Acţionarii "Impact" au decis participarea la înfiinţarea unor societăţi

A.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 31 octombrie 2017

Acţionarii "Impact" au decis participarea la înfiinţarea unor societăţi

Acţionarii "Impact Developer&Contractor" (IMP) au aprobat, ieri, participarea companiei la înfiinţarea unor societăţi cu deţinere de cel puţin 50% şi mandatarea, în acest sens, a Consiliului de Administraţie, pentru a decide cu privire la tipul acestor societăţi, sediul social al acestora, cota de participare la capitalul social, precum şi cu privire la orice alte aspecte relevante, potrivit unui comunicat transmis Bursei de Valori Bucureşti.

Totodată, AGA a decis alegerea lui Gabriel Vasile ca membru al Consiliului de Administraţie, pentru un mandat pe perioada 30 octombrie 2017 - 27 aprilie 2021.

Recent, dezvoltatorul imobiliar a anunţat că intenţionează să achiziţioneze un teren cu suprafaţa de 55.000 de metri pătraţi, de la Nusco Imobiliaria, în zona mall-ului Promenada din nordul capitalei, unde intenţionează să dezvolte un nou ansamblu rezidenţial, care să răspundă cererii în creştere a zonei, demersul făcând parte din strategia de dezvoltare a societăţii.

În primul semestru din acest an, Impact a înregistrat venituri operaţionale de 70,7 milioane de lei, cu 14% mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, în timp ce cheltuielile operaţionale au crescut cu 17%, atingând nivelul de 56,9 milioane de lei.

Profitul net în primele şase luni ale lui 2017 a fost de circa 12,2 milioane de lei, în scădere cu 11% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

În 2016, Impact a realizat un profit net de 29,6 milioane lei, după ce, în 2015, dezvoltatorul imobiliar înregistrase o pierdere.

Cel mai mare acţionar al societăţii este Gheorghe Iaciu, ce deţine 49,48% din capitalul social al dezvoltatorului imobiliar, în timp ce Adrian Andrici are un pachet de 15,24% din companie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
BTPay
Electromagnetica
DIGI
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2022
Euro (EUR)Euro4.9250
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0120
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7274
Gram de aur (XAU)Gram de aur266.4903

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro