săptămâna viitoare.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
MACRO NEWSLETTER 30 August 2023

MACRO NEWSLETTER 30 August 2023

Macroeconomie / 30 august

Volumul vânzărilor retail din Spania şi-a accelerat creşterea anuală în iulie 2023, până la 7,3%, de la 6,5% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 0,2%, după o creştere de 0,3% în luna anterioară.

GALA BURSA 2023
Apanova
Electromagnetica
e-infra.ro
hidroelectrica.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Noi. 2023
Euro (EUR)Euro4.9726
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5313
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1634
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7463
Gram de aur (XAU)Gram de aur296.8710

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ahkawards.ro
Cotaţii fonduri mutuale
ccib.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo