ALERTDonald Trump recunoaşte Ierusalimul drept capitală a Israelului

A.S.
Ziarul BURSA #Internaţional / 6 decembrie 2017

Donald Trump recunoaşte Ierusalimul drept capitală a Israelului

Actualizare 21:00

Preşedintele american Donald Trump a recunoscut astăzi Ierusalimul drept capitală a Israelului, marcând o ruptură spectaculoasă cu predecesorii săi şi ignorând puternicele avertismente ale liderilor din regiune şi nu numai, care se tem de un val de violenţe în Orientul Mijlociu, relatează AFP, citată de news.ro.

Prin această decizie istorică - care-i va marca mandatul -, liderul Statelor Unite îşi respectă una dintre promisiunile emblematice de campanie, notează AFP. Însă el se izolează şi mai mult pe scena internaţională şi îşi asumă riscul de aneantiza timidele speranţe de reluare a negocierilor de pace între israelieni şi palestinieni, mai scrie agenţia internaţională.

"Este timpul să se recunoască oficial Ierusalimul drept capitală a Israelului", a declarat Donald Trump într-o scurtă alocuţiune, la Casa Albă, în cursul căreia a insistat asupra voinţei sale de a recunoaşte pur şi simplu "o realitate".

"Ierusalimul este centrul guvernului israelian modern, sediul legislativului israelian şi al Curţii Supreme", a spus preşedintele american, adăugând: "Statele Unite rămân hotărâte să ajute la facilitarea unui acord de pace acceptabil pentru ambele părţi".

"Intenţionez să fac tot ceea ce-mi stă în putere pentru a ajuta la pecetluirea unui asemenea acord", a mai spus liderul de la Casa Albă la pupitru, în picioare, în faţa unui portret al lui George Washington.

(S.A.)

-------------

PRESA INTERNAŢIONALĂ:

"Schimbarea statutului Ierusalimului ar duce la o catastrofă în conflictul israeliano-palestinian"

Dacă SUA recunosc Ierusalimul drept capitală israeliană, Erdogan ameninţă cu "ruperea relaţiilor diplomatice" cu Israelul

Donald Trump a ratat un deadline în cazul mutării ambasadei Statelor Unite din Tel Aviv în Ierusalim, relatează The Guardian, potrivit News.ro. În timp ce Trump amână mutarea ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim, tensiunea din regiunea Israelului este în creştere, potrivit media internaţională, având în vedere avertizările de securitate din partea altor state musulmane, reprezentanţii acestora spunând că schimbarea statutului Ierusalimului ar putea genera o catastrofă în conflictul israelo-palestinian.

Toate ambasadele celorlalte ţări se află în Tel Aviv şi consulatele in Ierusalim. Unele surse spun că Trump ar putea anunţa o decizie finală în următoarele zile, altele spun că acesta ar urma să recunoască Ierusalimul capitală a statului Israel.

Palestina şi ţările arabe nu au fost singurele care şi-au exprimat îngrijorarea, ci şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron i-a transmis lui Trump aceleaşi gânduri. Acesta spune că statutul Ierusalimului ar trebui rezolvat prin negocieri între Palestina şi Israel, relatează CNN. Prinţul Khalid bin Salman, ambasadorul Arabiei Saudite în SUA, a avertizat şi el: "Orice decizie anunţată de Trump înaintea unui acord ar avea un impact major asupra procesului de pace din regiune şi ar amplifica tensiunile".

O eventuală recunoaştere a Ierusalimului drept capitală a Israelului de către administraţia americană ar putea conduce la o rupere a relaţiilor între Ankara şi statul israelian, a avertizat, ieri, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, potrivit AFP şi Reuters.

"Vom duce această luptă până la capăt cu determinare. Şi aceasta ar putea duce până la ruperea relaţiilor noastre diplomatice cu Israelul", a declarat Erdogan.

"Domnule Trump, Ierusalimul este o linie roşie pentru musulmani", a declarat preşedintele turc, adresându-se omologului său american, într-un discurs rostit în faţa grupului parlamentar al Partidului Justiţiei şi Adevărului (AKP, islamo-conservator), la putere. Acesta a adăugat: "În calitate de preşedinte în exerciţiu al OCI (Organizaţia Cooperării Islamice), vom urmări această problemă până la capăt. Dacă o astfel de decizie este luată, vom organiza în cinci sau 10 zile un summit al liderilor OCI la Istanbul (...) Vom pune în mişcare toată lumea musulmană în cursul acestui summit".

Turcia a avertizat deja de câteva zile împotriva unei recunoaşteri de către Washington a Ierusalimului drept capitală a Israelului, apreciind că o astfel de măsură ar provoca "'o catastrofă''.

Casa Albă a anunţat că decizia foarte aşteptată a preşedintelui Trump pe acest subiect a fost amânată, deşi urma să fie anunţată la începutul acestei săptămâni.

"Preşedintele a fost clar pe această problemă de la început: nu se pune problema dacă ambasada va fi efectiv mutată de la Tel Aviv la Ierusalim, ci când'', a afirmat un purtător de cuvânt al Casei Albe, Hogan Gidley.

În cursul unei convorbiri telefonice avute la sfârşitul săptămânii trecute cu liderul palestinian Mahmoud Abbas, Erdogan a insistat asupra necesităţii creării unui stat palestinian independent, având capitala în Ierusalimul de Est.

Teoretic, potrivit Departamentului de Stat al SUA, Donald Trump urmează să decidă dacă reînnoieşte - aşa cum au procedat, la fiecare şase luni, toţi predecesorii săi şi chiar el însuşi primă oară în luna iunie - o derogare de la legea care impune din 1995 instalarea ambasadei SUA la Ierusalim sau dacă îşi dă aprobarea pentru acest transfer, aşa cum a promis în timpul campaniei sale electorale.

Israelul consideră Oraşul Sfânt drept capitala sa "eternă şi reunificată", dar palestinienii spun că Ierusalimul de Est trebuie să fie capitala statului la care ei aspiră. Comunitatea internaţională nu a recunoscut niciodată Ierusalimul drept capitală a Israelului, nici anexarea părţii sale estice în 1967 de către Israel.

Pe de altă parte, preşedintele Tayyip Erdogan a afirmat că ţara sa îi "va distruge complet foarte curând" pe toţi cei din Siria care au legături cu militanţi kurzi. Turcia a fost iritată de sprijinul acordat de SUA luptătorilor kurzi sirieni din Unităţile de protecţie a poporului (YPG).

Turcia a desfăşurat între august 2016 şi martie 2017 o ofensivă terestră în nordul Siriei făcând Statul Islamic să se repoziţioneze mai spre sud, cu scopul de a împiedica YPG să unească teritoriile pe care le controlează în nordul Siriei. Ankara consideră YPG o extindere a Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), scos în afara legii.

Regele Iordaniei întreprinde o vizită în Turcia, în contextul avertismentelor în legătură cu recunoaşterea Ierusalimului drept capitală a Israelului

Regele Abdullah al II-lea al Iordaniei va întreprinde în această săptămână o vizită în Turcia, în cursul căreia se va întâlni cu preşedintele Recep Tayyip Erdogan, cu care va discuta despre posibilitatea ca Statele Unite ale Americii (SUA) să anunţe recunoaşterea Ierusalimului drept capitală a Israelului, relatează agenţia DPA, potrivit Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei turce, Ibrahim Kalin, şi-a exprimat, ieri, speranţa că preşedintele american Donald Trump se va abţine de la un astfel de demers, calificându-l drept alarmant.

"Ar fi o greşeală fatală şi împotriva acordurilor internaţionale, a rezoluţiilor ONU şi a faptelor istorice", a scris Kalin pe Twitter, precizând: "Un astfel de demers ar submina toate eforturile de pace şi ar antrena noi tensiuni şi conflicte".

Iordania şi Egiptul, singurele ţări arabe care au un acord de pace cu Israelul, au avertizat în mod ferm în legătură cu o eventuală decizie a SUA de a recunoaşte Ierusalimul drept capitală a Israelului, apreciind că ea pune în pericol pacea în regiune.

Turcia îl va primi pe suveranul iordanian miercuri, potrivit unui comunicat prezidenţial, în care se precizează că pe agenda discuţiilor figurează de asemenea subiectele referitoare la Siria şi Irak.

Iordania este în prezent într-o ofensivă diplomatică în problema Ierusalimului, pe care palestinienii îl vor drept capitală a viitorului lor stat. Suveranul iordanian a fost recent la Washington.

Oficiali israelieni au respins ameninţarea preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan de a rupe relaţiile diplomatice cu Israelul în cazul în care liderul american Donald Trump va decide să recunoască oficial Ierusalimul drept capitală a Israelului şi să mute acolo ambasada SUA, informează dpa.

"Ierusalimul este capitala poporului evreu de peste 3.000 de ani şi capitala Israelului de mai mult de 70 de ani", a declarat un oficial israelian citat de dpa fără a-i dezvălui identitatea, în condiţiile în care guvernul israelian nu a emis încă un comunicat oficial în acest sens.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. extrem de periculoasa afirmatia lui trump si in aceiasi masura belicoasa afirmatia lui erdogan!! ierusalimul ar trebui sa aiba statut international si sa fie unanim recunoscut, in opinia mea, cu statut de "cetatea lui Dumnezeu pe Terra" !!

    1. a fost "grabit" sa faca aceasta miscare pt ca mandatul sau urmeaza sa se incheie brusc si curand

    O decizie curoajoasa, dar dreapta!!!!Israelul ese un scut pentru Europa si lumea civilizata in calea hoardelor animalizate musulmane.

Apanova
BTPay
csalb.ro
Electromagnetica
marmomac.com
arsc.ro

Curs valutar BNR

27 Sep. 2022
Euro (EUR)Euro4.9437
Dolar SUA (USD)Dolar SUA5.1379
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1954
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.5513
Gram de aur (XAU)Gram de aur269.8751

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro