ANALIZĂ DEUTSCHE WELLEGermania se îndreaptă către o "inevitabilă" recesiune

Sabin S. Brandiburu, Mihai Gongoroi
Ziarul BURSA #Internaţional / 9 august

Efectul de undă. Grafică de MAKE

Efectul de undă. Grafică de MAKE

Aurelian Dochia, economist: "Nu este exclus ca economia germană să nu mai fie «locomotiva Europei»" Cristian Pîrvan, preşedintele PIAROM: "Recesiunea din Germania contribuie la agravarea fenomenelor economice din toată Europa" Cornel Codiţă, editorialist BURSA: "Dacă transatlanticul economiei germane va fi zdravăn zguduit de vreo furtună, atunci ea nu poate veni decât din China sau Statele Unite" Cristian Pîrvulescu, politolog: "Germania şi-a bazat întreaga creştere economică pe gazul şi petrolul din Rusia, iar acest lucru nu va mai putea exista"

Tot mai multe date indică faptul că Germania se îndreaptă spre o perioadă de declin economic. Fenomenul s-ar putea agrava - în funcţie de cât de geroasă va fi iarna viitoare şi de bună-voiţă Rusiei, scrie Deutsche Welle. Cel mai negativ indicator este cel ce priveşte dinamica comenzilor industriale: iunie a fost a cincea lună consecutivă în care industria germană a primit mai puţine comenzi în raport cu luna anterioară, comenzile scăzând cu 0,4% comparativ cu luna mai.

La prima vedere scăderea pare relativ temperată, însă la nivelul întregului trimestru doi din 2022, minusul este de 5,6%. La dinamica comenzilor din acest an se adaugă dinamica producţiei industriale, precum şi cea a vânzărilor cu amănuntul, care la nivel de rată anuală înregistrează un declin de peste 8%. În acest context, economiştii au tras un semnal de alarmă şi atrag atenţia că dacă recesiunea va veni în zona euro, respectiv în Germania, nici României "nu îi va fi bine".

Pe lângă spectrul unei penurii masive de gaz natural la iarnă, care provoacă un pesimism record în rândul mediului de afaceri din Germania, companiile germane se confruntă cu o scădere importantă a cererii cauzată de creşterea inflaţiei la consumator, precum şi cu o creştere imensă a costurilor cu energia, care se va resimţi pe lanţ, ajungând aşadar tot la consumator.

Cea mai sumbră perspectivă pentru economia germană este o prăbuşire a producţiei sub efectul scăderii cererii de la export. Concretizarea unui asemenea scenariu ar afecta toate economiile care produc la rândul lor pentru industria germană, printre care şi România, care are totuşi o pondere scăzută a industriei în produsul intern brut (sub 25%). În prezent, economiştii anticipează cel puţin o recesiune tehnică pentru Germania - două trimestre consecutive de contracţie a PIB, care ar veni după o stagnare în ultimele 3 trimestre - care ar putea însă să se transforme într-o recesiune de lungă durată dacă cele mai negative riscuri se concretizează.

Amintim că Banca Angliei (BOE) a avertizat săptămâna trecută că inflaţia din Regatul Unit al Marii Britanii va continua să crească până la finalul anului, respectiv până la o rată anuală record de 13%, în timp ce economia va intra începând din al patrulea trimestru într-o recesiune lungă ce ar putea să se întindă pe o durată de 5 trimestre consecutive.

Cornel Codiţă, editorialist BURSA: "Dacă picură a ploaie la Berlin, noi ce facem... deschidem sau nu deschidem umbrelele?"

Cornel Codiţă, editorialist BURSA, arată într-un comentariu transmis Redacţiei că economia Germaniei, locomotiva Europei, "din motive stranii, pare să fi preluat patentul Trabant". Potrivit acestuia, ca să privim corect, din România, perspectiva intrării economiei germane în recesiune, ne trebuie două perechi de ochelari, dintre care "una pentru vederea de aproape", cea care priveşte relaţia economică bilaterală.

Domnul Codiţă ne-a declarat: "Dacă picură a ploaie la Berlin, noi ce facem... deschidem sau nu deschidem umbrelele? Economia Germaniei, locomotiva Europei, din motive stranii, pare să fi preluat patentul Trabant. Atunci cînd «duduie» e în viteza «încet», iar cînd nu, cum este cazul în vremurile mai la zi, a pus maneta în poziţia «tot pe loc». Cel puţin aşa spun datele privind creşterea economică în trimestrul doi al anului curent, iar evaluările pentru următoarele două trimestre nu sunt de loc prea optimiste. Gazul de la ruşi care ba vine, ba nu vine, războiul din Ucraina, inflaţia şi consecinţele economice ale măsurilor de lockdown introduse pentru a controla efectele pandemiei Covid, inflaţia...explicaţii...cîte doriţi. Ca să privim corect, din România, perspectiva intrării economiei germane în recesiune, ne trebuie două perechi de ochelari. Una pentru vederea de aproape. Adică, direct pe relaţia bilaterală. Cele mai mari investiţii germane în România, toate pe cîştig, sunt pe linia lanţurilor comerciale, Kaufland, Selgros, Metro, Lidl, Rewe; pe energie E. ON şi abia apoi pe zona industrială, Draxlmaier, Thyssen etc. O recesiune nu mai mult de 1,4%, cît sunt estimările cele mai negre, nu va trimite la Bucureşti consecinţe negative directe, care să ne dea fiori reci pe spate. De cealaltă pereche de ochelari este nevoie pentru a vedea mai departe. Oricum ai da-o, oricum ai împărţi-o, recesiunea economică în Germania, dacă se instalează binişor, va trimite valuri de consecinţe în întreaga economie europeană, va avea consecinţe directe asupra monedei europene, iar apă la bord va lua toată lumea".

Cornel Codiţă arată că atât "bărcuţele mai mititele, gen România, Bulgaria, dar şi vaporaşele mai măricele, gen Spania, Italia, Belgia, Olanda", vor "lua apă la bord". O "furtună", însă, nu poate veni decât din China sau din Statele Unite.

Cornel Codiţă mai precizează. "Ghici cine o să aibă mai multă apă de scos din barcă? Cu ochelarii care văd mai departe, însă, cred că trebuie să ne uităm încă şi mai departe. Hăt, pînă în China, zic eu, căci, dacă va fi ca transatlanticul economiei germane să fie zdravăn zguduit de vreo furtună, atunci ea nu poate veni decît din China sau Statele Unite. Sau ambele!!! Iar în China se coace una....cît casa. Pentru că nu ştiu de loc limba chineză sunt obligat să cred ce se şopteşte «pe surse», anume că Lehman Brothers în chineză se spune Evergrande. Compania aceea care nu prea mai ştie cum şi cu ce o să acopere vreo 20 de miliarde datorii în bondurile offshore din cele vreo 300 de miliarde datorii totale. Dintr-un sector responsabil pentru o treime din creşterea economică a Chinei. E suficient să cadă nu 30%, nici măcar 20% ci aşa vreo 10% pentru ca uraganul să măture economia mondială din China pînă în SUA şi de acolo pînă în Germania. O eventualitate care merită cel puţin studiată. Vestea bună este aceea că, dacă furtuna chineză va cuprinde economia Germaniei, împreună cu economia mondială, oricîte umbrele am avea noi, ele tot nu vor mai folosi la nimic. O să dăm apa afară nu doar din barcă, ci şi din casă, din galoşi, ba mai rău chiar şi din plămîni".

Cristian Pîrvulescu, politolog: "Există o oarecare isterie în Germania, în rândul celor care sunt sensibili la argumentele ideologice pro-ruse"

Analistul politic Cristian Pîrvulescu, editorialist la ziarul BURSA, subliniază că "inevitabila" recesiune despre care vorbim este un "comentariu făcut de către o agenţie media, nu o analiză oficială".

Cristian Pîrvulescu ne-a spus: "Există un risc, dar acest risc este anticipat. Fiind anticipat, se pot lua măsuri. Consider că există o oarecare isterie în Germania în rândul celor care sunt sensibili la argumentele ideologice pro-ruse. O parte dintre germani - nu guvernul german - consideră că sancţiunile împotriva Rusiei afectează în mai mare măsură economia germană decât economia Rusiei. Germania şi-a bazat întreaga creştere economică pe gazul şi petrolul (ieftin) din Rusia, iar acest lucru nu va mai putea exista. Iluzia că s-ar putea întoarce la acele vremuri dispare. Sigur că Germania va fi cea mai afectată, deoarece este foarte dependentă, dar, pe de altă parte, gradul de dependenţă al Germaniei, faţă de resursele ruseşti, a scăzut în ultimele şase luni. Consider că planificatorii germani au luat deja o serie de măsuri pentru a anticipa consecinţele. Dacă va fi recesiune, atunci întreaga zonă euro va fi afectată, dar criza va avea şi consecinţe mondiale".

Potrivit domniei sale, "când este afectată Europa, este afectată şi România deoarece suntem membri ai UE, iar majoritatea comerţului exterior îl facem cu ţări din Uniunea Europeană".

"În momentul în care importurile din anumite ţări occidentale vor scădea, economia românească, deja afectată de inflaţie, va avea de suferit", a mai punctat analistul, adăugând: "În Europa vor avea loc schimbări foarte importante deoarece ţările care au avut inteligenţa să nu îşi crească dependenţa de gazul rusesc, cum este cazul Franţei, vor avea de câştigat din punct de vedere economic. De altfel, Franţa a înregistrat o neaşteptată creştere economică în ultimele luni şi nu este o creştere economică bazată doar pe consum".

Cristian Pîrvulescu a mai amintit că există un mecanism european de solidaritate care se va activa în momentul în care vor exista probleme cu aprovizionarea cu gaze.

"România a acceptat acest mecanism, la care vom contribui cu toţii pentru ca ţările care vor fi afectate să poată să iasă mai bine din criză. Totodată, o altă soluţie ar putea fi gazul lichefiat din SUA care este livrat către Europa pe cale navală", a precizat Pîrvulescu.

Cristian Pîrvan, preşedintele PIAROM: "Avem bani europeni pentru investiţii, dar nu avem proiecte"

La rândul său, Cristian Pîrvan, preşedintele Patronatului Investitorilor Autohtoni (PIAROM), ne-a declarat că, în cazul unei recesiuni în Germania, "România nu poate să facă mare lucru, având în vedere că are o structură economică total nefericită".

Domnul Pîrvan ne-a spus: "Este clar că recesiunea din Germania contribuie la agravarea fenomenelor economice din toată Europa, având în vedere că 70% din comerţul Germaniei este în Europa. Este indiscutabil faptul că toată economia europeană va fi afectat. Cât de mult? Asta depinde de la ţară la ţară, atât prin volum cât şi prin specificitatea produselor. Dacă sunt produse mai scumpe şi deosebite, probabil că impactul va fi mai mic. Dacă sunt produse oarecare, impactul poate fi mai mare".

Preşedintele PIAROM a mai afirmat că singura resursă anti-criză economică, insuficient folosită, sunt reprezentate fondurile europene, inclusiv cele din PNRR.

Cristian Pîrvan a arătat: "În cazul unei astfel de recesiuni, România nu poate să facă mare lucru având în vedere că are o structură economică total nefericită şi, ca urmare, nu are alternative. Singura resursă, insuficient folosită, datorită administraţiei care nu este în stare să facă proiecte şi să genereze efecte economice benefice, sunt fondurile europene şi PNRR. Avem bani, dar nu avem proiecte. Toate aceste proiecte ar putea compensa minusurile industriei. O altă alternativă ar fi domeniul construcţiilor, care ar trebui să fie un domeniu activ, cu investiţii, însă noi descoperim că investiţiile scad de la an la an. Nefolosind această resursă importantă, ne tăiem singuri craca de sub picioare".

Aurelian Dochia, economist: "Economia Germaniei va trece printr-un proces de schimbare dureros, care va dura până la un deceniu"

Economistul Aurelian Dochia ne-a precizat că, pe termen scurt, intrarea Germaniei în recesiune măreşte probabilitatea contracţiei economice şi în celelalte state europene, inclusiv în România, deoarece economia noastră este destul de dependentă de economia germană.

"Atât în ceea ce priveşte importurile, cât şi exporturile noastre, Germania se află pe primul loc, aşa că economia noastră este sensibilă din acest punct de vedere. Dacă Germania va intra în recesiune, probabil nici noi nu vom scăpa de acest lucru, în trimestrele trei şi patru din acest an", a afirmat Dochia.

Potrivit domniei sale, pe termen mediu şi lung, lucrurile sunt mai complicate având în vedere că economia germană va trebui să treacă printr-un proces de transformare dureros care ar putea dura şi 10 ani.

Aurelian Dochia a adăugat: "Toate schimbările care au loc acum în economia mondială - pe de o parte datorate evenimentelor din Ucraina, sancţiunilor europene împotriva Rusiei, iar pe de altă parte scăderea comerţului internaţional - afectează Germania mai mult decât alte economii deoarece Germania este o economie foarte deschisă şi dependentă de comerţul exterior şi de pieţele mondiale. Astfel, economia Germaniei va trece printr-un proces de schimbare dureros care va dura până la un deceniu. De altfel, nu este exclus ca economia germană să nu mai fie «locomotiva Europei» aşa cum a fost până acum, fapt ce va produce consecinţe pentru toată Uniunea Europeană. (...) Nimic nu se poate face peste noapte. Într-o economie există nişte inerţii foarte mari, astfel că nu consider că vor exista soluţii miraculoase pe termen scurt".

Domnul Dochia a conchis că, pe termen mediu şi lung, inclusiv România va trece printr-o reorientare dureroasă a modelului economic, iar cel mai probabil ne vom orienta către direcţia pe care o va lua Europa.

Deutsche Welle: Inflaţia reduce puterea de cumpărare

Analiza Deutsche Welle arată că, pe de-o parte, inflaţia slăbeşte puterea de cumpărare a consumatorilor, ceea ce face ca cetăţenii să îşi mai poată permite atât de multe bunuri şi servicii, ceea ce îi face automat să fie mai chibzuiţi cu cheltuielile la nivel de gospodării. Fiindcă nesiguranţa este mare, de exemplu cea legată de ce-i aşteaptă în urma scumpirii energiei. Apetenţa pentru consum a oamenilor a scăzut deja semnificativ, după cum arată indicele încrederii consumatorilor realizat de casa de sondare GfK.

Pe de altă parte, arată DW, inclusiv economia mondială este slăbită şi pe o tendinţă de slăbire, cum este economia Statelor Unite, cea mai importantă din lume şi care este de asemenea cea mai mare piaţă de desfacere pentru industria germană.

Ca urmare a faptului că inflaţia a ajuns în SUA la un nivel considerat neacceptabil, banca centrală americană, Federal Reserve, strânge hăţurile mult mai rapid şi mai puternic decât o face Banca Centrală Europeană în zona euro.

În al treilea rând, nesiguranţa legată de aprovizionarea cu gaze apasă extrem de puternic întreprinderile. Companiile au început deja să reducă producţia şi să facă economie de gaze.

Nu în ultimul rând, nimeni nu ştie în prezent cât de puternic se va răspândi iarăşi coronavirusul la iarnă. Un nou val pandemic ar afecta economia dacă se vor impune iar restricţii. Economiştii nu cred că Germania va mai intra în lockdown, dar trebuie mereu luat în calcul faptul că în China s-ar mai putea închide iarăşi temporar câte un port sau oraş întreg, cu efecte asupra lanţurilor de aprovizionare.

Teama de o criză a gazelor paralizează întreprinderile

În linii mari întreprinderile îşi tot pierd din optimism. Indicele Ifo privind climatul de afaceri, cel mai urmărit indicator economic din Germania, arată că situaţia curentă şi aşteptările pe următoarele 6 luni ale companiilor s-au înrăutăţit în fiecare lună de la debutul războiului rusesc în Ucraina şi au atins cel mai scăzut nivel din 2008 încoace. Este un nivel deja caracteristic unei recesiuni puternice, care reflectă riscuri concrete şi grave, cel mai important fiind cel al închiderii robinetului cu gaze.

Intrarea în recesiune pare aşadar inevitabilă, conchide Deutsche Welle, care subliniază că aceasta ar putea să nu fie atât de gravă ca în 2008-2009, în timpul recesiunii provocate de falimentul băncii Lehman Brothers. O persistenţă mare a penuriei de gaze riscă însă să creeze efecte inflaţioniste şi recesioniste şi mai mari şi o criză economică şi mai mare, care ar necesita modificări în structura economiei germane, până acum bazată pe gaz rusesc ieftin.

Opinia Cititorului ( 11 )

  1. Solidaritatea anuntata inseamna ca cei bogati primesc gaz de la cei saraci.Dupa cum sta treaba tarile bogate nu vor avea gaz suficient fiindca consumau foarte mult si nu mai primesc de la rusi.Cei care au consumat mai putin sa dea la cei care au consumat mai mult ca sa poata consuma tot mai mult.Ceva putred la mijloc.

    Economia europeana intra in recesiune grava de lunga durata.

    Cauze ; 1.din cauza INFLATIEI nu se mai pot tiparii BANI neacoperiti 

    2.energia IEFTINA ruseasca vs foarte SCUMPA si INSUFICIENT cantitativ 

    3.probleme economice in SUA(+politica) si China  

    4.economia globalista este incompatibila cu SANCTIUNILE economice  

    5.in 6-12 luni apar inevitabil probleme GRAVE POLITICE (lumea occidentala 

    nu va suporta/tolera LIPSURILE MATERIALE)

    6.LIPSA POLITICIENILOR DE CALITATE care ar putea gestiona situatia  

    asa castiga europa razboiul

    Germania se va prabusi sub greutatea propriilor sanctiuni in speranta ca ii vor salva americanii cu gaz adus pe vapor

    1. Te inseli. La actuala concurenta pe plan mondial, Asia abia asteapta gazul si resursele rusesti de care au profitat aproape un secol europenii. Va fi secolul Asiei iar Europa se va prabusi.

    Dar daca toate cele 27 de tari din UE plus cele care vor sa intre din balcani, vor avea NEVOIE SIMULTAN de aceasta solidaritate, cum va decurge treaba? Pai sa vezi, ca o fi, ca o pati, pai poate USA sau sau poate China. Vom vedea.

    nuuuu :)))

     

    somajul "anuntat" e pe explozie in usa... urmeaza si prin alte parti 

    ce anunta "comenturi cretine" pentru germania? motorul europei? cu mult timp in urma... 

    s c cret 

    1. referitor la germania am anuntat ca intra in distrugere vechile capacitati!

      ca productivitatea reala la germani se clatina sever de peste 10 ani... doar politicile de migratie forta de munca ieftina si print de bani a reusit sa mentina un minim pozitiv in timp ce romania a luat fata germaniei ca si crestere reala a productivitatii si acapacitatilor noi de etc... 

      exista recesiuni in inflatii si exista depresii in deflatii... de multe ori in media se confunda depresia cu un efect prelungit de recesine... ceea ce este total gresit. 

      recesiunea vine intotdeauna de la socul final dat de credit ce loveste la rand in forme de exit si forme de prabusiri capacitati vechi de productie /productivitate ceea ce duce la soc inflationist din cauza masei monetare fara contrapartida atunci cand impulsul defazat de cerere continua sa creasca in timp ce stocurile nu tin pasul ca pe urma sa cada capacitatile... ca pe urma se se plafoneze parabolic alte cotatii nominale de preturi de nu mai ajung oamenii sa puna "steaua" in brad de craciun... adica se propaga reversul sin incepe prabusirea efectiva a consumului in timp ce costurle raman inca in termeni reali sus.... se "plange" in bula de inflatie.... si o sa se "taca/resemnare" in depresie... 

      Germania incepe sa loveasca socul in iarna 2022- 2023 ... simultan se vor deplasa capitaluri nominale din spre tarile cazute in spre Romania si unii vor dobitocii ca uite "pibul" leul si tigrul europei in timp ce capacitatile in tarile vecine cad pravale... 

      Un fil idem cu perioada 2004-2008... Cipr, Grecia, Italia, Spania, UK.... doar ca acum filmul ruleaza pe: Elvetia, Germania, Belgia, Olanda... acest fil a inceput sa ruleze din 2020... unde au mai venit intarziati de prin Italia... si altii de prin Belgia, Olanda... cu capital nominal la ciorap... 

      Capital bun de tinut pe balantele bancii centrale dupa ce fiecare isi indeplineste o parte din "vise"! 

      Degeaba stii ca vine periodic recesiune daca nu stii de unde vine si ce loveste! 

      Eu am anuntat... de unde vine ... pe cine o sa loveasca... chiar si ciclurile de migratei forta de munca ieftina din ucraina, moldova si turcia am anuntat... ce crezi in romania explozie de ucrainieni, moldoveni ... turci /arabi... (pe langa aia saracii sunt si aia cu fuga cu capital tinut la ciorap, in cauciucul rotilor, in banchetele masinilor, in cripto, etc conturi... de frica devalorizarii monedelor nationale de unde au fugit). 

      Sa te anunt cand incepe si procesul real de credit crash? de prin 2024... si incepe mai intens prin 2026.. respectiv 2030... oricum simultan parabolic inflatie compusa sa spele colateralele bancilor si govurilor... pe seama distrugerii puterii de cumparare a vechii generatii productive ce va deveni neproductiva sau va stagna resemnata la un nivel mediocru.... doar tehnologia noua va compensa diferenta lor de productivitate... pana intra alt val tanar productiv.. 

      Cand am anunta ca UK va incepe sa plateasca bula de credit in CPI .. cu mult inainte as buseasca... uite ca se adevereste.. cele spuse... Stai sa vezi Australia ce a avut pentru multi ani creditele "neperformante" artificial performante pentru o perioada luuunnnggggaaa de timp.... da foarte lunga.... (oricum aia la ce pamant au raportat la populatie pot sa faca bula infinita de credit doar ca dollarul stapaneste jocul si le da soc periodic.. la fel si cu alte tari.. gen rusia.... romania... etc..unde pot scoate credit din teren la infinit si pot creea capacitati noi pe termen infinit... doar ca nu se doreste din cauza participantilor la joc ce dau periodic soc in creditele altora... ca sa ii incetineasca; "economia este ca un batalion militar, ea incetineste atunci cand cei mai inceti sau raniti raman in urma"; uitam de boomul romaniei din 40 pana in 90?.... romania mai avee de dat booo lung cu 5 copii per familie... deci exagerat de multa cerere de credit inca era in tara... ar nu s-a dorit ca se intarea prea puternic leul fata de altii de prin jur.... nu se dorea cai era pe alta ideologie economica; nu ca ar fi avut ideologia vreo treaba cu boomul ce ar fi continuat fara cadere; defaultul din 89 a fost voit... etam net nedatori externi si net datori interni pe imobiliare... deci clar urma fomea.... gen minim datori pe extern 2007 si net datori interni iara... clar a urmat soc.... gen net datori medii acum pe extern si acumular rapid net datori interni pe imbiliare... clar urmeaza alta runda distractiva ...-dar nu inca, mai sunt mertane si bmwuri in piata inca) 

      s c cret 

    In maxim 4 luni, Germania, Franta si Italia isi vor baga picioarele in Zelenschi si Ucraina si se vor milogi de piticul erotic Putin sa le dea gaz ieftin. Principiile sunt bune cand e burta plina, iar confortul cetatenilor votanti e mai importan decat orice. Cetatenii votanti nu dau doi bani, in realitate, pe nimic altceva in afara de mancarica si caldurica. De ce sa sufere occidentul din cauza a doi labari care nu se pot intelege la un pahar de votca? De ce sa stea milioane de familii europene in frig la iarna? Hai sictir cu principiile, deocamdata eu vreau sa nu imi lipseasca nimic din ceea ce inseamna confort.Cat despre Ucraina....ghinion, geografia is a bitch!!

    1. ciclul inflatie la energie arata ca: consumul va prabusi "pretul" energiei... bine prabusii in termen real de devalorizare fata de inflatia comunsa nominal... ce nu o sa stea locului.

      s c cret 

      E posibil sa existe cetateni votanti, chiar si in Romania, carora sa le mai pese si decat altceva decat de burdihan si confort. Nu sunt chiar toti niste vite carora daca le da Putin o mana de fan si-o galeata cu apa (sau de vodca), nu le mai trebuie nimic si sunt dispusi sa rumege linistiti tot restul vietii lor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa “România - Strategia dezvoltarii”
BTPay
csalb.ro
Electromagnetica
marmomac.com
arsc.ro

Curs valutar BNR

23 Sep. 2022
Euro (EUR)Euro4.9437
Dolar SUA (USD)Dolar SUA5.0679
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1569
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6284
Gram de aur (XAU)Gram de aur269.8092

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro