Zitec vrea să ajungă la o echipă de 80 de persoane

F. A.
Comunicate de presă / 24 mai 2013

Zitec anunţă că doreşte să ajungă la o echipă de 80 de persoane în acest an, conform unui comunicat de presă emis redacţiei.

Compania avea la sfârşitul anului trecut 57 de membri în echipă, iar de la începutul anului 2013 şi până acum, a recrutat deja 10 colegi noi.

Simona Lăpuşan, COO & Founding Partner Zitec, a declarat: "În 2012 ne-am extins atât din punct de vedere al expertizei oferite clienţilor noştri, cât şi la nivelul echipei, crescând de la 40 la 57 de persoane. De la începutul acestui an am reuşit deja să atragem 10 colegi noi, iar până la finalul lui 2013 ne propunem să avem o echipă de 80 de membri".

După cum a arătat Simona Lăpuşan, Zitec a primit, în anul precedent, aproximativ 3.000 de CV-uri, dintre care 251 au fost selectate în prima etapă de recrutare şi 51 au fost alese pentru ultima. În final, în echipa producătorului local de aplicaţii online au fost cooptaţi 17 noi colegi.

Zitec este specializată în dezvoltarea de produse şi aplicaţii online complexe. Cu circa 50% din venituri provenite din proiecte externe, dezvoltate în SUA, Canada, Marea Britanie, Germania, Italia sau Danemarca. Compania acţionează ca un incubator tehnologic, şi furnizează servicii şi suport companiilor aflate în primele stadii de dezvoltare. Expertiza tehnologică, dezvoltarea de software şi finanţarea sunt principalele servicii oferite portofoliului actual de companii: Zipongo.com, VideoPublishing.com, HuddleHero.com, editura HAC!BD (hacbd.ro). Zitec dezvoltă, de asemenea, proiecte proprii, precum HotelPeeps.com şi Zidox.com.

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0578
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3387
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3890
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8482
Gram de aur (XAU)Gram de aur466.1103

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
romaniansecuritysummit.com
romexpo.ro
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb