Agro-alimentar

19 decembrie 2005

Preţul oului variază între 0,35-0,38 RON/buc

E.R. Ziarul BURSA #Companii / 19 decembrie 2005 /

Consumul de ouă nu a fost afectat din cauza apariţiei virusului gripei aviare, preţul acestora menţinîndu-se la nivelul celui de anul trecut, de circa 0,35-0,38 RON/bucata, TVA inclus, la poarta fermei, precizează Ilie Van, preşedintele Uniunii Naţionale a Crescătorilor de Păsări din România (UNCPR).

ARC: "Pentru cine scumpim carnea?"

E.R.Ziarul BURSA #Companii / 16 decembrie 2005 /

Majorarea taxelor vamale cu 20% aşa cum a cerut Patronatul Român al Cărnii de Porc înseamnă o creştere a preţului cărnii în magazine cu 20%, iar al mezelurilor şi alte produse - cu pînă la 15%, apreciază Mihai Vişan, director executiv al Asociaţiei Române a Cărnii (ARC).

Subvenţiile pentru zootehnie cresc cu 30% în 2006

ELI ROMANZiarul BURSA #Companii / 16 decembrie 2005 /

Sprijinul pe care îl va oferi Ministerul Agriculturii crescătorilor de animale în 2006 va fi mai mare cu 30% decît cel de care au beneficiat aceştia în 2005, a declarat ieri, Gheorghe Flutur, ministrul de resort, cu ocazia unei conferinţe de presă referitoare la modul şi nivelul de subvenţionare a agriculturii în anul 2006.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

Vor scădea importurile americane de carne de porc

Eli RomanZiarul BURSA #Companii / 7 decembrie 2005 /

Comparativ cu anul 1996 producţia anuală de carne de porc s-a micşorat de patru ori, ajungînd la 245.000 tone  

Numărul complexelor industriale s-a redus de aproape şase ori faţă de cel existent în 1996

Importurile de carne proaspătă...

Gripa aviară, în judeţul Brăila

Ziarul BURSA #Companii / 28 noiembrie 2005

În satul brăilean Scărlăteşti - unde a fost depistat virusul gripei aviare - au fost instituite toate măsurile de izolare şi de restricţii, ieri demarînd acţiunea de vaccinare a populaţiei, a declarat ministrul agriculturii, Gheorghe Flutur.

<< mai multe ştiri >>

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Dec. 2025
Euro (EUR)Euro5.0881
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3364
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4655
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8273
Gram de aur (XAU)Gram de aur614.9369

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
phoeniciahotels.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
phoeniciahotels.ro
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
hiperambrozia.com
le-chateau.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo