Acţionarii BVB au dat undă verde participării la noua bursă din Chişinău

A.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 30 septembrie, 19:29

Acţionarii BVB au dat undă verde participării la noua bursă din Chişinău

Investiţia iniţială va fi de 400.000 de euro, cu opţiunea de a subscrie ulterior acţiuni noi în valoare de 200.000 de euro

În cazul exercitării opţiunii, BVB va deţine circa 20% din noua bursă din Republica Moldova

Proiectul de înfiinţare a bursei porneşte de la premisa că soluţia tehnică utilizată pentru desfăşurarea activităţii va fi platforma de tranzacţionare ARENA Trading a BVB

Acţionarii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au aprobat, în adunarea de ieri, participarea la capitalul social al noii burse de valori din Republica Moldova, conform raportului operatorului pieţei noastre de capital, publicat pe propriul site.

Memorandumul lansării unei noi burse de valori de peste Prut a fost semnat la mijlocul acestei luni, la Chişinău, eveniment la care au participat autorităţi ale ţării noastre şi reprezentanţi ai BVB.

Radu Hanga, preşedintele operatorului pieţei noastre de capital, a declarat, la evenimentul ce a marcat semnarea memorandumului: ”Ceea ce se întâmplă acum este mai mult decât o iniţiativă financiară. Am în vedere experienţa României, unde aş spune că bursa a devenit un simbol al încrederii în viitor, al cooperării regionale şi al aspiraţiilor comune de dezvoltare şi prosperitate”.

Preşedintele BVB a adăugat: ”Poziţia noastră la Bucureşti, în discuţiile pe care le-am avut în ultimii ani, a fost foarte clară. Vrem să fim un partener activ al Moldovei, vrem să oferim know-how, vrem să oferim expertiză, atât tehnologică, cât şi umană şi vrem să împărtăşim tot ceea ce ştim cu partenerii noştri moldoveni. Dar cel mai important, vrem să construim această instituţie în colaborare cu partenerii locali: cu statul Republicii Moldova, cu bănci şi companii care cred în acest proiect”.

BVB va participa, iniţial, cu o sumă echivalentă cu 400.000 de euro, dintr-un capital social iniţial estimat la 1,27 milioane de euro, cu opţiunea de a subscrie ulterior acţiuni noi în valoare de cel mult 200.000 de euro, într-o operaţiune de majorare de capital a bursei din Moldova, de până la trei milioane de euro.

”Valoarea de trei milioane de euro a capitalului social a fost estimată, având în vedere cerinţele legale de capital şi acoperirea integrală a costurilor de funcţionare ale noii burse de valori pentru primii cinci ani”, potrivit informărilor de pe site-ul BVB.

Între momentul constituirii noii burse şi cel al majorării capitalului, BVB va deţine o participaţie de 31% în noua bursă din Republica Moldova. ”În măsura în care BVB nu va exercita opţiunea de a subscrie ulterior la majorarea de capital social, participaţia s-ar diminua până la 13,3%, în cazul respectării plafonului de trei milioane de euro. Dacă BVB va exercita opţiunea de a subscrie încă 200.000 de euro, cota de participare ar deveni circa 20%”, conform informărilor BVB.

Proiectul de înfiinţare a unei noi burse de valori în Republica Moldova a pornit de la premisa că soluţia tehnică utilizată pentru desfăşurarea activităţii va fi platforma de tranzacţionare ARENA Trading a BVB, ce va fi furnizată în baza unui contract de tip Software as a Service (SaaS), potrivit raportărilor de la bursă.

Investiţia BVB în noua bursă vine în contextul existenţei unui obiectiv comun al Strategiei Naţionale de Dezvoltare Economică 2030 a Republicii Moldova, al Planului de Creştere al Uniunii Europene pentru Republica Moldova şi al Strategiei Naţionale de Dezvoltare a Pieţei de Capital 2025-2030 din Republica Moldova, ce implică facilitarea accesului la capital prin modernizarea şi consolidarea infrastructurii pieţei de capital, în vederea stimulării investiţiilor şi dezvoltării economice durabile, se mai menţionează în informările BVB.

În acţionariatul noii burse din Republica Moldova, care se estimează că va deveni operaţională în vara anului 2026, mai sunt Agenţia Proprietăţii Publice, precum şi instituţiile financiare şi companiile - Maib, Donaris Vienna Insurance Group, OTP Bank, Moldindconbank, MK Kredit, Moldcell.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Hăm! Sub aspectul administrării a noastră-i praf! De ce crește asta-i altă poveste, ține de companii până acum subevaluate!

    Sper ca românii să nu-i învețe pe moldoveni cu SOPurile!  

    1. istoria se repeta pentru cei care (n-)o cunosc! :)))

      Da, da... ca moldovenii n-au internet si nu umbla prin lume.

      Oricum, la inceput o sa se listeze 2-3 banci, Cricova, Bucuria... de astea. 

      Dureaza ceva pina vor ajunge srl-urile de familie vopsite in SA-uri, ca la noi.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

cristim.ro
Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Oct. 2025
Euro (EUR)Euro5.0889
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3489
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5096
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8416
Gram de aur (XAU)Gram de aur606.5699

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
immromania.eu
world-nuclear-exhibition.com
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb