Ana Birchall propune modificarea Legii egalităţii de şanse între bărbaţi şi femei

F. A.
Politică / 14 martie 2013

Deputatul PSD Ana Birchall a înregistrat la Camera Deputaţilor propunerea de modificare a Legii nr 202/2002, cu modificările şi republicările ulterioare, privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi, informează un comunicat de presă remis redacţiei.

Ana Birchall a precizat: "Problema egalităţii de gen se află de mult timp pe agenda Uniunii Europene, dar şi, individual, a statelor UE sau partidelor progresiste. Prin proiectul depus la Camera Deputaţilor îmi doresc în primul rând o armonizare deplină a legislaţiei româneşti cu cea europeană din domeniu. (...) Toate datele cercetărilor efectuate la nivel european au arătat că principalele victime ale crizei economice au fost femeile, indiferent dacă ne referim la salarizare, la găsirea unui loc de muncă, la păstrarea locurilor de muncă aparţinând femeilor, la promovarea în funcţii de decizie".

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3373
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7714
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7273
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3160
Gram de aur (XAU)Gram de aur639.8793

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
eduprosummit.ro
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb