Activele fondurilor de pensii private au ajuns la patru miliarde euro

A.S.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 10 iulie 2014

Activele fondurilor de pensii private au ajuns la patru miliarde euro

Fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) şi cele facultative (Pilonul III) au ajuns să administreze active nete în valoare totală de aproape 17,5 miliarde lei (patru miliarde euro), la finele primelor şase luni ale acestui an, potrivit unui comunicat transmis de Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR).

Numărul conturilor individuale deschise la aceste fonduri este de aproape 6,5 milioane, conform comunicatului.

Randamentul mediu al investiţiilor realizate de fondurile de pensii private a fost, în ultimul an, de 12%.

Cele opt fonduri de pensii private obligatorii aveau, la 30 iunie 2014, active de 16,54 miliarde lei şi 6,16 milioane participanţi, arată datele APAPR.

"În ultimul an, activele nete ale Pilonului II şi-au menţinut ritmul ridicat de creştere (+43% faţă mijlocul anului 2013), datorită creşterii procentului de contribuţie la 4,5% în 2014, dar şi graţie rezultatelor investiţionale foarte bune obţinute de administratori, în beneficiul participanţilor la fondurile de pensii", afirmă reprezentanţii Asociaţiei.

De la lansare şi până la jumătatea acestui an, fondurile de pensii private obligatorii au primit în administrare, în numele participanţilor, contribuţii brute de 13,18 miliarde lei, câştigurile nete fiind de 3,36 miliarde lei, precizează sursele citate.

"Din punct de vedere al performanţelor investiţionale, fondurile de pensii private obligatorii au obţinut, în ultimul an, un randament mediu de 12,1%, în timp ce randamentul mediu de la lansare (luna mai 2008 - luna iunie 2014) este de 11,4% pe an, un rezultat excepţional pentru profilul de risc redus specific acestor fonduri", subliniază comunicatul APAPR.

Cele zece fonduri de pensii private facultative au ajuns, la finele primului semestru al acestui an, la circa 330.000 participanţi, activele nete depăşind 923 milioane lei, potrivit datelor APAPR.

În ultimul an, contribuţiile virate de participanţi în conturile personale de pensii facultative au înregistrat o creştere uşoară, ceea ce a dus, alături de rezultatele investiţionale, la un ritm de majorare a activelor de 34% faţă de mijlocul anului 2013, afirmă Asociaţia.

Din punct de vedere al performanţelor investiţionale, fondurile de pensii private facultative au obţinut, în ultimul an, un randament mediu de 12,4%, în timp ce randamentul mediu de la lansare (luna mai 2007 - luna iunie 2014) este de 8,3% pe an, conform oficialilor APAPR.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Iul. 2024
Euro (EUR)Euro4.9729
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5749
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1357
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9082
Gram de aur (XAU)Gram de aur354.1460

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
roenergy.eu
rommedica.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb