Conferinţa BURSA “AFACERI ÎN AGRICULTURĂ”Conferinţa BURSA “AFACERI ÎN AGRICULTURĂ”

AMPUTĂRI ÎN CSM ŞI MINISTERUL INTERNELORHit-ul zilei: "Magistraţii infractori / Comisar răufăcător"

F.G.
Ziarul BURSA #Politică /

Hit-ul zilei: "Magistraţii infractori / Comisar răufăcător"

De la CSM - procurorul George Bălan şi magistratul Marcel Sâmpetru şi de la Serviciul de Informaţii şi Protecţie Internă (SIPI) Ilfov - comisarul Vlad Adrian Mihai, învinuiţi de trafic de influenţă şi divulgare de informaţii secrete 

Suspendaţi de Consiliul Suprem al Magistraturii (CSM), procurorul George Bălan şi magistratul Marcel Sâmpetru (care i-a fost consilier) au fost audiaţi, ieri, la Direcţia Naţională Anticorupţie, care i-a acuzat că ar fi negociat cu lideri ai USL să fie numiţi, primul - procuror general al României, în locul Laurei Codruţa Kovesi, iar al doilea - şef al DNA, în locul lui Daniel Morar, dând la schimb informaţii secrete despre concurenţi politici, pe care învinuiţii le-ar fi obţinut de la şeful Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă (SIPI) Ilfov, comisarul Vlad Adrian Mihai, inclus în acelaşi lot de acuzaţi, după cum au anunţat agenţiile de ştiri.

După cum s-a scurs în presă, DNA se bazează pe înregistrarea, începând din februarie/martie 2012, a unor convorbiri telefonice şi ambientale purtate de George Bălan, care ar ilustra intenţia sa şi a lui Marcel Sâmpetru să promoveze, la momentul la care USL urma să preia puterea.

În lista celor cu care a purtat convorbiri, figurează comisarul Vlad Adrian Mihai, de la care se pare că urmărea să obţină informaţii compromiţătoare despre Ovidiu Ioan Silaghi (din 7 mai, ministrul Transporturilor în Cabinetul Ponta, parvenind din PNL), informaţii utile,la împărţirea ciolanului în cadrul USL, unde, după cum se zvoneşte, PSD ar fi vrut şefia Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar PNL şi-ar fi dorit Direcţia Naţională Anticorupţie (adică , tocmai locul unde, ieri, au fost audiaţi împricinaţii).

Dar, după înregistrarea unei convorbiri între Bălan şi Sâmpetru, sugerând că se sfătuiesc cum să-şi negocieze promovarea, Bălan ia legătura cu Victor Ponta şi îi cere (la "per tu") o întâlnire, pe care premierul o acceptă, cu amabilitate:

"George Bălan: Victor, crezi că aş putea trece pe la tine astăzi-mâine, când ai tu o fereastră?

Victor Ponta: Sigur. Eu sunt la birou până la ora trei. Dacă vrei să-mi faci o vizită, îţi dau o cafea cu plăcere, da?"

Familiaritatea tonului este explicabilă dacă este adevărat că George Bălan i-a fost şef lui Victor Ponta, între anii 1996-1998, la Judecătoria Sector 1 Bucureşti şi ulterior, la Parchetul General, Secţia Anticorupţie, unde actualul premier s-a transferat, concomitent cu acesta.

Despre procurorul Bălan, presa a scris că era un apropiat al senatorului arestat pentru corupţie Cătălin Voicu, făcându-i legătura cu şefii parchetelor inferioare din Bucureşti.

Pe de altă parte, este de observat că Bălan nu vorbeşte la "per tu", prin telefon, cu subordonatul său Sâmpetru, ci cu "dumneavoastră", în timp ce acesta din urmă îi răspunde cu "tu", deşi acela este superiorul său.

Se pare că aici contează "încărcarea", căci Sâmpetru, fost procuror general adjunct al României, are "în cârcă" acuzaţii fabuloase, legate de fuga lui Hayssam şi favorizarea, în două rânduri, a lui Sorin Ovidiu Vîntu, motive care, dintr-o anumită perspectivă, obligă la adresarea cu "dumneavoastră", într-o ierarhie inversă, care ar sugera că poate negocia cu premierul, punând condiţii (este o ipoteză, doar).

George Bălan s-a apărat ieri, declarând că a militat mereu că numirile în funcţiile despre care este acuzat că le-ar fi râvnit, să nu mai fie făcute de Preşedintele României, ci de Consiliul Suprem al Magistraturii şi că, în convorbirile sale, a discutat numai şi numai principii, fără să menţioneze persoane.

Premierul Victor Ponta s-a remarcat ca bun profet, postând, în dimineaţa de ieri, pe Facebook: "Va urma o nouă zi plină de manipulări şi minciuni! Iată încă o dovadă că nu se poate coabita cu Traian Băsescu. Sunt imun la astfel de atacuri".

Nu prea este de înţeles ce să coabiteze un premier în exerciţiu, cu un preşedinte suspendat, dar ideea este plină de clarviziune!

Şi îi contagiază şi pe logicienii din PSD, după cum ne-o arată intervenţia de ieri, de la TV, a senatorului Dan Şova:

"Toată această tevatură în care se vorbeşte despre trafic de influenţă la liderii USL e umoristică. Ministrul Justiţiei propune, CSM analizează, iar Preşedintele României numeşte. Până acum două zile, preşedinte era Traian Băsescu. Codul Penal spune că traficul de influenţă se face pe lângă persoana care numeşte. Or, numirea se face prin decret de către preşedinte. Mă îndoiesc că cineva şi-ar putea imagina că cineva a făcut trafic de influenţă pe lângă USL pentru a interveni la Traian Băsescu."

Şova spune singur, cu guriţa lui, că Băsescu este suspendat.

După care, totuşi, numeşte "tevatura" drept "umoristică", găsind absurdul nu în a gândi intervenţia pe lângă un preşedinte suspendat, ci în adversitatea lui faţă de USL.

Da, sunt sigur că PSD nu s-ar preta la trafic de influenţă.

Opinia Cititorului ( 4 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Da, este absolut sigur ca PSD-ul si, in nici un caz, PNL-ul, ca sa nu vorbim de PC-ul lui Felix nu s-ar preta la ceva ce contravine legii cum ar fi traficul de influenta.

    Ganditi-va ce bine ar fi fost sa fi iesit Geoana presedinte ! I-au lipsit cateva voturi. Ministru de interne ar fi fost Catalin Voicu care ar fi eradicat din fasa orice incercare de eludare a legii, ajutat de un procuror sef destoinic iar DNA-ul si ANI n-ar mai fi avut nici un rost sa mai existe. 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    inregistrarile in cauza sunt din martie-aprilie 2012, cand Ponta nu era premier si nici Basescu suspendat! e penibila incercarea ta de manipulare.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. Acesti distinsi cetateni manipulau informati confidentiale in scop personal!

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Dragalasul Serpico nu vrea sa creada ca intimplarile de acum au loc dupa un plan pregatit; nu, nu si iarasi nu!

      Schimbarile de la Parlament, Avocatul Poporului, Monitorul Oficial, Comisia pentru stabilirea plagiatului, modificarile de legi, ordonantele de urgenta, suspendarea lui Basescu si substiuirea lui anterioara la Bruxelles, astea toate s-au facut intimplator, haotic, spontan.

      Bravo Serpico, esti un dragalas! 

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Gala BURSA 2019
Gala BURSA 2019

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS