33 milioane euro pentru Hidroelectrica de pe OPCOM

F.A.
Companii #Energie / 20 noiembrie 2012

Vânzarea energiei produse de Hidroelectrica pe bursa administrată de OPCOM, după ce Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica, a denunţat contractele bilaterale cu traderii de energie a adus venituri suplimentare de 33 de milioane de euro pentru societate, potrivit unui comunicat al companiei.

În perioada iulie - 20 noiembrie, Hidroelectrica a tranzacţionat pe piaţa concurenţială PCCB-OPCOM 36 de pachete de energie, totalizând 1.501.745 MWh, cu un preţ mediu de 229 lei/MWh, valoarea contractelor încheiate fiind de 343.895.780 lei.

Veniturile realizate din aceste tranzacţii sunt cu 148,6 milioane lei (cca. 33 milioane euro).

Remus Borza, reprezentantul EURO INSOL, administrator judiciar al Hidroelectrica, a declarat: "Am obţinut, în medie, cu 100 lei/MWh mai mult decât în contractele bilaterale cu "băieţii deştepţi". Am vândut 1,5 milioane MWh reprezentând cea mai mare cantitate tranzacţionată vreodată pe bursa de energie, adică 8,5% din producţia Hidroelectrica într-un an mediu hidrologic. Veniturile suplimentare rezultate din vânzarea, în mod transparent şi concurenţial, de energie pe OPCOM ajută societatea să compenseze scăderea veniturilor şi, implicit, a pierderii provocate de seceta prelungită, care a afectat grav producţia de energie a societăţii".

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3467
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7745
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7808
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3727
Gram de aur (XAU)Gram de aur615.8469

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb