Conferinţa BURSA “FONDURILE EUROPENE”Conferinţa BURSA “FONDURILE EUROPENE”

ANALIZĂ: Aproximativ 2.600 de companii cu datorii de peste 1 milion de lei, pasibile de insolvenţă

D.V.
Companii /

Aproximativ 2.600 de companii cu datorii de peste 1 milion de lei, pasibile de insolvenţă

Peste 2.600 de companii ar putea intra în insolvenţă, arată o analiză Veridio, care face referire la companiile identificate în nota de fundamentare a OG 6/2019, care aveau datorii de peste 1 milion de lei la 31 decembrie 2018 şi care nu depun notificare privind intenţia de restructurare până la 30 septembrie 2019.

"Mai sunt doar două săptămâni până la încheierea termenului în care companiile care acumulaseră datorii de peste 1 milion de lei până la finalul anului trecut pot depune notificarea intenţiei de restructurare financiară a firmei conform OG 6/2019. Pentru majoritatea acestor societăţi comerciale (cu două excepţii prezentate mai jos) este singura soluţie pentru evitarea intrării în procedura insolvenţei", se arată în analiză.

Autorii analizei spun că pentru firmele, dintre cele peste 2.600 de companii identificate în nota de fundamentare a OG 6/2019, care aveau datorii de peste 1 milion de lei la 31 decembrie 2018, şi care nu depun notificare privind intenţia de restructurare până la 30 septembrie 2019, organul fiscal competent are obligaţia ca în termen de 60 de zile după 8 februarie 2020 să solicite declanşarea procedurii insolvenţei conform Legii 85/2014.

Sunt exceptate companiile care se află în administrare specială şi operatorii înscrişi în registrul unic al operatorilor economici şi al capacităţilor de producţie şi/sau servicii pentru apărare potrivit Legii nr. 232/2016 privind industria naţională de apărare.

"Chiar dacă termenul de aprilie 2020 pare că dă timp companiilor de analiză şi decizie asupra soluţiilor până anul viitor, posibilitatea de a le pune în practică este deschisă doar până pe 30 septembrie 2019. Astfel, termenul în care organul fiscal competent are obligaţia de a solicita declanşarea procedurii insolvenţei este de 60 de zile după 8 februarie (când trec cele şase luni de la data apariţiei OG 6/2019). Însă companiile cu datorii de peste 1 milion de lei pot evita acest lucru doar dacă depun notificarea până în 30 septembrie 2019", menţionează analiza.

Din normă rezultă că procedura insolvenţei se declanşează în termen de şase luni pentru contribuabilii care se califică condiţiilor OG 6/2019 şi care nu au depus solicitarea de restructurare. Însă termenul depunerii notificării cerute de lege este în septembrie.

Opinia Cititorului ( 1 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. COMPANII , CU DATORII , DE PESTE 1 000 000 DE LEI , LA CINE ??? NU SPECIFICA NIMENI ??? LA FONDUL DE STAT , S-AU , SI LA PRIVATI ??? CU DATORII , PESTE TOT , SI ORISIUNDE ??? LA BANCI , S-AU LA ALTI CREDITORI , DAR , NU LA STAT ??? S-AU , SI LA STAT ??? DEJA , INCEP SA MA ZAPACEASCA !!! DAR , ASTA ESTE TARA ACEASTA !!! DAU COMUNICATE , DAR NU SPECIFICA !!! CINSTITE ORGANE FISCALE !!! LAMURITI LUMEA , SA NU SE INCURCE !!! COMUNISTILOR !!! AUZI : DATORII , DE PESTE 1 000 000 DE LEI !!! LA CINE ???

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Gala BURSA 2019
Gala BURSA 2019

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS