Amenzi de 95.000 de lei, în urma unor controale la cluburi, baruri şi terase din Bucureşti

S.B.
Miscellanea / 18 iulie 2020

Amenzi de 95.000 de lei, în urma unor controale la cluburi, baruri şi terase din Bucureşti

Poliţiştii din Bucureşti, împreună cu reprezentanţi ai altor instituţii cu atribuţii de control privind respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii coronavirusului, a dat amenzi de 95.000 de lei în urma unor controale făcute, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la cluburi, baruri şi terase din Capitală, informează news.ro.

Potrivit sursei citate, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti-Poliţia Sectorului 1, împreună cu reprezentanţi ai Direcţiei Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Direcţiei de Sănătate Publică, Comisariatului pentru Protecţia Consumatorului, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti - Ilfov şi Poliţia Locală a făcut verificări, în noaptea de vineri spre sâmbătă, cu privire la modul de respectare a măsurilor dispuse pentru prevenirea răspândirii SARS-Cov 2.

"Verificările au fost efectuate în mai multe cluburi, baruri şi terase, fiind constatate şi aplicate un număr de 18 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 95.000 lei pentru abateri privind protecţia consumatorului, la domeniul sănătăţii publice, precum şi cu privire normele de convieţuire socială", anunţă Poliţia Capitalei.

O societate comercială a fost sancţionată contravenţional pentru lipsa autorizaţiei de funcţionare cu suma de 15.000 lei, potrivit news.ro.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3467
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7745
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7808
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3727
Gram de aur (XAU)Gram de aur615.8469

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb