Abonament gratuit
EDUCAŢIA 2020

Americanii se tem că alegerile prezidenţiale nu vor fi corecte

J.P.
Internaţional /

Americanii se tem că alegerile prezidenţiale nu vor fi corecte

Americanii din întreg spectrul politic sunt îngrijoraţi de pericolul fraudelor la alegerile prezidenţiale din noiembrie, de posibilitatea amestecului străin şi de obstrucţionarea votării, conform unui sondaj Reuters.

Aproximativ jumătate din alegătorii înregistraţi în SUA, inclusiv 80% din republicanii care au răspuns chestionarului, se tem că votul prin corespondenţă în proporţie mai mare va duce la fraude electorale pe scară largă. Potrivit Reuters, opinia majoritară reprezintă un indiciu că mulţi americani nu vor accepta cu uşurinţă rezultatul alegerilor, indiferent dacă va fi reales Donald Trump sau - aşa cum indică în prezent sondajele - va câştiga candidatul democrat Joe Biden.

Electoratul republican este de acord cu ideea amânării alegerilor, menţionată pentru prima dată de Trump într-un mesaj difuzat joi pe Twitter. Preşedintele nu poate decide însă data scrutinului, iar amânarea a fost respinsă rapid de congresmeni din ambele partide, Democrat şi Republican. Congresul este singurul care are autoritatea legală de a modifica data.

Sondajul Reuters/Ipsos a fost efectuat atât înainte, cât şi după mesaj şi arată că aproape trei sferturi din cei care au răspuns sunt îngrijoraţi că unii alegători nu vor putea vota sau că vor exista amestecuri în alegeri. În 2016, serviciile de informaţii din SUA au stabilit că Rusia s-a implicat în alegeri în defavoarea candidatei democrate Hillary Clinton şi pentru a crea neîncredere în democraţia americană.

În prezent, 74% din cei înregistraţi pe listele electorale se tem de 'frauda electorală organizată de actori politici care speră să influenţeze rezultatul alegerilor; în rândul democraţilor, procentajul este de circa 70%, iar în al republicanilor - de aproximativ 80%.

Principalii lideri republicani din Congresul SUA au respins, joi după-amiază, ideea preşedintelui Donald Trump de amânare a scrutinului prezidenţial şi parlamentar programat în noiembrie.

O eventuală decizie de amânare a alegerilor trebuie luată de Congresul SUA.

"Niciodată în istoria ţării, în războaie, crize economice, în Războiul Civil, nu au fost situaţii în care să nu se desfăşoare la timp alegerile federale, şi vom găsi o modalitate de a face acest lucru şi pe 3 noiembrie. Vom face faţă oricărei situaţii şi vom avea alegerile pe 3 noiembrie, cum este stabilit deja", a declarat Mitch McConnell, liderul majorităţii republicane din Senat.

"Niciodată în istoria alegerilor federale nu au fost cazuri în care să nu se organizeze vreun scrutin; vom merge înainte cu alegerile", a afirmat, la rândul său, Kevin McCarthy, liderul grupului minoritar republican din Camera Reprezentanţilor.

"Nu contează ce spune o singură persoană în ţara asta, încă suntem o naţiune bazată pe stat de drept şi trebuie să aplicăm legile fie până la schimbarea acestora ori a Constituţiei", a argumentat senatorul republican Chuck Grassley.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Putin il va sustine in continuare pe Trump.E in interesul sau.La o prima vedere,in 2016 ai fi zis ca este mai favorabil pentru rusi sa castige Hillary Clinton. E femeie,o duce de nas,asa ca pe Merkelita...Dar nu e asa.Putin il cunostea bine pe Trump.Stia ca este lipsit de diplomatie,ca este sarit de pe fix,ca are rezistenta scazuta la frustrari,ca e tipul de om care mai intai actioneaza si apoi gandeste...Si a avut dreptate.Toti presedintii americani luati la un loc nu au reusit sa sifoneze imaginea SUA in lume asa cum a facut-o Trump.Asta si-a si dorit Putin.In plus,acum Trump retrage trupe din UE ceea ce ii convine de minune lui Putin.Trump vrea sa faca bine pentru SUA fara sa realizeze ca drumul spre iad e pavat cu intentii bune.Nici macar China,dusmanul natural al SUA nu a reusit sa le faca atata rau precum actiunile negandite ale lui Trump.A creat isterie si conflicte in toata lumea.Pana la el Putin era in prim plan,oaia neagra a mapamondului care primea toate bobarnacele.Asa s-a retras intr-un mult dorit con de umbra.Omul otrava.Isi anihileaza adversarii politici folosind otrava ca un las.De-a lungul timpului,folosirea otravei era apanajul femeilor.Se mai tine si de furtisaguri cibernetice.Dar uite ca l-a dus capul sa-l foloseasca pe Trump pentru a-si atinge scopurile.Din pacate e un tip inteligent.Sa vedem ce mai pune la cale fiindca cloceste el ceva.Prea s-a facut nevazut.Si e suspicios de silentios.

    frauda electorala la americani? nu se poate! asta e marca inregistrata la romanica! la americani totul e pe cinstite.......sau nu?

    1. Ii ajuta rusii sa aiba acelai tip de alegeri ca la ei - cu final neasteptat, nedorit dar anticipat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

EDUCAŢIA

De la tablă la tabletă
DTLAWYERS

Curs valutar BNR

05 Aug. 2020
Euro (EUR)Euro4.8336
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0757
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.3448
Gram de aur (XAU)Gram de aur267.2285

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Business Card
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
BTPay
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
myTEX.ro
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie