ZIARUL BURSA

04 aprilie
Ediţia din 24.05.2024
Roşia Montană - câştig miraculos; Schengen aerian şi maritim; Iohannis vrea şefia NATO

Roşia Montană - câştig miraculos; Schengen aerian şi maritim; Iohannis vrea şefia NATO

George MarinescuMacroeconomie / 4 aprilie

Decidenţii politici de la Bucureşti au continuat, în ultima lună a primului trimestru al anului curent, să adopte hotărâri privind prelungirea unor măsuri de plafonare a preţurilor şi să dilueze dispoziţiile legii 296/2023 şi OUG 115/2023 privind reducerea cheltuielilor în sectorul public, adoptând mai multe acte normative şi memorandumuri prin care au operat creşteri salariale şi au permis noi angajări la stat.

TradeVille: H&M priveşte cu optimism spre viitor

TradeVille: H&M priveşte cu optimism spre viitor

F.A.Piaţa de Capital / 4 aprilie

Hennes & Mauritz AB (H&M), al doilea mare retailer de modă listat la nivel mondial, a raportat recent un profit operaţional pentru primul trimestru mult peste aşteptările analiştilor, trimiţând acţiunile sale în sus cu 13%, pe măsură ce noul CEO, Daniel Erver, a declarat că noile colecţii de primăvară ale brandului au fost apreciate de cumpărători, potrivit unui raport elaborat de Departamentul de Analiză al TradeVille.

Birocraţia, finanţarea şi lipsa forţei de muncă afectează companiile de construcţii

Birocraţia, finanţarea şi lipsa forţei de muncă afectează companiile de construcţii

George MarinescuCompanii / 4 aprilie

Sectorul construcţiilor reprezintă unul dintre principalii contributori la constituirea Produsului Intern Brut, dar se confruntă în această perioadă cu probleme generate de birocraţia din partea autorităţilor publice centrale şi locale, de creditarea din partea sectorului bancar şi a pieţei de capital, de reducerea unor facilităţi fiscale şi de lipsa forţei calificate de muncă, au afirmat, ieri, participanţii la conferinţa Dezvoltarea - de la planificare la stabilitate şi durabilitate, eveniment organizat în parteneriat de Banca Naţională a României şi Patronatul Proiectanţilor în Construcţii.

Festival de Joc şi Joacă, în Capitală

Festival de Joc şi Joacă, în Capitală

O.D.Miscellanea / 4 aprilie

Joaca este recomandată, în doze optime, la orice vârstă. Prima ediţie a Festivalului Internaţional de Joc şi Joacă, eveniment de board games şi jocuri de societate organizat de Asociaţia Cultură Prin Joc, va fi găzduit, în perioada 19 - 21 aprilie, de Teatrul Masca.

CNCD face recomandări legate de acordarea burselor

CNCD face recomandări legate de acordarea burselor

O.D.Miscellanea / 4 aprilie

Bursele şcolare au devenit o adevărată bătaie de cap pentru autorităţi. Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a recomandat Ministerului Educaţiei să nu facă nicio distincţie în acordarea burselor între elevi din sistemul de învăţământ preuniversitar privat, respectiv confesional, în raport cu cel de stat.

Luna martie în cifre

Luna martie în cifre

A.V.Macroeconomie / 4 aprilie

1 martie 

- Agenţia de evaluare Fitch reconfirmă ratingul aferent datoriei guvernamentale a României la BBB-/F3 pentru datoria pe termen lung şi scurt în valută, precum şi perspectiva stabilă.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
Macro Newsletter 04 Aprilie 2024

Macro Newsletter 04 Aprilie 2024

Macroeconomie / 4 aprilie

Preţurile de consum din Turcia şi-au accelerat creşterea anuală şi în martie 2024, până la 68,5%, de la 67,1% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 3,2%, după o creştere de 4,5% în luna anterioară.

Lansare carte
APA NOVA
e-infra.ro
eximbank.ro
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Mai. 2024
Euro (EUR)Euro4.9744
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5940
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0203
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8371
Gram de aur (XAU)Gram de aur345.4718

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
tophotelconference.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
everythinghr.live
32.aicps.ro
roenergy.eu
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo